Vasile Asandei se află la Botoșani. Directorul general al Agenției de Dezvoltare Nord – Est a semnat vineri, 3 mai 2019 contractul de finanțare pentru extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati.
În sală s-au mai aflat pe lângă reprezentanții Consiliului Județean în calitate de beneficiari și inițiatori ai proiectului, ministrul Marius Budăi, parlamentarii Tamara Ciofu, Lucian Trufin, Costel Lupașcu și prefectul Dan Șlincu. Și nu în ultimul rând, directori și medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență.
„Aș vrea să mulțumesc în mod special echipei de proiect, știu că în spate este o muncă importantă, cu responsabilități, mai ales că trebuie să ținem cont de ceea ce este scris în ghid și uneori timpii nu sunt atât de scurți cât ne-am dori să fie și în general la proiectele europene. Să ne urăm cu toții succes și sperăm ca, ceea ce noi întreprindem astăzi să fie în folosul cetățenilor din județul Botoșani”,
Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani
Valoarea totală a proiectului este de 6.775.001 lei din care fonduri nerambursabile de 6.639.501 lei, asigurate prin Programul Operațional Regional (POR), axa prioritară dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale.
Rezultate așteptate:
Ar urma să beneficieze de servicii de calitate și timpi de așteptare reduși în jur de 60.000 de pacienți, media anuală a botoșănenilor care se prezintă la UPU.
De asemenea, vor lucra în condiții mai performante și aproape 80 de angajați ai spitalului, medici, asistenți, infirmieri, brancardieri, îngrijitori, asistenți medicali laborator, tehnicieni radiologie, registratori, asistenți sociali sau administratori.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024