Reciclarea ambalajelor a crescut mult în ultima perioadă, odată cu implementarea noului sistem de garanție returnare.
Consumatorii trebuie să returneze ambalajele intacte pentru a-și recupera garanția aferentă ambalajelor SGR. Și asta deoarece automatele de colectare pot refuza ambalajele deteriorate sau deformate. De asemenea, pot fi refuzate și cele care au un marcaj SGR ilizibil.
Din fericire, există alternative de reciclare și în această situație, potrivit antena3.ro.
Având în vedere că diferențierea între ambalajele SGR și cele care nu sunt acceptate în sistem este făcută strict de prezența mărcii SGR, alterarea calității grafice a acesteia poate duce la nerecunoașterea ambalajului în cauză ca fiind compatibil cu această modalitate de reciclare.
Reprezentanții ReturRo au explicat ce trebuie făcut în cazul în care consumatorii nu pot returna ambalajele și nu își pot recupera garanția aferentă.
”Consumatorii nu au obligația de a spăla ambalajele, ci de a le goli de conținut. Dacă ambalajul nu conține elementele care îi pot stabili apartenența la SGR, acesta nu poate fi colectat la punctele de returnare organizate de comercianți. Producătorii sunt obligați să respecte specificațiile legale de etichetare, disponibile pe site-ul returosgr.ro”, au explicat reprezentanții RetuRo, potrivit avocatnet.ro.
Chiar și în cazul clienților care returnează un ambalaj SGR deteriorat, dar care poate fi identificat ca fiind SGR, administratorul sistemului a precizat că ”pe lângă elementele de identificare a apartenenței la SGR (cod de bare și logo), care trebuie să fie vizibile și lizibile, consumatorii au și obligația de a returna ambalajele intacte. Dacă este un punct de returnare dotat cu RVM, există posibilitatea ca automatul de colectare să refuze ambalajul, dacă acesta are o deformare care îi modifică semnificativ dimensiunile sau greutatea”.
Dacă lucrurile sunt evidente în ceea ce privește automatele de colectare, în cazul colectării directe, de către comercianții care nu au astfel de dispozitive, nu se poate spune același lucru.
Aceștia pot refuza să accepte ambalaje deteriorate sau care au marcajul SGR cu o lizibilitate compromisă, de teamă că, la rândul lor, vor fi puși în situația de a nu-și putea deconta garanțiile plătite la administratorul sistemului.
Cu toate acestea, consumatorii nu trebuie să arunce la gunoi ambalajele. Și asta deoarece hypermarketurile și marii retaileri desfășoară și alte campanii de reciclare a ambalajelor.
Astfel de campanii, existente și anterior introducerii SGR, presupun oferirea unor vouchere valorice în schimbul ambalajelor din sticlă, plastic sau aluminiu și, de multe ori, este oferită aceeași garanție de 50 de bani, ca în cadrul Sistemului de garanție returnare. Singura limitare este legată de faptul că valorificarea respectivelor vouchere nu va putea fi făcută decât în cadrul respectivului lanț de magazine.
(Foto: Getty Images)
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile