Eveniment organizat de Filarmonica George Enescu
Cu acest prilej Fundația Pro Patrimonio organizează în rotonda Ateneului o expoziție dedicată proiectului
Casa Enescu din Mihăileni. Evenimentul este organizat de Filarmonica „George Enescu”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și
Ordinul Arhitecților din România. În cadrul acestuia, participanții au ocazia să susțină restaurarea casei și înființarea unui centru educațional muzical.
Construită de bunicii din partea mamei ai compozitorului român (se presupune că în perioada 1775-1830), casa din Mihăileni a fost clasată în regim de urgență ca monument istoric la finele lunii octombrie, în urma acțiunilor Societății Internaționale „George Enescu" din Viena.
Intervenție de urgență pentru protejarea casei din Mihăileni
De asemenea, în iunie 2014, Ordinul Arhitecților din România, prin filialele București și Nord-Est, alături de Fundația Pro Patrimonio, au inițiat o intervenție de urgență pentru protejarea casei, realizată cu sprijinul autorităților și al comunității locale. În continuare, se urmărește valorificarea potențialului memorial al imobilului și transformarea acestuia într-un centru educațional muzical, iar bugetul necesar pentru restaurarea casei este de aproximativ 30.000 Euro.
Expoziția dedicată proiectului va putea fi văzută în rotonda Ateneului, în pauza recitalului din 11 noiembrie, când maestrul
Sherban Lupu va lansa ultimele două volume din seria
„George Enescu - lucrări inedite”. Cu acest prilej se vor putea face donații pentru susținerea proiectului, fiind posibilă și înscrierea în organizație. Contribuțiile anuale ale membrilor (50 lei / membru, 250 lei / familie sau companie) urmează să fie direcționate tot spre acest proiect.
CITEȘTE:
O ruină: casa marelui compozitor George Enescu stă să se dărâme- FOTOGALERIE