Potrivit șefei laboratoarelor din cadrul Spitalului Județean Mavromati, pacienții care se prezintă în Ambulatoriul de Specialitate pot efectua analize contra-cost în unitatea spitalicească la un prețuri mai mici față de cele practicate în mediul privat.
“În ultimul an am beneficiat de dotare cu aparatură în toate compartimentele principale, biochimie, imunologie şi hematologie, aparatură de ultimă oră, cu capacitate foarte mare care efectuează analize atât spitalului cât şi pentru cei din Ambulatoriul de Specialitate. Ceea ce ar trebui să ştie pacienţii şi este în beneficiul lor este că, dacă ar dori să se adreseze laboratorului central cu analize contra-cost sunt analize cu preţul cel mai mic de pe piaţă”, a declarat
Codruţa Pleşca, șefa laboratoarelor de analize.
De asemenea, specialiștii din cadrul laboratorului au creat pentru pacienți pachete speciale de analize în diferite afecțiuni la prețuri promoționale și la îndemâna botoșănenilor
[[banner]]
”Noi ne-am gândit să venim și mai mult în sprijinul pacienților. Am făcut și o serie de pachete pe diverse afecțiuni, pachete care sunt chiar și mai avantajoase pentru buzunarul fiecăruia. Ne-am extins astfel paleta este undeva la 3.850 de analize, medicul și pacientul poate să acceseze cam tot ce se poate face la ora actuală pentru investigații la nivel de analize”, a mai precizat
Codruța Pleșca.
Potrivit conducerii unității spitalicești în acest an laboratorul central va intra în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru a putea efectua și analize gratuite pentru pacienți.
(A.D.)
CITEȘTE:
Liste cu programări pentru analize gratuite, buget pentru jumătate de lună