Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare a fost „acordarea unui mandat special reprezentantului Județului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor Societății Nova ApaServ Botoșani pentru rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2022.”
Inițial, societatea Nova ApaServ a estimat că în anul 2022 va obține venituri totale de 60,642 milioane de lei.
Însă odată cu scumpirea tarifelor la apă și canalizare s-a ajuns la o creștere a veniturilor astfel că astăzi s-a votat o rectificare pozitivă, de la 60,642 la 63,626 milioane de lei.
Începând cu luna mai, prețul pentru un metru cub de apă a crescut de la 5,69 la 6,31de lei în timp ce tariful la canalizare s-a majorat de la 3,32 la 3,63 prețuri cu TVA.
Ori bugetul companiei a fost întocmit în luna februarie, iar noile sume nu au putut fi incluse în acel moment întrucât nu exista încă aprobarea pentru majorarea tarifelor.
„Rectificarea bugetului a dus la acoperirea creșterii prețurilor la achiziții prin aplicarea pe venituri la cifra de afaceri a tarifelor acordate de ADI începând cu 1 mai 2022. Deci, această diferență de 2,9 milioane de lei pe venituri care vine din cifra de afaceri practic nu a putut fi prevăzută în bugetul inițial pentru că a fost făcut în luna februarie când nu aveam aprobarea. Deci cresc veniturile cu 2,9 milioane de lei pentru a putea acoperi creșterea cheltuielilor din exploatare respectiv achiziția bunurilor și serviciilor urmare a prețurilor de pe piață și în esență aceasta este cea mai importantă modificare",
Daniela Jîtarașu, director economic Nova ApaServ.
Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate.
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024