Comisarii de la Protecția Consumatorilor Botoșani au cutreierat magazinele cu reduceri din municipiu pentru a verifica dacă acestea se încadrează în limitele legale. În unele dintre cazuri, s-a depistat că nu erau afișate prețurile vechi de la care s-a operat reducerea. Dacă a existat într-adevăr o reducere se poate demonstra prin actele financiare, însă acestea nu intră în atribuțiile Protecției Consumatorilor.
Verificările au avut loc în perioada 18 ianuarie – 5 februarie 2016 și au avut ca scop modul de respectare al prevederilor legale privind protecția consumatorilor în cadrul vânzărilor cu preț redus indiferent de tipul acestora: soldare, lichidare, promoționale.
În timpul controlului a fost ”vizitat” un număr de 20 de operatori economici, iar la 12 dintre ei s-au depistat abateri.
”Pentru abaterile constatate s-au aplicat un număr de 6 avertismente și 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.000 de lei” – Mirel Rogalschi, comisar șef adjunct CJPC Botoșani.
Neregulile depistate de comisari au fost : neactualizarea perioadei pentru care este valabilă oferta de vânzare, inexistența mențiunii cu prețul vechi barat alături de cel nou, neafișarea datelor de identificare ale operatorului economic, neafișarea orarului de funcționare, neafișarea prețurilor vizibil și ilizibil ușor de citit. (G.E.)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024