Arbitrajul de la Dinamo Bucureşti – FC Botoşani 1 – 0, criticat de antrenorul principal al roş-alb-albaştrilor, Valeriu Bordeanu, l-a nemulţumit şi pe tehnicianul echipei campioane a României. Laurenţiu Reghecampf a reclamat ceea ce atât comentatorii, cât şi invitaţii din studio de la DigiSport au sesizat şi anume că jocul a fost decis de un jucător care trebuia să fie de mult eliminat.
„Reghe” îşi doreşte să întâlnească pe Dinamo în semifinalele Cupei României, pentru a demonstra că echipa sa este mai bună, răspunzând astfel acuzaţiilor formulate de acţionarul Ionuţ Negoiţă, cu privire la arbitrajele favorabile "roş-albaştrilor". Antrenorul de la Steaua s-a arătat deranjat de afirmaţiile acţionarului majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, potrivit cărora Steaua a început să transfere arbitri, tehnicianul stelist precizând că şi echipa rivală a fost ajutată să câştige meciul cu
FC Botoşani.
"Dacă mă sunaţi pe mine după meciul lui Dinamo cu Botoşani şi mă întrebaţi de frustrări, ce trebuia să spun eu, după ce Ţucudean face henţ, după ce avea cartonaş galben şi automat trebuia să-l primească pe al doilea? Lazăr trebuia să primească un cartonaş roşu clar când dă cu cotul. Şi era scorul 0-0. Iar faza golului vine dintr-o fază făcută de Lazăr care trebuia să fie deja afară. Sunt foarte multe lucruri care se întâmplă într-un meci", a afirmat
Laurenţiu Reghecampf.
Dinamo a învins sâmbătă, pe teren propriu, pe
FC Botoşani, cu 1 – 0, unicul gol fiind marcat în partea a doua a jocului de Ţucudean, după ce în prima repriză, când avea deja un cartonaş galben, atacantul făcuse un henţ clar fără a fi sancţionat de arbitru.
(S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Vali Bordeanu: Meritam cel puţin un punct; Dezavantajat de arbitraj