Evenimentul special a avut loc joi după-amiază, fiind organizat în cadrul proiectului „Conferințele Alfa”. La invitația companiei Electroalfa a ajuns la Botoșani celebrul regizor, Cristian Mungiu.
În sala de conferințe de la Electroalfa l-au așteptat pe Cristian Mungiu zeci de persoane, de la fondatorul companiei, Gheorghe Ciubotaru, până la angajați și elevi pasionați de teatru.
Practic, proiectul implementat de Electroalfa și-a propus să ofere angajaților companiei, dar și comunității locale prilejul de a se întâlni cu personalități din diverse domenii, cu scopul de a inspira și motiva oamenii să-și urmeze pasiunile, să aspire la excelență atât în carieră, cât și în viața personală.
Mai întâi, regizorul născut la Iași a mulțumit frumos pentru invitație.
Cristian Mungiu, regizor
„Întâi de toate vă mulțumesc pentru această invitație. E un pic straniu să îți vezi biografia rezumată așa într-un mic chenar. Eu sunt aici ca să detaliez motivele pentru care mă aflu în fața dvs și totodată să aflăm care este punctul de relație între ceea ce fac eu și ceea ce faceți dvs.”
Regizorul cunoscut pentru filmele sale de succes și pentru contribuția sa semnificativă la cinematografia românească a apreciat spiritul de echipă în cadrul companiei Electroalfa.
Cristian Mungiu, regizor
„Sunt niște activități care par destul de îndepărtate unele de celelalte, dar sunt mai puțin îndepărtate decât vă închipuiți. În primul rând, vreau să vă felicit pentru spiritul de echipă pe care l-ați insuflat acestor oameni cu care lucrați. Am venit cu mașina pentru această întâlnire și am aflat că dacă aș vedea fabrica nouă este ca în America. Este un angajat care se simte foarte mândru de locul în care lucrează. În avion deja am vorbit să facem un film, să știți că vă punem la cheltuială, legat de acești 33 de ani. Durata poveștii mele este aceeași pe care o aveți și dvs”
Ulterior, au fost puse cinci filmulețe, inclusiv „R.M.N”, care a avut premiera în competiția oficială la Cannes. Iar renumitul regizor a găsit punctele comune din filmele prezentate cu vremurile actuale pe care botoșănenii și românii în general le trăiesc.
Discursul său a avut pe alocuri și note umoristice ceea ce a stârnit râsul participanților la eveniment.
Excelență, autodepășire, armonie și dedicare sunt valorile declarate ale companiei, iar momentul de astăzi a fost în acord cu aceste semnificații.
Top 5 criterii esențiale atunci când selectezi coșurile de gunoi pentru birou
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Gabriela Erdic
Dec 12, 2024
Nici la Botoșani NU sunt mereu locuri: Sucevenii reținuți ajung în celălalt capăt al țării
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile