Joi, 27 aprilie, de la ora 19.00, cinefilii botoșăneni vor avea parte de o nouă proiecție specială.
Filmul ”Marocco” va fi difuzat joi seara la Cinema Unirea Botoșani, în prezența regizorului Emanuel Pârvu.
Filmul urmărește destinele a două iubiri care ajung în situații de viață și de moarte ca urmare a neîncrederii. O situație care naște o întrebare dificilă: “Dacă fiecare are intenții bune, și totuși cineva moare, unde e greșeala?”
Cristi este într-o relație cu iubita lui Maria, la câțiva ani după moartea soției lui. Magda, fiica lui adolescentă și iubitul ei, Iulian, sunt voluntari la un spital de oncologie pediatrică, unde merg o dată pe lună pentru a-i anima pe copiii bolnavi. Într-o zi, Magda îi oferă unei fetițe bolnave lănțișorul primit cadou de la tatăl ei. Când Cristi refuză să o creadă pe Magda că, într-adevăr, adolescenta a oferit cadoul ei scump unui copil bolnav, totul se schimbă.
Regizat de Emanuel Pârvu, filmul îi are în distribuție pe Șerban Pavlu, Crina Semciuc, Ana Indricău, Tudor Cucu-Dumitrescu, dar și pe Emilia Popescu.
Înainte de proiecția specială de la Botoșani, între Gala Gopo şi o călătorie cu avionul, regizorul Emanuel Pârvu a găsit câteva fărâme de timp pentru a răspunde întrebărilor adresate de către jurnalistul Botoșăneanul.ro.
-Abia s-a încheiat Gala Premiilor Gopo, unde ați fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru prestația din ”Miracol”. Cum reușiți să faceți trecerea de la actor la regizor, calitate în care, iată, veniți la Botoșani pentru proiecția de gală a filmului ”Marocco”?
-Nu e prima dată când fac trecerea de la actor la regizor. E un salt pe care îl faci conștient. Încerci să te pliezi pe lucrurile pe care ți le cere fișa postului. La regie e o fișă a postului, la actorie e altă fișă a postului.
-Revenind la filmul ”Macocco”, despre care s-a vorbit foarte mult încă de la titlu. Ne amintim, cel puțin generația mea, de acel joc din copilărie cu bețișoare din lemn. Cum ați ”implementat” acest joc în acțiunea filmului? Marocco, prin definiție, poate fi un joc al întâmplării, al hazardului... Transferat la film, putem vorbi despre un hazard controlat?
-În general, în ficțiune cam totul este controlat. Este o chestiune pe care, în ”Marocco”, am controlat-o împreună cu Alex Popa, cel care a scris scenariul.
-Vorbim despre un subiect de film care privește problematica părinți-copii. Deci cuvântul ”control” este unul foarte delicat...
-Foarte delicat, exact, ați observat foarte bine! Aici este o chestiune prin care ne-am dorit să migrăm spre o arie puțin mai largă. Pentru că relația părinți-copii, despre care cred că este cea mai frumoasă chestiune din lume, cea mai complicată relație din lume, aici este ceva foarte delicat. Și atunci am încercat să mergem un pic spre universal, pentru că relația părinți-copii există și în Asia, și în Africa... Spre deosebire de primul meu film (”Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor”), unde subiectul a fost mai balcanic, deci o chestie specifică nouă, aici relația părinți-copii o vezi un pic mai universal...
-Revenind la ”Meda...”, tot un film cu problematică socială, remarcăm prezența lui Șerban Pavlu în ambele dvs. producții. Este o strategie de marketing, este prietenie la mijloc sau pur și simplu o întâmplare de casting?
-Este o potriveală de casting! Eu întotdeauna fac casting la filmele mele, este o chestiune pe care mă bazez pentru că nu îmi dau seama niciodată cum poate fi un personaj. Eu scriu în cap cu actori ”morți”, cu actori pe care nu îi pot ”lua”, tocmai pentru a da șanse egale tuturor celor care se înscriu la casting. Dacă am pe cineva în cap timp de trei ani de zile, cât scriu, va fi foarte greu să scap de asta și actorii nu vor avea șanse egale. Cu Șerban Pavlu a fost potriveală de personaj.
-Este ”Marocco” un film care dă lecții, care oferă soluții?
-Nu sunt în postura nici de a da lecții, nici de a oferi soluții. Nu am multe răspunsuri la mine în viața asta. Dar este un film care sper să ridice niște întrebări. În general nu cred în oamenii care oferă soluții, nici nu avem prea multe soluții în viața asta, cred că avem foarte multe derapaje și cam atât.
-Filmul ajunge la Botoșani după un parcurs cinematografic amplu. Din experiența și interacțiunea cu publicul, unde este mai puternic impactul: la părinți, la tineri?
-Am încercat să nu pun reflectorul pe o anume parte socială. Pur și simplu am încercat să ridic întrebările, să pun reflectorul pe niște povești care se pot întâmpla. Fiecare ia din povestea asta ceea ce simte el că rezonează mai mult.
-Este un film cu care rezonează mai multe generații...
-Eu așa am intenționat. Dar sper să nu fie un film nișat. El a fost primit cu căldură de multe categorii de vârstă. Are o întrebare de ridicat și la tineri, și la adulți, și la vârstnici. Postura de părinte – eu am fost și în postura copilului, sunt și în postura părintelui – vine cu întrebări un pic mai ample. Mama mea a fost și ea și copil și părinte. Cel puțin copii am fost toți, dar cei care nu sunt părinți își pot pune și ei o serie de întrebări.
-Proiecția de la Botoșani va ridica, de bună seamă, întrebări și posibil răspunsuri. Pe care le vom afla după ce vedem filmul, la Botoșani!
-Ne vedem cu drag la Botoșani!
