Ovidiu Portariuc a declarat că se va ocupa de acest aspect, după ce i-a luat această sarcină viceprimarului Cătălina Lupaşcu, pregătind o altă strategie pentru zona Centrului Vechi al oraşului.
„
Pregătim o strategie. Fiecare are viziunea proprie dar important este să ajungem la o viziune pragmatică şi prin care să se producă efecte cât mai repede. Eu voi veni cu propunerea ca Primăria să gestioneze toată această operaţiune printr-o echipă condusă de un consilier local şi cu oameni din Primărie. Ca să mişcăm cât mai repede”, a explicat
primarul.
Ceea ce înseamnă că spaţiile comerciale ar urma să treacă în administrarea Primăriei de la societatea Locativa, în cazul în care proiectul de hotărâre nu va fi picat sau modificat de amendamente.
„Nu s-a întâmplat nimic. Au trecut aproape doi ani. Şi o să vedem dacă consilierii vor fi de acord cu noua formulă, ce se întâmpla în următoarele trei luni de zile pentru că am propus extinderea perioadei, o investiţie de minimum 10.000 de euro ca să avem siguranţa că nu vin doar nişte agenţi economici care blochează spaţiile pentru doi sau trei ani şi să nu facă nimic acolo”, a mai spus
primarul.
Extinderea perioadei a fost propusă de la 3 la 5 ani de zile iar destinaţia activităţii va fi exclusiv de alimentaţie publică.
(G.E.)
CITEŞTE:
Investitori ademeniţi în Centrul Istoric cu chirii în tranşe