Femeia a fost consiliată de către specialiștii DGASPC, însă a refuzat să beneficieze de o locuință protejată.
În cursul zilei de marți, polițiștii din Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 59 de ani, din comuna Văculești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, în repetate rânduri, acesta s-ar fi deplasat la locații care se află la mai puțin de 300 de metri de locuința fostei sale concubine, o femeie de 65 de ani, din aceeași localitate, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție de către Judecătoria Dorohoi, prin care i se interzicea acest lucru.
Având în vedere faptul că, în data de 31 iulie 2021, bărbatul de 59 de ani ar fi distrus, prin incendiere, acoperișul imobilului în care locuia femeia, deși era emis un ordin de protecție împotriva sa, pentru a preveni săvârșirea altor fapte penale, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
Persoana vătămată a fost consiliată de către reprezentanții DGASPC Botoșani cu privire la facilitățile de care poate beneficia în cadrul proiectului ”Venus”, inclusiv cele referitoare la asigurarea gratuită a unei locuințe protejate, aceasta refuzând să beneficieze de facilitățile programului.
Bărbatul de 59 de ani va fi prezentat astăzi în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile