Din viitorul sezon, echipele de prima ligă vor trebui să aibă titulari doi jucători sub sau de 21 de ani pe teren. FC Botoşani se ”blindează” în acest sens cu un fost internaţional de juniori, care, odată cu mutarea, depăşeşte o primă cumpănă majoră în cariera fotbalistică.
Denis Haruţ, devenit liber după un litigiu cu ACS Poli, a semnat cu clubul moldovean, conform surselor ProSport. Haruţ are 20 de ani împliniţi anul acesta, în februarie, şi evoluează ca fundaş dreapta ca post de bază, însă la ACS Poli ajunsese să mai joace şi mijlocaş la închidere.
Fotbalistul timişorean era un obişnuit al naţionalelor de juniori, la fel ca mulţi alţi tineri daţi prea uşor la o parte de clubul bănăţean. În primăvară nu a jucat pe teren, ci pe la comisii, deoarece despărţirea sa de ACS Poli s-a produs de o manieră deloc prietenoasă. Până la urmă, după mult circ, fotbalistul a avut câştig de cauză!
Scos din lot în iarnă, a cerut să fie liber la comisii
În iarnă, când a venit Valeriu Răchită la ACS Poli, s-a trecut la negocieri de salarii, astfel că jucătorii cu contracte mari au primit propunerea să semneze diminuări.
Haruţ avea un salariu undeva peste 9.000 de lei net şi a refuzat să accepte micşorarea contractului pe care tot clubul i l-a pus pe masă în vremea când echipa era în Liga 1 şi el şi Bîrnoi erau plătiţi mereu înainte să ajungă la trei luni de restanţei, tocmai pentru a nu fi pierduţi la comisii. În schimb, seniorii din echipă ajungeau şi la şase-şapte luni fără plată.
Astfel, fiindcă nu a acceptat diminuarea contractului, clubul nu a avut ce face acum. Valeriu Răchită l-a scos din lot. De altfel, în iarnă, deşi era clar că salvarea echipei de la a doua retrogradare consecutivă era imposibilă, Răchită a început să braveze şi să facă chiar şi exces de zel în cazul multor jucători timişoreni, care, de altfel, au şi plecat aproape toţi de la echipă, cu mici excepţii. Răchită a şi declarat adesea că Haruţ i-ar fi zis că alege banii în detrimentul fotbalului.
Scandalul conducerii cu preşedintele AFAN
În aceste condiţii, scos din lot, cum au păţit ulterior şi Cosmin Bîrnoi şi David Pop, Haruţ a fost trimis să se antreneze singur, pe terenurile din spatele Stadionului ”Dan Păltinişanu”. Jucătorul a reclamat acest lucru la comisii, iar preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Non-Amatori, Emilian Hulubei, a povestit asta la GSP Live. Administratorul special Radu Birlică a intervenit, cu Valeriu Răchită, şi au spus că Haruţ nu poate câştiga litigiul prin care cerea să fie liber.
Birlică a şi făcut alte acuzaţii paralele cu subiectul despre Hulubei, pe care l-a acuzat că face petreceri din banii AFAN. Comisiile însă i-au dat dreptate lui Haruţ. Iar Birlică şi Răchită au mai adunat un ”pronostic” greşit, ca şi cel referitor la salvarea de la retrogradarea din Liga a 3-a a ACS Poli.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024