Edilii botoşăneni nu au reuşit încă să obţină banii necesari refacerii trotuarelor bulevardului Mihai Eminescu. Acesta s-au deteriorat la mai puţin de un an după finalizarea lucrărilor de la jumătatea anului 2008 şi nici pînă la aceasta dată nu au fost reparate. Investiţia a fost executată de firma ieşeană Nova Construct al cărui patron a decedat, iar municipalitatea tot încearcă să execute societatea, aflată acum practic în faliment, de garanţia de circa 700.000 de lei pentru a putea interveni în zonă. „Ce e rău e că de la firma nu mai răspunde nimeni nici măcar la telefon. Oricum, în primăvară vom avea banii şi sursa bugetară pentru lucrări”, a afirmat viceprimarul Cătălin Alexa. Potrivit acestuia, procedura de execuţie a garanţiei este în derulare. În aceste condiţii se ve organiza o nouă licitaţie pentru desemnarea altui agent economic care să efectueze reparaţiile.
Declarația zilei 10 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sute de pensionari din municipiul Botoșani au rămas fără abonament gratuit pentru transport public
Ramona Lupu
Jan 09, 2025
„Emoții în zbor”: O tânără artistă îi invită pe botoșăneni la prima sa expoziție
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile