Ședința ordinară de Consiliu Județean a avut loc astăzi de la ora 10:00 însă din nou, fără vreo explicație s-a revenit la audioconferință, iar aleșii de la Județ nu s-au mai prezentat în sala Nicolae Iorga.
Una dintre interpelări a venit din partea Mirelei Saucă, consilier local PNL care la precedenta ședință i-a solicitat Doinei Federovici, președintele CJ să-i pună la dispoziție o listă cu investițiile pe care și le propune a le realiza în acest an.
Mirela Saucă susține că a primit în schimb un răspuns încărcat cu declarații politice și acuze la adresa guvernului liberal.
Urmare a documentului primit, Mirela Saucă a luat din nou cuvântul și a arătat că este „absolventă de studii realiste ca majoritatea consilierilor liberali”, adică acei oameni cu pixul în mână, pragtamtici, organizați și obișnuiți să întocmească planuri de obiective dar și un parcurs clar pentru atingerea lor.
Nu a fost nimic malițios, tendențios sau ascuns în solicitarea nostră, ci dorința mea și a colegilor mei de a face nu politică ci administrație, nu de a pune bețe în roate, ci de a veni cu idei constructive, cu puncte de vedere pertinente și de a susține tot ceea ce se poate și trebuie făcut pentru botoșăneni. Acesta a fost scopul interpelării mele. Sincer, nu intenționam să fac vreo considerație, astăzi, pe seama răspunsului dvs, însă prin maniera în care ati facut-o, m-ați provocat.
În primul rând, cred că nu ati înțeles solicitarea mea, fiincă răspunsul dvs este un amalgam între declarație politică, critici la adresa premierului, ”chestiuni care și-au găsit rezolvarea” (despre care n-am întrebat) și o înșiruire de obiective condiționate de banii de la guvern.
Adică sugerați că reușita mandatului dvs stă în pixul primului ministru? De ce nu ați spus asta și înainte de a fi aleasă? În campania electorală. Atunci puteați orice și necondiționat. Acum vă plângeți de lipsa banilor, dar vreți să cumpărați conace în ruină și infestate cu bacterii. Noi am vrut să aflăm, care sunt prioritățile, în contextul actual, cu banii care ii va avea la dispoziție Consiliul Județean. Nu obiectivele. Repet: PRIORITĂȚILE !
Parcurgând răspunsul dvs v-am descoperit veleități de istoric de dinainte de 1989, aceia care omiteau fapte și evenimente ce nu conveneau. Poate ați uitat că ați preluat mandatul de la colegul dvs Macaleți, nu de la Țibuleac și nici de la Sorescu. E flagrantă încercarea de a evita să discutați de mandatul de dinainte, acel mandat zero, îndeplinit tot de PSD, prin colegul Costică Macaleți, pe care acum îl faceți uitat. Și mai văd că PSD, de două mandate, încă se chinuie să finalizeze proiecte lăsate mură-n gură de foștii președinți, colegii mei de partid.
Să rezum într-un limbaj familiar PSD- răspunsul dvs este o încercare de eludare a meandrelor concretului, o lucrare mediocră, de cel mult nota cinci. O declarație de neputință și o încercare jalnică de a inventa vinovați care să vă scuze neputința. Sau într-un limbaj mai puțin academic, dar direct - o abureală.
În replică, Doina Federovici a răspuns: „Înțeleg că intervenția dv. este o declarație politică și o tratez ca atare”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024