Mihai Pușcașu este tot ceea ce înseamnă clubul Kokoro Botoșani. Are 28 de ani și cu un master în inginerie, a început totul ca un hobby, în timpul facultății, la Iași. Astăzi predă copiilor de 3-4 ani, dar și adulților de 30-40 de ani, karate.
Stilul Isshin-ryu, care se practică la club, provine din Insula Okinawa, Japonia. S-a răspândit în timpul războiului, unde cei din SUA au avut ocazia să-l învețe, iar mai apoi să-l predea pușcașilor marini. Astfel, cei care erau înrolați în armată au învățat primii acest stil. Actualmene, trupele SEAL au la baza antrenamentului stilul Isshin-ryu, deoarece este considerat ușor de învățat pentru oricine.
Gradația începe de la 10 Q, si merge descrescător, până se ajunge la 1, după care se obține centura neagră, iar acolo se numără în plus, dar cu dan. După cum spune Mihai Pușcașu, care are gradul de Senpai, în general, majoritatea stilurilor de karate practică un sistem apropiat.
Kokoro nu e singurul loc unde predă, este legitimat și are cursuri în Iași, la clubul CS Torakay. Dacă la Botoșani are un elev de numai trei ani și câteva luni, care face cursuri alături de tatăl său, polițist, la Iași profesiile sunt și mai diverse:
„Am lucrat cu copii de 3-4 ani și cu oameni mai în vârstă decât mine. La ăia mici, de 3 ani, e fascinant să te uiți cum se antrenează, pentru că ei nu o percep ca pe karate, la ei totul e o joacă, parcă sunt în desene animate, dar chiar încep să învețe, chiar dacă ei transpun karatele cu totul altfel. Pe de altă parte, am în Iași un domn profesor universitar la Cuza, un medic stomatolog, un domn care are propria lui firma, peste jumătate din băieți au facultăți terminate”.
Mihai Pușcașu, pentru Botoșăneanul.
Tot în Iași, la Torakai soții veneau în urmă cu nu mult timp împreună cu soțiile, iar numai să-i privești cum fac împreună era foarte amuzant și plăcut. Lucrul acesta s-a schimbat, inevitabil: “Anul 2015 a fost unul norocos, se pare, iar toate doamnele au rămas însărcinate și au încetat să mai vină. Acum vin doar domnii”.
Botoșăneanul începe să vorbească despre prejudecățile pe care le au mulți oameni atunci când vine vorba de karate, deoarece, după cum spune chiar el, toată lumea crede că lumea merge la karate ca să se bată:
“Nici măcar unii profesori de la școală nu înțeleg latura asta, am avut profesori care le spuneau copiilor că, ce le trebuie lor karate. Ei cred că noi ne adunăm la karate să ne batem, iar asta e total opus. La karate înveți să te controlezi, copiii devin mai disciplinați, mai siguri pe ei”.
Mihai Pușcașu, pentru Botoșăneanul.
Tot cu privire la prejudecăți, Mihai povestește cum sunt copii atunci când merge la campanii de selectare în diverse unități de învățământ.
”Ei vor să ridice mâna și vezi că are instinctul de a o face, dar se trezește că e singurul din clasă care a ridicat mâna și o lasă înapoi jos, pentru că îi e rușine în momentul acela, toți colegii lui îs ceva de genul 'Hai, mă, tu vrei la karate'? ”. “În România e cu totul altfel. În Japonia dojo-urile de karate sunt ca magazinele noastre în mall, sală lângă sală. La noi e mâncătoria asta, să moară capra vecinului. Dacă știi că unul are sală la școala 6, tu trebuie să te duci trei cartiere mai încolo, ca nu cumva să intri în conflict cu el, dar în țările civilizate nu există așa ceva”.
Clubul Kokoro Botoșani a fost înființat în anul 2012. Funcționează ca un ONG, iar taxa de a intra este de 60 de lei pe lună, dar de cele mai multe ori banii vin de la sponsori. Are amintiri de la prima competiție organizată de club, care a fost una locală, cu doar 70 de participanți:
“Le-am explicat că singurul om cu care tu lupti e cel pe care il vezi in oglindă și că nu trebuie să fie supărați, am crezut că au inteles, dar toți au plecat plângând acasă. Cei puțin mai temători pot merge la competiții de kata, unde te lupți singur, câștigă cel care execută mișcările mai bine”.
Mihai Pușcașu, pentru Botoșăneanul.
Discuția despre elevii săi îi face plăcere:
"Am o fetiță care în trei ani tot timpul a luat locul I, Amarandei Adela o cheamă. A luat chiar și o bursă anul trecut. Prin prisma rezultatelor, cred că cel mai bun copil are vreo 25 de medalii. De doi ani mergem la naționale și cam tot timpul luăm 5-10 medalii”
O competiție specială a fost la Tulcea: “La ora 8 seara am pornit, la 6 a doua zi am ajuns, nu au putut sa doarmă, la ora 8 au facut cântarul și la 9 au intrat la luptă. Din 7 copii, 5, au intrat pe podium”.
De două ori pe an se organizează tabere de copii, unde ultima oară au venit 250 de persoane. "Au avut inclusiv piscină, tiroliană, urcat pe munte. Acolo sunt momente în care copiii se distrează, pentru că ei trebuie să se cunoască, sa nu se vadă doar în timpul competițiilor”.
La unele competiții se folosește și de pretextul unei excursii:
“Sunt copii din toate mediile și mergem la Palas, cum ar fi, pentru că arată cum arată. Stăm la o pizza, la ceva. Mergem la bowling, mergem la film, am mers la biliard, la teatru împreună. Cea mai proastă parte este că toată lume privește karate-ul din cauza a tot ce se promovează la televizor lumea începe să creadă că toată part asta cu auto-apărarea este foarte violentă, dar nu e așa. Niciodată nu ai să vezi doi copii luptând așa. Kokoro înseamnă o familie, iar dacă acea persoană nu se integrează în grup, oricât de bun ar fi, atunci pleacă".
