Biserica „Izvorul Tămăduirii” are un istoric zbuciumat încă de la înfiinţare, în urmă cu aproape un deceniu.
Pe atunci, părintele Ioan Alupoaie slujea în Cătămărăşti Vale, după ce iniţial deţinuse parohia din Mihălăşeni.
La propunerea Protopopiatului Iaşi, prin anul 2000, părintele a venit in Botoşani cu gîndul de a ridica o Biserica. A preluat astfel misiunea unui alt confrate de-al său, preotul Ioan Petrovici, care s-a chinuit ani de zile să ridice un lăcaş sfînt, cu Hramul Izvorul Tămăduirii. Lăcaş care ar fi trebuit să fie construit într-o parcare din zona Săvenilor, locaţie care a fost însă pierdută, întrucît municipalitatea nu a mai recunoscut documentaţia de concesionare a terenului.
Astfel, în anul 2000, părintele Ioan Alupoaie a transformat visul părintelui Ioan Petrovici in propria sa menire, conştient de greutăţile pe care le avea de întîmpinat, însă ghidat de credinţa neţărmurită, care i-a dat puterea necesară pentru a-şi vedea visul cu ochii : ridicarea unei Biserici.
„
În locul acesta era o toloacă de cîini”
Ioan Alupoaie a fost numit preot paroh pe data de 1 decembrie 2001, timp în care încă nu se găsise un teren pentru construirea Bisericii. Aproape doi ani de zile a umblat preotul pînă să găsească o bucată de teren pentru a-şi împlini visul. Astfel, abia pe 18 septembrie 2002, Consiliul Local Botoşani a aprobat ca o porţiune din Parcul Tineretului să fie repartizată parohiei.
„
Vreo 2 ani de zile am umblat după teren, că nu era spaţiu, noi căutam spaţiu pin altă parte şi pe atunci primar era dl. Egner şi am trecut pe aici, am trecut cu părintele protopop cu maşina să căutăm un spaţiu, să ne dea Primăria, vroiam să construiesc, să încep ceva şi m-am uitat aici, toloacă de cîini era, se jucau copiii fotbal, un mîl în restul timpului cînd ploua, că apa se scurgea la vale, iar lumea trecea pe aici pe de-a dreptul, că după o vreme se izbeau oamenii cu capul în gard, nu ştiau că am început să facem o Biserică aici”, îşi aminteşte părintele Ioan Alupoaie.
„
O iarnă în tramvai”
Pe data de 7 februarie 2003, cu fonduri adunate din colectă publică şi cu sprijinul societăţii Eltrans, a fost obţinut un tramvai dezafectat, care a fost instalat pe teren şi a fost de asemenea amenajat un loc de rugăciune la un altar de lemn.
La data de 13 martie 2009 a fost oficiata prima slujbă in „Biserica din tramvai”.
„
Lumea credincioasă care crede în Dumnezeu se roagă în orice loc, chiar şi afară, pentru că Dumnezeu e pretutindeni, pe de altă parte enoriaşii mei la care am început să ţin mai mult ca orice, meritau mai mult, un loc sfînt în care să sfinţească pomeni şi daruri, o icoană la care să se poată închina, iar spaţiul din tramvai devenea neîncăpător, astfel că am încercat să găsim alte soluţii”, povesteşte părintele.
Tot cu sprijinul credincioşilor, la data de 25 noiembrie 2003 s-a înfiinţat o capelă din scînduri, iar în 2004 a fost turnată temelia viitoarei Biserici, sfinţită în anul 2006 de către Prea Sfinţitul Episcop Vicar Calinic Botoşăneanul.
De-a lungul anilor, Biserica din lemn a fost înfrumuseţată cu diverse icoane, dar şi mobilier necesar pentru ca slujbele oficiate de preotul paroh să fie cît mai plăcute pentru enoriaşii săi.
„
Aveam covoare frumoase şi multe icoane de care ne îngrijeam şi la o săptămîna intram cu slujitorii in Biserica şi făceam cîte o curăţenie generală de ne era mai mare dragul să privim cît de frumos era, aveam multe lucruri, chiar unele sentimentale, aduse din Grecia, aveam un mir sfînt de acolo, la care am ţinut tare mult”, îşi aminteşte nostalgic Ioan Alupoaie.
„
Cînd am auzit că biserica mea a luat foc m-a săgetat în inimă”
Tot ceea ce clădise părintele pînă atunci s-a năruit însă într-o clipă, pe data de 1 aprilie 2008, cînd la miez de noapte a primit un telefon că Biserica lui a luat foc.
Făptaşii au fost trei persoane ale străzii, care au sustras mai multe bunuri din lăcaşul sfînt şi care, ca să îşi acopere urmele, au dat foc Bisericii.
„
Cînd am auzit ce s-a întîmplat, m-a săgetat în inimă, a fost aşa de mare durerea încît nu vă puteţi imagina, numai mă gîndeam la credincioşii mei că nu vor mai avea Biserică, nu era de mine, că eu nu iau Biserica acasă, dar aveam cîteva enoriaşe care veneau mereu la Biserică să se roage şi mă gîndeam la ele că nu vor mai avea unde”, oftează cu ochii înlăcrimaţi preotul.
Nici pînă astăzi nimeni nu a dat socoteală pentru incendierea Bisericii din Parcul Tineretului, însă părintele s-a resemnat. Susţine că nu doreşte răzbunare, pentru oricine închisorile de pe pămînt sunt o imagine palidă a iadului. Dumnezeu i-a dat însă din nou puterea necesară de a o lua de la capăt. Astfel, cu mila enoriaşilor săi dar şi cu sprijinul unor oameni de afaceri botoşăneni care au mai făcut donaţii, el a reuşit să ridice o nouă Biserică în locul celei arse.
A mai primit şi un ajutor de la Protopopiat de 3.000 de lei, dar şi de la Ministerul Culturii şi Cultelor în valoare de 25.000 de lei.
Din aceste fonduri, Ioan Alupoaie a reuşit să ridice noua Biserică, însă bănuţii s-au terminat, iar lăcaşul sfînt încă nu are acoperiş. Ar mai avea nevoie de bani pentru tabla necesară pentru acoperiş şi pentru ca enoriaşii să se poată ruga înăuntru.
„
Este frig afară, de cinci luni eu oficiez slujbele în aer liber, acum este frig, iar unii credincioşi se duc acasă să se îmbrace, le este frig, pe lîngă faptul că vara asta am pierdut multe servicii, că mulţi din parohia mea s-au dus la alte Biserici cînd au avut un mort, o nuntă, un botez”, povesteşte preotul.
Pe lîngă acoperiş, părintele mai doreşte înfiinţarea unei toalete pentru credincioşii din parohia sa, modernă, de care să se poată folosi cînd vin la slujbă.
„
Dacă ar fi după mine, eu acopăr Biserica şi cu carton şi tot fac tot posibilul ca în trei săptămîni să pot ţine slujbele în Biserică, pentru podele am scîndură din donaţii, ne-a ajutat tare mult dl. Victor Mihalachi, cu geamurile iar mă descurc singur, în rest, trăiesc cu speranţa, din partea enoriaşilor mei nu cred eu să mai primesc prea mult, eu am aproximativ 1.000 de familii in parohie, din care mai mult de jumătate provin din familii defavorizate şi marginalizate social, din ghetourile din Parcul Tineretului, oameni necăjiţi săracii care nu au de unde să dea la Biserică, din contră, ei vin la mine să le dau şi cînd mai văd cîte o familie nouă că vine la mine în parohie tare mă mai bucur şi mă duc la ei şi îi felicit că dau o faţadă mai frumoasă imaginii de sărăcie”, mai povesteşte părintele Ioan Alupoaie.
Pentru procurarea tablei, care este problema prioritară acum pentru Biserica din Parcul Tineretului, părintele ar mai avea nevoie de cateva zeci de mii de lei noi. Cu restul susţine că se va descurca singur, întrucît Dumnezeu îi va da puterea să înfăptuiască şi să lase ceva trainic în urmă.
La cei 47 de ani ai săi părintele se consideră un om împlinit, şi-a dedicat viaţa credinţei şi enoriaşilor săi şi duce o viaţă liniştită alături de familia sa.
Îşi mai doreşte să îşi vadă lăcaşul sfînt gata, dar şi ca soţia sa, pe lînga fetiţa care i-a luminat viaţa să îi dăruiască şi un băieţel, pe care să îl îmbrace frumos şi să îl ia cu el zi de zi, la Biserică.
Gabriela Erdic
Biserica „Izvorul Tămăduirii” are un istoric zbuciumat încă de la înfiinţare, în urmă cu aproape un deceniu.
Pe atunci, părintele Ioan Alupoaie slujea în Cătămărăşti Vale, după ce iniţial deţinuse parohia din Mihălăşeni.
La propunerea Protopopiatului Iaşi, prin anul 2000, părintele a venit in Botoşani cu gîndul de a ridica o Biserica. A preluat astfel misiunea unui alt confrate de-al său, preotul Ioan Petrovici, care s-a chinuit ani de zile să ridice un lăcaş sfînt, cu Hramul Izvorul Tămăduirii. Lăcaş care ar fi trebuit să fie construit într-o parcare din zona Săvenilor, locaţie care a fost însă pierdută, întrucît municipalitatea nu a mai recunoscut documentaţia de concesionare a terenului.
Astfel, în anul 2000, părintele Ioan Alupoaie a transformat visul părintelui Ioan Petrovici in propria sa menire, conştient de greutăţile pe care le avea de întîmpinat, însă ghidat de credinţa neţărmurită, care i-a dat puterea necesară pentru a-şi vedea visul cu ochii : ridicarea unei Biserici.
„În locul acesta era o toloacă de cîini”
Ioan Alupoaie a fost numit preot paroh pe data de 1 decembrie 2001, timp în care încă nu se găsise un teren pentru construirea Bisericii. Aproape doi ani de zile a umblat preotul pînă să găsească o bucată de teren pentru a-şi împlini visul. Astfel, abia pe 18 septembrie 2002, Consiliul Local Botoşani a aprobat ca o porţiune din Parcul Tineretului să fie repartizată parohiei.
„Vreo 2 ani de zile am umblat după teren, că nu era spaţiu, noi căutam spaţiu pin altă parte şi pe atunci primar era dl. Egner şi am trecut pe aici, am trecut cu părintele protopop cu maşina să căutăm un spaţiu, să ne dea Primăria, vroiam să construiesc, să încep ceva şi m-am uitat aici, toloacă de cîini era, se jucau copiii fotbal, un mîl în restul timpului cînd ploua, că apa se scurgea la vale, iar lumea trecea pe aici pe de-a dreptul, că după o vreme se izbeau oamenii cu capul în gard, nu ştiau că am început să facem o Biserică aici”, îşi aminteşte părintele Ioan Alupoaie.
„O iarnă în tramvai”
Pe data de 7 februarie 2003, cu fonduri adunate din colectă publică şi cu sprijinul societăţii Eltrans, a fost obţinut un tramvai dezafectat, care a fost instalat pe teren şi a fost de asemenea amenajat un loc de rugăciune la un altar de lemn.
La data de 13 martie 2009 a fost oficiata prima slujbă in „Biserica din tramvai”.
„Lumea credincioasă care crede în Dumnezeu se roagă în orice loc, chiar şi afară, pentru că Dumnezeu e pretutindeni, pe de altă parte enoriaşii mei la care am început să ţin mai mult ca orice, meritau mai mult, un loc sfînt în care să sfinţească pomeni şi daruri, o icoană la care să se poată închina, iar spaţiul din tramvai devenea neîncăpător, astfel că am încercat să găsim alte soluţii”, povesteşte părintele.
Tot cu sprijinul credincioşilor, la data de 25 noiembrie 2003 s-a înfiinţat o capelă din scînduri, iar în 2004 a fost turnată temelia viitoarei Biserici, sfinţită în anul 2006 de către Prea Sfinţitul Episcop Vicar Calinic Botoşăneanul.
De-a lungul anilor, Biserica din lemn a fost înfrumuseţată cu diverse icoane, dar şi mobilier necesar pentru ca slujbele oficiate de preotul paroh să fie cît mai plăcute pentru enoriaşii săi.
„Aveam covoare frumoase şi multe icoane de care ne îngrijeam şi la o săptămîna intram cu slujitorii in Biserica şi făceam cîte o curăţenie generală de ne era mai mare dragul să privim cît de frumos era, aveam multe lucruri, chiar unele sentimentale, aduse din Grecia, aveam un mir sfînt de acolo, la care am ţinut tare mult”, îşi aminteşte nostalgic Ioan Alupoaie.
„Cînd am auzit că biserica mea a luat foc m-a săgetat în inimă”
Tot ceea ce clădise părintele pînă atunci s-a năruit însă într-o clipă, pe data de 1 aprilie 2008, cînd la miez de noapte a primit un telefon că Biserica lui a luat foc.
Făptaşii au fost trei persoane ale străzii, care au sustras mai multe bunuri din lăcaşul sfînt şi care, ca să îşi acopere urmele, au dat foc Bisericii.
„Cînd am auzit ce s-a întîmplat, m-a săgetat în inimă, a fost aşa de mare durerea încît nu vă puteţi imagina, numai mă gîndeam la credincioşii mei că nu vor mai avea Biserică, nu era de mine, că eu nu iau Biserica acasă, dar aveam cîteva enoriaşe care veneau mereu la Biserică să se roage şi mă gîndeam la ele că nu vor mai avea unde”, oftează cu ochii înlăcrimaţi preotul.
Nici pînă astăzi nimeni nu a dat socoteală pentru incendierea Bisericii din Parcul Tineretului, însă părintele s-a resemnat. Susţine că nu doreşte răzbunare, pentru oricine închisorile de pe pămînt sunt o imagine palidă a iadului. Dumnezeu i-a dat însă din nou puterea necesară de a o lua de la capăt. Astfel, cu mila enoriaşilor săi dar şi cu sprijinul unor oameni de afaceri botoşăneni care au mai făcut donaţii, el a reuşit să ridice o nouă Biserică în locul celei arse.
A mai primit şi un ajutor de la Protopopiat de 3.000 de lei, dar şi de la Ministerul Culturii şi Cultelor în valoare de 25.000 de lei.
Din aceste fonduri, Ioan Alupoaie a reuşit să ridice noua Biserică, însă bănuţii s-au terminat, iar lăcaşul sfînt încă nu are acoperiş. Ar mai avea nevoie de bani pentru tabla necesară pentru acoperiş şi pentru ca enoriaşii să se poată ruga înăuntru.
„Este frig afară, de cinci luni eu oficiez slujbele în aer liber, acum este frig, iar unii credincioşi se duc acasă să se îmbrace, le este frig, pe lîngă faptul că vara asta am pierdut multe servicii, că mulţi din parohia mea s-au dus la alte Biserici cînd au avut un mort, o nuntă, un botez”, povesteşte preotul.
Pe lîngă acoperiş, părintele mai doreşte înfiinţarea unei toalete pentru credincioşii din parohia sa, modernă, de care să se poată folosi cînd vin la slujbă.
„Dacă ar fi după mine, eu acopăr Biserica şi cu carton şi tot fac tot posibilul ca în trei săptămîni să pot ţine slujbele în Biserică, pentru podele am scîndură din donaţii, ne-a ajutat tare mult dl. Victor Mihalachi, cu geamurile iar mă descurc singur, în rest, trăiesc cu speranţa, din partea enoriaşilor mei nu cred eu să mai primesc prea mult, eu am aproximativ 1.000 de familii in parohie, din care mai mult de jumătate provin din familii defavorizate şi marginalizate social, din ghetourile din Parcul Tineretului, oameni necăjiţi săracii care nu au de unde să dea la Biserică, din contră, ei vin la mine să le dau şi cînd mai văd cîte o familie nouă că vine la mine în parohie tare mă mai bucur şi mă duc la ei şi îi felicit că dau o faţadă mai frumoasă imaginii de sărăcie”, mai povesteşte părintele Ioan Alupoaie.
Pentru procurarea tablei, care este problema prioritară acum pentru Biserica din Parcul Tineretului, părintele ar mai avea nevoie de cateva zeci de mii de lei noi. Cu restul susţine că se va descurca singur, întrucît Dumnezeu îi va da puterea să înfăptuiască şi să lase ceva trainic în urmă.
La cei 47 de ani ai săi părintele se consideră un om împlinit, şi-a dedicat viaţa credinţei şi enoriaşilor săi şi duce o viaţă liniştită alături de familia sa.
Îşi mai doreşte să îşi vadă lăcaşul sfînt gata, dar şi ca soţia sa, pe lînga fetiţa care i-a luminat viaţa să îi dăruiască şi un băieţel, pe care să îl îmbrace frumos şi să îl ia cu el zi de zi, la Biserică.
Gabriela Erdic
