În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Noi am fost într-un loc unde se face mâncare pentru 750-800 de botoșăneni. Și anume în bucătăria de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.
Încă de dimineață bucătăresele munceau de zori pentru meniul zilnic, iar din imensele cazane ieșeau aburi puternici. Mirosul frumos de mâncare se simțea de pe hol. Și fiindcă e mult de muncă, se lucrează în două schimburi, iar zilnic sunt patru bucătari, un muncitor necalificat și un îngrijitor curățenie. Practic, în bucătăria în care am fost noi se gătește pentru pacienții internați în trei locații, respectiv sediul central al Spitalului Mavromati, Secția de Psihiatrie și Secția de Infecto-Contagioase.
Vorbim de maxim de 800 de pacienți care zilnic sunt hrăniți în spital.
Despre meniu am vorbit cu asistentul coordonator al Blocului Alimentar, Duța Netidu, care ne-a spus că lunar se gătesc peste 9 tone de ciorbă. Dar că sunt și anumite mâncăruri care nu pot fi date pacienților, de pildă pește.
„Avem trei mese principale cu două suplimente, mic dejun, prânz, cină. La prânz avem două feluri de mâncare și un supliment, de obicei, un fruct. La desert de obicei se dau fructe. Numai la sărbătorile de iarnă, pascale avem produse tradiționale, cozonac, pască. Sunt anumite feluri de mâncare care nu pot fi abordate într-un spital, mâncărurile foarte procesate, de exemplu nu distribuim pește în spital pentru că este un aliment foarte perisabil, nu facem maioneze, nu facem mâncăruri cu rântașuri, prăjeli. Noi gătim dietetic”,
Duța Netidu, asistent coordonator Bloc Alimentar.
Practic, atunci când se stabilește meniul se ține cont și de anumite boli pe care pacienții le au și ca atare, după cum mărturisește și asistentul coordonator, nu de puține ori există nemulțumiri în rândul botoșănenilor.
„Noi abordăm și dieta comună, dar dieta comună nu înseamnă ceva exagerat. Este o dietă de cruțare a organismului. Sunt persoane care preferă mai sărat, mai pipărat, mai iute. Noi gătim dietetic, de asta avem de multe ori nemulțumiri din partea pacienților, că nu-i acru borșul, că nu-i sărat, salata nu e prea acră. Nu le recomandăm sărat din moment ce au ajuns în spital înseamnă că ceva nu a fost în ordine și majoritatea bolilor au ca punct de plecare alimentația”,
Duța Netidu, asistent coordonator Bloc Alimentar.
„La dieta comună, la micul dejun se servește ceai, pâine, unt și brânză telemea, iar la regim ceai, pâine, unt și brânză de vaci. La prânz, la dieta comună avem ciorbă a la grec cu cartofi piure și pulpă de porc cu salată de varză, la regim avem borș de sfeclă roșie cu cartofi, ostropel de paste făinoase cu piept de pui și seara avem orez cu lapte peste tot”,
Duța Netidu, asistent coordonator Bloc Alimentar.
Le-am lăsat pe bucătărese să gătească mâncărurile și ne-am luat la revedere de la cei care zilnic gătesc pentru sute de botoșăneni aflați pe paturile de spital.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile