Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Al doilea laborator de stimulare a creativității a fost inaugurat vineri, 18 iunie 2021, în incinta Liceului de Artă nr. 5 din Cernăuți. Camera senzorială a fost deschisă grație proiectului „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142 finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.
Primul laborator de acest gen a fost deschis în interiorul Casei Corpului Didactic (CCD) Botoșani, într-o zi de mare însemnătate, respectiv pe data de 5 octombrie 2020 când este marcată Ziua Internațională a Educației. În Ucraina această instituție a fost reprezentată de Isabella Cantemirm coordonator în cadrul proiectului CreaFuture, din partea CCD.
Echipa de implementare a proiectului de la Botoșani le-a avut în componență și pe Adriana Cojocaru, în calitate de formator și consilierii de dezvoltare personală, Alexandra Aolăriței și Raluca Bălășcău.
A urmat seria vizitelor echipei de implementare a proiectului finanțat de Uniunea Europeană în Cernăuți – Ucraina, pentru cursarea celor 40 de cadre didactice beneficiare ale acestui program menit să încurajeze profesorii să dezvolte creativitatea elevilor prin metode de educație non-formală.
În cadrul acestor vizite a fost posibilă și inaugurarea laboratorului de creativitate de la liceul din Cernăuți, o locație care se pliază perfect pe conceptul din proiect.
Echipa CreaFuture a ajuns la Liceul de Artă vineri, 18 iunie 2021 iar înainte de tăierea panglicii inaugurale, a fost vizitat Muzeul unității de învățământ unde pot fi văzute obiecte de artă ale copiilor.
Tot acolo, Iurie Levcic, unul dintre partenerii ucraineni din proiect, ne-a încântat cu legenda străzii din imediata apropiere a Liceului de Artă.
„A fost unica stradă care avea dress-code. Adică pe stradă nu putea intra oricine, la începutul secolului IX și există legenda și o să vedeți că pe Strada Domnească este o statuie din fier forjat, cu un măturător care mătură cu trandafiri. Deci, dacă nu știai minimum patru limbi, sau să dai un răspuns în patru limbi, nu erai angajat măturător. Și erau zile de mare sărbătoare când se mătura cu trandafiri. Așa se spune”,
Iurie Levcic, partener Ucraina
Ulterior, în prezența gazdelor, Vasyl Andrusiak, directorul Liceului de Artă nr. 5 Cernăuți, cunoscut și ca Școala Vocațională de Artă, alături de Pavlo Holovaty, managerul de proiect de la partenerul ucrainean și alți reprezentanți ai unității, s-a inaugurat laboratorul de creativitate.
„Este rezultatul acestui proiect și înțelegem perfect, că una este ca acest proiect să fie deschis și alta este să fie plin, să se dezvolte, sau să dezvolte copii, tineri, în toate direcțiile. Vom sprijini dezvoltarea acestui laborator. Ceea ce ați observat până acum, ați vizitat muzeul în care sunt creațiile copiilor, elevilor noștri. Cred că v-ați convins că, tinerii care studiază la acest liceu sunt într-adevăr personalități creative. Însă creativitatea trebuie dezvoltată în toate direcțiile și obiectivul prinicipal este dezvoltarea comunicării”,
Pavlo Holovaty, managerul de proiect de la partenerul ucrainean
Laboratorul va influența dezvoltarea copiilor care sunt pregătiți pentru a-și creiona un drum în viață.
Directorul liceului a făcut o scurtă trecere în revistă a specialităților unității de învățământ.
„Iată vorbim despre liceul nostru într-adevăr, care este o instituție de învățământ cu o vechime serioasă, în acest an va împlini 77 de ani. Inițial această școală a fost creată ca una de meșteri și artă, cu profesii printre care designer sau sculptori pentru obiectele de artă care se amplasau în grădinile publice. A doua profesie era mai mult pe ceramică, apoi încrustare în lemn și în anii ’50, după 7,8 ani de existență, s-au pus bazele cursurilor de prelucrare a lemnului”,
Vasyl Andrusiak, directorul Liceului de Artă nr. 5 Cernăuți
De-a lungul anilor au fost introduse noi profesii vocaționale, pe domeniul construcțiilor pentru lucrări de bază, sau la nivel mai pretențios, specialiști pentru obiecte de artă și designeri pentru exterior.
Cea mai mare parte dintre elevi o constituie pictorii - artiștii de artă plastică.
Laboratorul de creativitate înseamnă de fapt o cameră în culori vesele care va fi un fel de „cămin” pentru cadre didactice și elevi. Cu precădere pentru aceia care vor participa la ore de educație non-formală, în care ideile prind aripi iar discuțiile sunt purtate deschis între profesori și elevi.
Camera de stimulare a creativității a luat ființă urmare a implementării proiectului „CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142 finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.
Este vorba despre un proiect transfrontalier între România (Botoșani) și Ucraina (Cernăuți) care se va derula pentru o perioadă de 12 luni, cu un buget aprobat de UE în valoare totală de 220.197 euro.
Beneficiarul programului este Asociația B-Right Media din Botoșani care îi are ca parteneri în această provocare inedită pe: Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Casa Corpului Didactic Botoșani și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024