Reportaj
Chef nebun cu deputat şi „senator” la dans cumoldovence  VIDEO & FOTOGALERIE
„Undeeeee suuuuunt? La Vorniceeeeeeeeeniiii”, cu câteva strigăte dintr-astea s-a dat vineri seară startul unui spectacol cum n-a văzut Vorniceniul prea des. De Sfântul Dimitrie este hram în comună, alegerile bat la uşă, aşa că la căminul cultural  deputatul Stelică Strugaru, care mai vrea un mandat pe Colegiul Darabani, dar şi Valentin Făgărăşian, aspirant la Senat pe Darabani – Săveni, au pus-o de-un chef pe care locuitorii comunei n-o să-l uite prea curând.




"Îs copchiii şi nevasta de faţă, că ai mai putea tu, ştiu eu"

Pe la 5 după-amiaza căminul cultural de lângă Primăria Vorniceni a fost luat cu asalt de oameni de toate vârstele, de la copii de ciclul primar, până la pensionari. Cu toţii au fost luaţi în primire de Monica, o prezentatoare TV de la Bucureşti care i-a încins şi la propriu, şi la figurat. „Iulică, uuu, uuu, mai poţi? Mai poţi o dată? Îs copchiii şi nevasta de faţă, că ai mai putea tu, ştiu eu. Eu am venit fără bărbat, da’ ce eram proastă să-l aduc aici?” a transmis Monica, urcată pe o bancă în mijlocul sălii. Oamenii i-au urmat exemplul şi s-au căţărat care pe unde au apucat, pe bănci, pe sobe, s-au sprijinit pe pereţi, numai să vadă show-ul. Show care în bună parte l-au făcut tot ei, adică şi-au cântat singuri „mulţi ani trăiască” şi s-au aplaudat între ei, mai exact „părinţii pe copii” şi invers. Asta până ce a apucat-o filosofiile pe prezentatoare. „Ştiţi dvs. filosofii au la bază nişte întrebări aşa de ciudate: cine sunt, unde sunt? Adică cum cine sunt şi unde sunt? Cine sunt trebuie să mă mai gândesc, câte o dată omului nu-i ajunge o viaţă ca să afle, dar unde sunt, eu spun, şi dacă n-am greşit şi am dreptate, vreau să aud şi să se audă până la Timişoara”, a transmis Monica, aşa că vreo 500 de oameni îngrămădiţi în căminul ponosit, care contrastează puternic cu ditamai Primăria nouă de peste drum, au început să strige cât îi ţineau rărunchii: „Vor-ni-ceni!  Vor-ni-ceni!” şi au continuat, tot la îndemnul aceleiaşi Monica : „Mol-do-va! Mol-do-va! Mol-do-va!”.

"De la Chişinău a venit o superfată"

Asta fiindcă tocmai mulţimea fusese anunţată că, „de la Chişinău a venit o superfată să ne împartă dragostea ei şi să ne arate tuturor că suntem una şi aceeaşi Moldovă”. Mirelia o cheamă pe tânăra longilină care a combinat „Hai la hora din Moldovaaaaa” cu ţipete pe care chiar numai pe la Chişinău poţi să le auzi. Ea i-a făcut intrarea lui Aurel Moldoveanu, care şi-a amintit de deputatul Stelică Strugaru, îndemnându-i pe spectatori să-i mulţumească fiindcă demnitarul „are grijă de sufletul locuitorilor din Vorniceni”. A urmat o dedicaţie pentru toate doamnele şi domnişoarele din sală cu mesajul clar „vă iubim”, iar Strugaru şi cel prezentat deja „domnu’ senator” s-au prins la dans pe versuri care nu mai necesită comentarii: „Vino mândră că mi-i gura, dulce cum e numai mura /  Dulce cum e numai mura şi mi-e numai foc făptura / Nu pot fără ea, fără moldoveanca mea / O iubesc şi-mi este draga şi va fi mireasa mea”.

"Politicieni n-au adus raiul pe pământ, dar să nu facă iadul"

După dans s-a făcut ad-hoc un studio TV, iar deputatul şi „senatorul” au fost luaţi la rost cu întrebări existenţiale de genul: „cine vă mai e drag pe lumea asta: mama sau tata?” sau „ce aţi învăţat de la bunici”. Ce a învăţat Valentin Făgărăşian? „Păi ce ne-a învăţat? Ne-a învăţat că am ajuns unde am ajuns şi am reuşit să facem în viaţă ceea ce…” Şi gata! Deputatul Stelică Strugaru a salutat Dumitriţele, Miticii ş.a.m.d. şi a dat-o pe maxime - „După chip cunoşti o floare / Ciocârlia după gând, aurul după culoare şi omul după cuvânt” – urmate de-un discurs cu criză de sinceritate despre politicieni. „Acum Alianţa România Dreaptă este alături de dvs. şi am ţinut special, eu deputatul Stelică Strugaru şi Aurel Moldoveanu să facem un spectacol la Vorniceni pentru aceşti tineri minunaţi care stau pe băncile şcolii şi mâine vor fi şi ei ca Aurel Moldoveanu, cine ştie ce vedete mai răsar de aici. A fost datoria mea faţă de voi să-l aduc pe Aurel aici cu tot cu fetele care sunt împreună nu numai în alegeri. În alegeri vor veni să zică ce-o să zică fiecare, eu vă spun: politicieni n-au adus raiul pe pământ, dar să nu facă iadul. Am ţinut tot timpul la voi, am să vin cu drag la Vorniceni”, le-a transmis Stelică Strugaru.
El şi „domnu’ senator” au plecat, însă cheful a continuat până ce s-a adus inclusiv ţuică fiartă pe post de ceai.

VEZI ŞI:
REPORTAJ : Vot cu aburi de alcool, chiatră, babe & primar care împuşcă-FOTOGALERIE



Valentin Fagarasian
Stelica Strugaru Valentin Fagarasian


 
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 2
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 3
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 4
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 5
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 6
VEZI ŞI:
REPORTAJ electoral : Primar bătut din inimă cu hram, dans & Antonia – VIDEO&FOTO
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 12



chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 7
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 8
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 10
chef cu Aurel Moldoveanu si deputatul Stelica Strugaru la Vorniceni 11
VEZI ŞI:
Aurel Moldoveanu la Tex : de la primari la frumuseţi şi poziţia 69 - VIDEO & GALERIE FOTO



Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
IATĂ mâinile unui copil din Botoșani! POVESTEA puștiului care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații orfani de tată - GALERIE FOTO
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
REPORTAJ în comuna păzită de cadrele MAI de cel mai feroce dușman invizibil: oamenii stau treji noaptea, animalele băgate în „groapa comună” – FOTO&VIDEO
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
CÂT de mult te schimbă pușcăria: de la trafic de persoane, la quilling și lecții pentru adolescenți – REPORTAJ din Penitenciarul Botoșani – GALERIE FOTO
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
Eminescu? – „Nu știm cine a fost…” REPORTAJ în orașul poetului nepereche „uitat” de tinerii botoșăneni
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Lacrimi, îmbrățișări lungi, dar și încurajări, căci STRĂINĂTATEA îi așteaptă: Sute de botoșăneni pleacă spre alte țări după sărbători – GALERIE FOTO
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
REPORTAJ dinăuntrul durerii: Drama pacienților de la Mavromati loviți de cea mai grea boală - Forța trebuie să vină din tine
Dimineața zilei de 21 noiembrie 2018, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati... O liniște apăsătoare domnește pe holuri și în saloane. Pentru cei mai mulți dintre pacienți este liniștea dinaintea furtunii. În timp ce un bărbat tocmai și-a dat sfârșitul în salon, alți zeci de pacienți se luptă cu o boală nemiloasă – cancerul. 
Liceul „din provincie” care a făcut 500.000 de euro în trei ani: Trebuie să supravieţuim, dacă nu facem ceva, în câţiva ani noi dispărem - GALERIE FOTO
Veste mare pentru liceul din cel mai sudic orăşel al judeţului: proiectul „Optimizarea instruirii practice în context european” depus în cadrul Programului Erasmus Plus a fost admis la finanţare.
Omul – spectacol: peste 1.000 de show-uri de la Botoşani şi până la Venezia, din comunism şi până în mileniul 3 cu cei mai mari artiști ai României
Spre sfârşitul anilor ’80 făcea cursuri la Şcoala Populară de Arte. Aşa l-a cunoscut pe Ion Ilie, pe atunci director al Filarmonicii de Stat Botoşani, care observându-i ideile de spectacole şi simţindu-i înclinaţia spre impresariat i-a propus să vină pe acest post la prestigioasa instituţie de cultură.
Afaceri cu cerul! Preotul faianțar - electrician care a ridicat o casă nouă unei familii rămasă fără acoperiș deasupra capului - VIDEO & GALERIE FOTO
O poveste emoționată vine de la capătul județului. În comuna Călărași o familie a rămas fără casă în primăvara acestui an din cauza unu incendiu.
Aventură la spălătoria care-ți curăță mașina până te apucă nervii: ori interior, ori exterior că-i greu amândouă
S-a încălzit brusc, de la zăpadă am trecut repejor la ”mâneci scurte”, așa că merg și eu ca tot omul să schimb anvelopele. Și zic apoi, ”hai să o și spăl”. Gravă eroare!
REPORTAJ în România nimănui și copiii sacrificați ai județului: Două fete care vor să învețe, retrase de mamă de la școală – GALERIE FOTO
La fix 40 de kilometri distanță de municipiul Botoșani se află comuna Cordăreni. Undeva dincolo de Dorohoi, drumul cu mașina este unul anevoios, nu din cauza a cine știe ce obstacole, ci doar a gropilor care fac distanța până acolo să fie parcursă în mai bine de o oră.
Paradisul din orașul mort
Oamenii curg valuri pe poarta fabricii, iar într-o parcare imensă zeci de autocare şi microbuze îi aşteaptă să îi ducă acasă. Pare o scenă desprinsă de pe fostele platforme industriale comuniste, când la ora schimburilor totul era un furnicar, muncitorii abia aveau loc să treacă unul de celălalt, iar autobuzele aveau călători şi pe scări. Doar că aici tabloul este totuşi diferit.
REPORTAJ: Cel mai frumos moment pe Bulevardul Mihai Eminescu, câinele Basil adus la Botoșani pentru un băiat – GALERIE FOTO & VIDEO
Ceea ce s-a petrecut joi dimineață pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani a fost un moment plin de emoție și o lecție dureroasă de viață, deopotrivă.
Orașul în care trăiesc de 36 de ani! ... Și care chinuiește nevăzătorii: șoferi ignoranți , lucrări nesemnalizate, agresiuni
Reluăm astăzi publicarea textelor scrise de nevăzătorii botoșăneni în cadrul concursului „Botoșani, orașul în care trăiesc!” organizat de filiala județeană a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR). După ce am inaugurat serialul cu un text scris de cea mai tânără participantă la proiect și l-am continuat cu ”veteranul” competiției, astăzi a venit rândul președintelui ANR Botoșani.
INEDIT: Statui cu Mihai Eminescu și Veronica Micle în mărime naturală dezvelite de fostul șef al Poliției cu primar și afaceriști – FOTO & VIDEO
Moment deosebit petrecut de Sfântul Dumitru la o aruncătură de băț de municipiul reședință de județ. Fostul șef al Poliției Rutiere, Dumitru Zmău este cel care a făcut posibil ca județul Botoșani să aibă statuile poetului nepereche și a femeii pe care a iubit-o.
rusine celor care stau cu bautura in cap sau cei care nu stiu ce inseamna a fi om si nu stiu sa caracterizeze un om rusine vouanu celor care vin la putere
7 noiembrie 2012, 10:50
Rusine!Rusine PDL cu asemenea oameni!Chiar ne credeti niste timpiti care vom vota acesti depravati,ca altfel nu am cum sa le spun!Tot astfel de personaje care se destrabaleaza la chefuri ati mai avut si la alegerile locale si de aceea ati pierdut.Nimeni nu-si doreste un parlamentar ca Srugariu,sau un consilier ca Volin,sau Luca,sau Butnariuc...etc.,etc.Avem nevoie de oameni cu valoare,cu caracter.
2 noiembrie 2012, 19:15
frumos
29 octombrie 2012, 19:08
Ala cu fata de bovina e strugaru? Mare om, mare caracter!Niste jigodii care nu-si stiu locul lor de tractoristi!
28 octombrie 2012, 07:06
este absolut jignitor. parca am fi o natie de maimute. penibil e un cuvint finut, GREATAAAAAAAAAAAAAAAA!!!
27 octombrie 2012, 22:19
27 octombrie 2012, 21:34
Si uite asa astia de la sate aburiti cu mici si alcool vor vota pe acesti penibili si vor schimba soarta tarii cat ne-am impotrivi unii sau altii ca astia sunt multi si p..... De asta acesti penibili isi permit sa-i mituiasca cu cate ceva d-ale gurii . Au vazut ca merge. Eu le-as da cu micii peste bot si i-as baga si undeva
27 octombrie 2012, 20:14
PENIBIL!!!!!
27 octombrie 2012, 13:18
DOMNILOR DIN VORNICENI ,SPUNETI NU LA ASEMENEA DEPUTATI SI SENATORI.DOMNUL STRUGARU ESTE CEL CARE A VOTAT TAIERE DE SALARII,PENSI,CRESTERE DE TVA,INCHIDEREA SPITAL.ELOR,ETC.ETC. IN 2010. TOT ACEST ZIAR SPUNEA CA MAI CARA TIGARI DIN ACELEA TRECUTE PRIN VAMA RD PRUT UNDE SEF ESTE UN CUMATRU,CARE AJUNGEAU LA BUCURESTI CU MASINA DEPUTATULUI??TIMP DE 4 ANI DE SF DUMITRU A FOST PRIN VORNICENI? LA CE FAMILIE NACAJITA A FACUT O SPONSORIZARE DIN SALARIU DE DEPUTAT?? DAR FIUL LA PUS LA CABINET IAR A.N.I NU SPUNE REZULTATUL,CA SA MAI CAPETE IMUNITATE??? DOMN STELICA TOT CU BOCANCUL IN AVANS INCEPI CAMPANIA,ASA CUM A FOST IN 2008??????
27 octombrie 2012, 11:41
Sondaj
V-a plăcut SummerFest-ul organizat la Parcul Cornișa?
Da
Nu
Nu am participat
Declaraţia zilei
"Nu cred că Aristidis poate fi folosit pe acel post. E o glumă, e incredibil. Treaba lor ce vor să facă, dar eu știam că doar în stânga poate evolua. N-a jucat niciodată fundaș central la noi, nici măcar în pregătiri! Nici în ...
astratex.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7216 lei
USD
Dolarul SUA
4.2706 lei
CHF
Francul elveţian
4.3268 lei
GBP
Lira sterlină
5.2121 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0058 lei
XAU
Gramul de aur
205.4478 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2385 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4384 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8854 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2064 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1833 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6333 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.