Reportaj
Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO

Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.

„Masa caldă” din școlile botoșănene 

 

Școlile selectate pentru a beneficia de resursele financiare au fost stabilite de Ministerul Educației, după solicitările transmise de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani. Guvernul acordă o sumă fixă de 15 lei/per elev pentru acest supliment alimentar care înlocuiește deja nedoritul corn consumat cu lapte.

 

La Școala Gimnazială Orășeni Deal ziua de 22 noiembrie 2022 a fost prima în care s-a acordat acest produs alimentar. Unitatea de învățământ cu structurile aferente este una dintre beneficiare iar această masă caldă ajunge la aproape 270 de elevi, inclusiv din învățământul preșcolar.

 

Inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc s-a deplasat la Școala din Orășeni Deal în cursul dimineții de marți pentru a afla reacția copiilor și impactul acestui program guvernamental în școlile botoșănene.

Copiii din școala aflată în comuna Curtești au primit în cursul dimineții sendvișuri cu șuncă și clementine.  

 

„Momentan se merge pe varianta sendvișuri pentru că sunt mai practice. Din cauza lipsei unui spațiu adecvat pentru servirea mesei, programul este denumit masă caldă dar practic, prin ordinul de ministru este un supliment alimentar pentru elevii noștri, deci nu neapărat trebuie să fie o masă caldă. Și având în vedere că sunt și copii preșcolari este foarte greu să le oferi o supă, ar însemna un efort consistent din partea educatorilor, la 32 de copii să le asigure, avem grupe destul de mari de preșcolari”,

Radu Bogdan Tănasă, director Școala Gimnazială Orășeni Deal (foto jos)

 

 

Copii atrași la școală cu sendvișuri

 

Școala din Orășeni Deal deservește o comună destul de întinsă, Curtești. Este frecventată înclusiv de elevi din satul Agafton care fac naveta zilnic pe o distanță de 11 kilometri. Există un microbuz școlar, astfel că nu există disconfort pentru copii, în afara minutelor în care așteaptă mijlocul de transport care se află aproape continuu în mișcare.

Lipită de municipiul reședință de județ, comuna Curtești s-a dezvoltat în ultimii ani grație locuitorilor din urban care au migrat către apropiatul rural unde s-au tot construit case. Chiar cu o creștere a populației, comuna suferă totuși la un capitol.  

 

„Din păcate avem o lipsă mare de elevi și unul din scopurile acestui program este de atragere a elevilor către unitățile școlare din comuna noastră întrucât populația școlară la nivelul școlilor este în scădere, trăim așa un paradox, comuna este într-o continuă dezvoltare dar populația școlară este în scădere. Și atunci încercăm prin toate metodele să atragem copiii către școlile din comuna noastră Curtești”,

Radu Bogdan Tănasă, director Școala Gimnazială Orășeni Deal

 

 

Șeful educației botoșănene a verificat modul în care este implementat programul guvernamental „Masa Caldă” și i-a întrebat direct pe copii despre calitatea alimentară a pachețelului primit în premieră, la școală. Majoritatea au răspuns că preferă sendvișul în locul cornului cu lapte, mai ales pentru că „are carne”.

 

„Școala arată foarte bine, condițiile de învățământ sunt ridicate, este curățenie, ne-am bucurat să vedem reacția copiilor vizavi de acest program «masă caldă» desfășurat de Guvernul României și reacția lor este pozitivă. S-au bucurat, pachetul este consistent și și-l doresc în continuare în detrimentul programului «Lapte și Corn» care are o oarecare vechime, dar copiii ar prefera altceva, este normal”,

Bogdan Suruciuc, inspector școlar general

 

 

În municipiu, programul este implementat la Școala nr. 12 dar și la Liceul cu Program Sportiv, o unitate de învățământ cu o populație școlară destul de consistentă față de mediul rural.

Aproape 900 de copii primesc suplimentul alimentar la Liceul Sportiv, în fiecare zi de școală.

 

 

„Avem 829 de elevi beneficiari ai acestui program. Sigur în fiecare zi se aduc sendvișuri în funcție de cum s-a stabilit caietul de sarcini și prin licitația care a fost câștigată de operatorul economic. Datoria noastră este să verificăm dacă corespunde conform caietului de sarcini și, sigur, vizavi de numărul de porții care sunt aduse zilnic în Liceul Sportiv. Dacă atunci când aveam programul laptele și cornul mai găseam în sălile de clasă resturi și produse neconsumate, acum nu, absolut nimic”,

Gabriel Hârtie, director Liceul cu Program Sportiv

 

 

Conținutul sendvișurilor diferă de la o zi a săptămânii, la alta. Copiii primesc șuncă de porc, salam uscat, șuncă de pui, mușchi file sau șuncă de Praga, asezonate cu legume. Pe lângă sendviș beneficiază și de un fruct.

În județul Botoșani, peste 4.000 de elevi sunt beneficiari ai acestui program finanțat de Guvernul României.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Un preot din Botoșani oferă masă caldă elevilor nevoiași dar și refugiaților din Ucraina

 

REPORTAJ: Padocul orașului aproape plin, câinii strânși de pe străzi cu Poliția, au fost aplicate și amenzi – VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 19 februarie 2023 un copil de 10 ani era aproape sfârtecat de trei câini care evadaseră dintr-o curte. Știrea plecată de la Botoșani s-a răspândit imediat în toată țara. Un val de ură la adresa câinilor s-a făcut resimțit în municipiu, apărând și primele animale otrăvite.
REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO
Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.
REPORTAJ: Armenii de la Botoșani sărbătoresc Crăciunul în același timp cu Boboteaza, un copil a scos crucea din apa sfințită – VIDEO & GALERIE FOTO
Este mare sărbătoare în comunitatea armenilor de la Botoșani care sărbătoresc în aceste zile Nașterea Domnului Iisus Hristos dar și Boboteaza.
REPORTAJ: Educația în nordul țării prin laboratoare încropite din donații în unități cu aproape 1.000 de copii – VIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele cinci orașe ale județului unde condițiile de trai sunt împărțite între rural și urban este Ștefăneștiul, o localitate din est, poziționată pe malul lacului de acumulare Stânca Costești.
Ziua în care a plecat doamna Daniela, între lacrimile părintelui protopop și oamenii care n-au părăsit-o până la mormântul de lângă eroi – VIDEO & GALERIE FOTO
”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este inadmisibil ce s-a întâmplat și cer scuze publice din partea organizatorilor, Instituția Prefectului și Garnizoana Militară”,Doina Federovici, președintele CJ Botoșani ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4.5 o C
Dorohoi
-3.9 o C
Bucecea
-4.8 o C
Darabani
-4.3 o C
Saveni
-4.0 o C
Ştefăneşti
0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.