Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
Chiar lângă primar oprește un șofer din alt județ și îl întreabă: ”unde este Primăria?”. ”Asta încă nu-i nimic”, ne povestește amuzat primarul. ”A venit odată un om în sat și când a văzut cum arată drumul m-a întrebat: da’ primarul vostru a murit? Că la ce drum aveți... Nu știa că eu sunt primarul”.
Petru Toma este la al patrulea mandat consecutiv și de atunci tot așteaptă să își facă milă cineva și de oamenii din sudul județului și să repare calamitatea DJ 297 Blândești – Sulița – Lunca – Todireni.
”Arată ca după bombardament” nu mai este de ani bună nici figură de stil și nici vreo exagerare.
Ne-am pornit de la Botoșani pe la 9:00 și am ajuns la Todireni după ora 10:00, deși nu sunt decât vreo 45 de kilometri... de gropi în mare parte, ce-i drept.
Astfel că e recomandabil să nu mănânci înainte de a pleca la drum că altfel te apucă vărsăturile pe ”șosea”.
Fiind drum de rang județean, Primăria Todireni, asemeni celorlalte de pe traseul celebrului DJ 297, nu a putut interveni nici din fonduri proprii și nici să conceapă vreun proiect fiindcă nu ai voie să cheltuiești bani pe drumuri care nu îți aparțin.
Așa că au trebuit să aștepte ca proprietarul și administratorul șoselei, Consiliul Județean, respectiv Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP), să îl repare.
În 2017 o puzderie de oficialități s-au îngrămădit la Palatul Administrativ când s-a semnat contractul de finanțare pentru așa-numitul ”drum strategic”. Acum să nu vă imaginați că denumirea asta pompoasă presupune un aspect de drum expres, de autostradă, că va avea benzinării, toalete sau eventual o fundație pe care să treacă tancurile. De-ar avea el asfalt nespart...
În ziua de 24 noiembrie a acelui an, ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu și ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, au iscălit toate actele împreună cu șeful CJ.
De atunci, CJ-ul s-a tot muncit să găsească niște firme să îl facă până ce s-au scumpit prețurile și banii nu mai ajungeau. Valoarea a crescut de la 73 milioane de euro până la vreo 95 de milioane, diferența fiind în mare acoperită de CJ. Într-un final, s-a licitat pe loturi, s-au adjudecat toate trei, numai că unul încă se află în procedura de contestație. Inutil să vă mai spunem că nu este cineva răspunzător pentru tot acest decalaj.
Lucrările nu au început, dar ceremoniile continuă.
Anul trecut, în vinerea dinaintea alegerilor, președintele CJ, Doina Federovici, anunța atribuirea loturilor într-o conferință extraordinară.
Pe 23 aprilie, la CJ s-au semnat contractele pe două loturi din trei.
Iar pe 12 mai o pleiadă de șefi de la CJ, DJDP, primari, constructori, proiectanți, echipa de implementare, au creat o coloană (semi)oficială pentru predarea amplasamentului constructorilor, ultima fază birocratică dinaintea începerii efective a lucrărilor.
S-au oprit pe la jumătatea drumului pentru a admira găurile, după care s-au deplasat la căminul cultural abia renovat din centrul Todireniului. A costat vreo 800.000 de lei și deocamdată este o construcție frumoasă și atât pentru că, dată fiind situația sanitară, nu poate găzdui vreo acțiune de anvergură.
”Dacă nu se poate, facem noi”, glumește primarul, care a găsit un mod de a-l întrebuința: organizează aici ceremonia de predare a amplasamentului.
Sigur că nu era nevoie de cine știe ce festivitate pentru asta, este o chestiune tehnică după cum o spune chiar Doina Federovici, care de altfel nici nu are de semnat vreun act. Numai că regulile administrative sunt unele, iar cele politice sunt altele.
Și dacă pe vremea lui Costică Macaleți, când drumarii protestau președintele pleca la hram și-l lăsa pe vicele Dorin Birta să descarce sacul cu promisiuni și explicații, în ”domnia” Doinei Federovici se practică un soi de hiperbolizare. Sau mai bine spus se creează un eveniment din orice se poate, de la igienizarea unor apartamente pentru copiii instituționalizați la a n-șpea festivitate care privește drumul strategic. Adică de ceremonii și chestii dintr-astea nu ducem lipsă, cu asfaltul e mai greu.
Cordonul de oficialități intră în căminul cultural, primarii de pe traseul drumului strategic pășesc și ei unul după altul. Inclusiv cel de la Șipote – Iași, cu care ar urma să facă o conexiune și ”strategicul de Botoșani”.
Mai întâi ia cuvântul șefa CJ, care cataloghează drept ”moment extrem de important și de așteptat pentru noi toți” ce se întâmplă la căminul cultural de la Todireni.
”În acest moment am intrat cu toții în line dreaptă. Cele două loturi, lotul nr.3, care are 30 de km, adică cel pe care ne aflăm în acest moment și celălalt lot, nr.1, care are 26 de km, predăm amplasamentele și din secunda doi, domnii constructori, așa cum ne-au garantat și la semnarea contractelor de execuție lucrări, sunt pregătiți din toate punctele de vedere să facă o lucrare bună, de calitate, o lucrare care să reprezinte cartea de vizită și pentru dumnealor și pentru noi, pentru că acest proiect major și generos pentru județul Botoșani va ridica gradul de dezvoltare al zonei de sud a județului nostru”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
„Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 2: Botoșani – Iași” este denumirea oficială a proiectului finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și cofinanțat și de Consiliul Județean cu vreo 20 de milioane de euro.
Și, bineînțeles că de la acțiunea din 12 mai nu lipsește parfumul electoral, că doar și drumurile astea tot cu oameni politici se fac, pentru alți oameni, care votează. Sau nu. Ca de la om la om...
”Deviza a noastră, a tuturor, pe care o avem, este clară: oamenii sunt pe primul loc pentru că ei ne-au dat un sprijin, ne-au votat să reprezentăm județul”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Șefa CJ invită participanții să ia cuvântul și primul a făcut-o vicepreședintele Dorin Birta, care s-a mai ocupat vreo trei ani de acest drum și în timpul președinției lui Costică Macaleți.
”Ne aflăm într-un moment istoric pentru această zonă. Împreună cu această echipă sunt unul dintre cei care am parcurs pașii anevoioși până în cest moment. Cunoașteți și dvs. toate impedimentele cu care ne-am confruntat pe parcursul implementării acestui proiect. În sfârșit, sunt fericit că s-a ajuns aici. Mă bucur și pentru autoritățile locale, care în sfârșit vor avea o infrastructură europeană”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.
Și urmează primarii. Profesor de fizică, având încă ore la catedră, Petru Toma de la Todireni cere constructorului să „îndulcească” un pic gropile până la investiția propriu-zisă. Asta după ce vicele Birta îl rugase, ”pe cât posibil, să folosiți forța de muncă din județul Botoșani”. Și constructorul, reprezentat de Alexandru Airinei, șeful de șantier de la SC Frasinul SRL, nu se dă în lături: ”cu siguranță vom interveni la partea carosabilă, să fie mai ușor de rulat, să putem circula în condiții normale și vom face o treabă bună”.
Hazul de necaz al primarului de Todireni continuă cu al omologului de la Răuseni. Care e de fapt o... ”omoloagă”. Maria Jijie povestește cum bărbatul său a fost luat la rost de unul cu mașină ”de Iași, de Bacău” (bănuim că în față avea număr de Iași, iar în spate de Bacău. Sau invers.) din cauza drumului, suduind primarul, adică primărița, fără să știe că era vorba tocmai de soția sa.
”N-o să fie o gură de oxigen, o să fie oxigenul necesar pentru partea de sud a județului”, caracterizează Maria Jijie ”drumul strategic”.
Ciudate vremuri am mai ajuns, să vorbești despre oxigen din spatele unei măști...
Totul se termină cu o poză de grup pe scările căminului cultural, la care primarii sunt invitați mai în față de șefa CJ. Din ”stop cadru” lipsește vicepreședintele Bogdan Dăscălescu. Oricum el lipsește din aproape pozele aferente comunicatelor trimise de CJ. Noutatea de ieri este că a lipsit și de pe lista celor care au luat cuvântul, când de altfel și-a găsit loc pe undeva, spre colțul mesei. CJ-ul are doi vicepreședinți, numai că unul e mai... vice decât celălalt.
În fine, să avem noi drum strategic, că șefi pe la Județ s-or găsi.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024