Dincolo de înfrângerea categorică, partida FC Botoșani – Legia Varșovia 0 – 3 din manșa secundă a turului II preliminar din Europa League poate fi considerată și un eșec al modului în care fenomenul sportului cu balonul rotund este perceput în nordul Moldovei.
Iar asta s-a văzut cel mai bine pe Stadionul Municipal, la ora meciului, acolo unde 300 de fani polonezi au cântat și au strigat fără încetare timp de 90 de minute, în timp ce marea parte a publicului botoșănean a făcut ceea ce face de câteva decenii: a mâncat semințe. Înainte de startul meciului, dar și pe timpul desfășurării acestuia, arena a fost deseori acoperită de un zumzet specific consumului de semințe. În afara startului și a unei răbufniri de orgoliu din repriza a doua, cei în jur de 6.500 de botoșăneni nu au replicat la scandările ”Legia Fans”, deși aceștia erau de peste zece ori mai puțini. S-a ajuns la situații între penibil și prostie, în care unii spectatori de pe Municipal, în timp ce mâncau semințe, erau foarte mirați că ”uite uăi, ăia-s mai puțin decât noi și s-aud mai tare”, fără să le treacă o clipă prin cap să lase semințele și, eventual, să își încurajeze favoriții.
Iar toate acestea s-au întâmplat în ciuda apelurilor aproape disperate făcute de antrenori și jucători către public de a sprijini echipa. La finalul meciului tehnicianul roș-alb-albaștrilor nu și-a ascuns dezamăgirea față de reacția spectatorilor.
”Sunt supărat pentru modul în care ne-am prezentat noi astăzi ca echipă, dar mai supărat decât asta, sunt supărat pe faptul că nu înțelegem unde am ajuns într-un timp scurt, respectiv faptul că echipa astăzi (ieri – n.r.) avea nevoie de încurajări, de spectatori care să îi susțină, nu să vină la joc și din primul minut să strige la ei, să îi apostrofeze. Și asta este diferența dintre o țară și o echipă care sunt la alt nivel. E vorba de educație până la urmă”, a afirmat Leo Grozavu.
Stadionul Municipal nu s-a umplut nici la această confruntare atât de importantă și nu doar pentru că UEFA a interzis accesul la două sectoare din peluza Marian Crudu drept sancțiune pentru afișarea unui simbol considerat rasist la partida cu Spartaki Tskhinvali. La startul partidei mai erau disponibile în jur de 1.000 de bilete.
Ca pe vremea lui Ceaușescu, s-au făcut lucrări până inclusiv în ziua meciului. Astfel, după ce miercuri observatorul UEFA a anunțat că nu va permite accesul la peluza Ion Bordeanu din cauza unei gropi peste care era așezat nisip, respectiva zonă a fost acoperită chiar în ziua meciului, asfaltul fiind cât se poate de lipicios și ca urmare a căldurii dogoritoare de afară. Ca atare, când au venit ambulanțele, Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement, care a coordonat lucrările, le-a cerut iar să fie mutate pentru a nu sta pe... fosta groapă.
Fazele penibile au continuat și la masa presei, acolo unde atât jurnaliștii români, cât și cei polonezi, precum și un delegat UEFA au avut de îndurat tot meciul un roi de albine care și-a făcut cuib în tribuna cu copertină. Unii au fost înțepați chiar și de câte două ori, ofițera de presă de la Legia Varșovia, alarmată de ce se întâmplă, rupând-o la propriu la fugă pe sub masă de frica albinelor.
Tot ceea ce s-a întâmplat pe Stadionul Municipal nu a fost decât o continuare a isteriei create chiar de autorități. Poliția Locală a cerut cu o zi înainte de meci ca posesorii de mașini care obișnuiesc să le parcheze pe strada Pacea (de la ACR până la sensul giratoriu), pe strada Sucevei și pe bulevardul Mihai Eminescu, până la arenă să și le mute, preconizând ”incendieri, lovituri, zgârieturi”. În realitate, pe acolo au trecut doar două microbuze cu fanii Legiei Varșovia, în rest aceștia deplasându-se cu propriile mașini și plimbându-se liniștiți pe Pietonalul Unirii.
Probabil tot ca urmare a acestor zvonuri, Hotel Premier a pregătit terase și sute de litri de bere pentru suporterii polonezi, care însă și-au petrecut o mare parte din timp în centrul orașului.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
[[galerie-foto]]
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024