Reportaj
FOTOREPORTAJ: Școala din Răchiți, un schelet: ce a mai rămas din clasele unde învățau peste 100 de elevi din comună

6 decembrie 2013 – Școala Gimnazială nr. 1 din Răchiți, județul Botoșani, a fost inaugurată cu fast. Oficialitățile au tăiat panglica proaspăt renovatului local unde peste 100 de copii aveau să stea cu coatele pe băncile noi.
5 decembrie 2014 – Școala Gimnazială nr. 1 din Răchiți, județul Botoșani, a fost înghițită de flăcări. Mai multe echipaje ale pompierilor s-au luptat cu vâlvătaia câteva ore, sătenii au privit neputincioși.

Un Moș Nicolae trist

Incendiul a izbucnit în jurul orei 2:00, iar ‘nea Niculai, care are casa în gard în gard cu școala, a sărit ca ars când a văzut flăcările. În loc să petreacă de Sfântul Nicolae, stă acum cu frica în sân, să nu cumva să se stârnească din nou iadul.
„Am ieșit pe la vreo 1 și ceva, și s-a oprit lumina, m-am dus în spate, să văd ce se întâmplă. Când încolo, din partea stângă, de unde e centrala, am văzut că iese fum, flacără”, spune bărbatul, arătând cu mâna în spatele grădinii.
‘Nea Niculai își ține lemnele într-un șopron și tare s-a temut că, dacă nu interveneau pompierii, avea să îi ardă toată agoniseala și casa odată cu ea. Nu a închis un ochi până s-a crăpat de ziuă.
„Eu am stat toată noaptea cu lopata, să nu-mi ia foc la mine, la casă. Am atâtea materiale acolo, lemne, câte și mai câte. De la ora 1, după ce s-a oprit lumina, nu am dormit deloc”, povestește bărbatul. El crede că focul a pornit de la centrală, de undeva din spatele școlii. Norocul lui a fost că flăcările n-au mușcat cu multă poftă din clădire și nu s-au răspândit mult înspre gospodăria lui.

Acoperișul, ca o pălărie arsă

În curtea școlii, pompierii și sătenii salvează ce se mai poate. Mai sunt încă bănci și scaune care au scăpat de foc și sunt mutate de colo, colo. În sălile de clasă, apa mustește.
Pe pereții care încă stau în picioare sunt agățate desenele făcute de elevi și tablele pe care stau scrijelite lecții de limba română.
Prin acoperișul clădirii se vede cerul liber, înnorat. Grinzile, ca niște țigări arse până la scrum, stau să cadă. Câțiva copii se joacă în curte cu sertarele unui dulap și le vine cu greu să creadă că astăzi nu mai merg la ore.



„A fost atât de frumos cât am avut școala, aveam tot ce ne trebuie. Acum cred că ne mută la școala din Roșiori, care e la doi, trei kilometri de noi”, spune Emanuel, unul dintre copii. Împreună cu el, și Georgiana, de 10 ani, se pregătește să își mute ghiozdanul. Fetița a învățat la Școala Gimnazială nr. 1 încă de la grădiniță.
„Acum vom merge la Roșiori cu autocarul. Eu  am învățat în ultima clasă, de aici, unde a ars toată biblioteca. Acum e tot ars, geamurile și ușa sunt topite”, spune micuța, arătând înspre clasa cu cărți carbonizate.
Un pompier îi fugărește repede pe copiii curioși, dar aceștia se aciuează în spatele gardului, că parcă nu le vine să creadă ce a mai rămas din școala lor „modernă”.
La o aruncătură de băț, în Primăria comunei Răchiți, primarul Gheorghe Iacob și reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, măsoară pagubele.
Edilul mai iese din când în când, dar nu are răbdare să vorbească cu mass-media. Ușa sălii de ședințe se închide cu un „trosc!” care răsună pe holuri.
CITEȘTE:
 ACUM: Școala de la Răchiți pusă la pământ, copiii se joacă cu rămășițele - FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]
 

La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
REPORTAJ: Incursiune în noapte după oamenii nimănui, primarul a coborât într-un canal adânc, diversiune pentru „a scăpa” de echipajul Poliției Locale – GALERIE FOTO&VIDEO
Acțiunile prin care se încearcă convingerea persoanelor fără adăpost din municipiu să meargă într-un loc acoperit pe vremuri de ger nu au fost inventate sâmbătă seara, la finele săptămânii trecute. Au loc aproape an de an, echipajele Poliției Locale efectuând un periplu prin oraș, în locurile cunoscute, pentru a încerca să evite pierderi de vieți omenești din rândul oamenilor străzii.
30 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Paisie, marele duhovnic al românilor: MĂRTURISIRI emoționante ale preoților botoșăneni – GALERIE FOTO
Astăzi, 18 octombrie, se împlinesc 30 de ani de când Părintele Paisie Olaru s-a mutat la cele veșnice.
Litoralul negru în pandemia albă: o japcă de patru stele de la plajă până la terasă - Pentru fete părăsite avem locuri gratuite VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă vă gândiți să mergeți pe litoralul românesc ca să auziți marea, scoateți-vă rapid chestia asta din cap. Fiindcă pe mirobolantul mal românesc al Mării Negre se aude orice, numai valurile produse de Black Sea nu se fac auzite. Sunt acoperite de maneliști, vânzători ambulanți, motoare turate la maxim. Dar mai ales de multă nepăsare și nesimțire a unor oameni care au primit de la divinitate un cadou de neprețuit pe care își fac nevoile.
Viața fantastică a botoșăneanului născut într-un palat: Crescut de soldați, și-a adus acasă o prințesă și toată viața a trăit într-o poveste – FOTO & VIDEO
Pe 6 august împlinește 83 de ani. Este printre ultimii actori din Generația de Aur a teatrului botoșănean. Un destin care bate orice scenariu, o viață ca un spectacol, un actor care ne oferă o lecție de viață: dincolo de orice personaj de pe scenă există o poveste.
Orașul ASCUNS: Locul misterios din urbea Botoșanilor, iazul de poveste de la marginea străzii, despre care botoșănenii nu știu mai nimic: ”Și acum este un beci acolo, nimeni nu știe de el…” – GALERIE FOTO & VIDEO
Pitit pe o stradă micuță din Botoșani, un iaz aproape necunoscut botoșănenilor păstrează amintirile a cel puțin trei generații. Povești care, din când în când, ies la suprafață asemenea unor mesaje în sticlă, spre a fi dăruite celor care nu au aflat încă.
Publicul are nevoie de povești, cultura de bani: O pandemie care unește, dar nu înlocuiește aplauzele
În cele două luni de izolare, instituțiile de cultură din Botoșani, ca peste tot în țară și în lume, au încercat să suplinească expozițiile, concertele, spectacolele de teatru, deschizând către public un culoar virtual.
Anii 80 nu ajung la Botoșani nici în... 2020: cum să faci un concert retro cu 10.000 de oameni din toată țara și încasări de 2 milioane – VIDEO & GALERIE FOTO
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de  sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
Loading...
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
ACASĂ la Leon Dănăilă: Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie - FOTO&VIDEO
Academicianul speră ca modelul său să inspire, să dea speranţă copiilor şi părinţilor care trec pragul casei sale din Darabani.
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
Loading...
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
”Eu le-aş tăia câte un deget, numai că ar rămâne toţi ciungi. Bineînţeles că trebuiesc sancţionaţi, dar nu se poate vorbi cu ei. Sunt o castă specială, sunt inamovibili, nu ai ce să le faci. Legea e în mâna lor,...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9265 lei
USD
Dolarul SUA
4.0491 lei
CHF
Francul elveţian
4.4882 lei
GBP
Lira sterlină
5.7238 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7198 lei
XAU
Gramul de aur
239.3472 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2290 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3738 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3462 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1925 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6626 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.5 o C
Dorohoi
10.2 o C
Bucecea
10.7 o C
Darabani
9.6 o C
Saveni
11.3 o C
Ştefăneşti
8.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.