FOTOREPORTAJ Liberalii au pus-o de-un chef nebun cu colinde, urături şi sorcovă la o lună după Crăciun
Goana după voturi şi competiţia electorală continuă dintre preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi primarul municipiului reşedinţă, a prelungit cu o lună sărbătorile de iarnă. Luni seară, la Hotel Rapsodia, PNL Botoşani a organizat Revelionul Pensionarilor cu peste 600 de vârstnici. Liberalii nu au ţinut cont că vremea colindelor şi a urăturilor a trecut de o lună şi au invitat un ansamblu din Hăneşti la o reprezentaţie.
Ce a urmat nu se poate vedea chiar în orice zi… de 28 ianuarie. Capre, căiuţi, mascaţi, adică toată gama de colindători şi urători a susţinut o reprezentaţie pe cinste, ca şi cum Crăciunul abia ar urma să vină. Iată, printre altele, ce s-a urat: „Pentru anul care vine, Vă urăm numai de bine Să fiţi mari şi tari Mândri gospodari Daţi din bice băitani La anul şi la mulţi ani”. Totul s-a încheiat apoteotic cu o… sorcovă în toată legea, adică inclusiv cu aruncat de orez spre lume. Chiar şi unii liberali, sub protecţia anonimatului, au recunoscut că acţiunea este penibilă, subliniind că astfel de manifestări nu cadrează cu doctrina partidului, dar că preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, este interesat de astfel de chefuri fiindcă este convins că îi aduc voturi. [[banner]] Urătorilor de la Grâuşorul, coordonaţi din spate de Mihai Fediuc, pe care Florin Ţurcanu vrea să îl finanţeze din bani publici pentru Ansamblul Balada, li s-au adăugat mai mulţi interpreţi de la Orchestra Rapsozii Botoşanilor, din subordinea CJ Botoşani. Florin Ţurcanu a venit la Revelionul Pensionarilor de la sfârşitul lui ianuarie împreună cu Roxana Anuşcă, intrarea sa în sală fiind prompt anunţată de la microfon, şeful CJ Botoşani fiind prezentat drept, „cel ce se face vinovat de această petrecere pentru dvs.. Aşa că vă rugăm să luaţi un păhărel de vin sau de ţuică în mână, dl. preşedinte vrea să treacă pe la dvs., să vă mulţumească că sunteţi alături de dlui”. Consilierele lui Ţurcanu au împărţit diplome de excelenţă şi cărţi de vizită ale şefului cu rugămintea acestuia către oameni de a susţine proiectul „Botoşani, judeţul în care vreau să trăiesc”. Chefurile începute vineri la Dorohoi vor continua săptămâna aceasta la Botoşani. Sergiu BĂLĂŞCĂU
Pitit pe o stradă micuță din Botoșani, un iaz aproape necunoscut botoșănenilor păstrează amintirile a cel puțin trei generații. Povești care, din când în când, ies la suprafață asemenea unor mesaje în sticlă, spre a fi dăruite celor care nu au aflat încă.
În cele două luni de izolare, instituțiile de cultură din Botoșani, ca peste tot în țară și în lume, au încercat să suplinească expozițiile, concertele, spectacolele de teatru, deschizând către public un culoar virtual.
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere, ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
no, ca tare-i fain. Io zac s-o tinim ase pana in preajma alegerilor din mai ca si iasa si pnlistii ceva pe la europarlamentare. traba ceia. Tara ardi si baba sa cheaptana. creca urmeaza revelionul utc. din pnl.
D-le Presedinte vad ca sunteti tare afectat de conditiile pensionarilor , Gratuitate la transport in comun , gratuitate la bilete tratament , gratuitate la medicamente , ......Ce faceti pentru tinerii care nu au un loc de munca ? Cum ajutati persoanel ecu handicap sa-si gaseasca un loc de munca ? Ce programe aveti pentru integrarea romilor in MUNCA , Ce proiecte de divertismernt pentru Elevi aveti pe perioada de iarna ?( concurs de sanii , patinaj , cros )Tot la pensionari va este gandul si faptele - imi pare rau dar este rusinos ceea ce faceti -daca aveti doar un singur segment de concetateni pe care-i stimati .
„ În perioada aceasta analizăm și după aceea vom lua o decizie. Sigur sunt propuse mai multe acțiuni, dar nu am luat o decizie finală la nivel central. Am avut săptămâna trecută o întâlnire și vom avea din nou săptămân ...