Concitadinii minoritari nu s-au dezis nici la această ediție a Zilelor Orașului organizată în Centrul Istoric. „Gazde” atente, au ieșit în stradă cu duiumul și au luat cu ei și tonele de semințe pe care să le spargă, cu public. Dincolo de aceste lucruri obișnuite deja, seara de joi care-a fost dedicată folclorului, a scos din case numeroși botoșăneni.
Scena a fost adjudecată de sutele de costume populare din rândul unor ansambluri din județ sau a celor de la Rapsozii Botoșanilor. Cap de afiș a fost joi Margareta Clipa. Și să nu credeți că muzica populară n-a avut succes. Din contră.
Spațiul din fața scenei era plin de oameni care au dorit să mai iasă din case, mai ales că și vremea s-a mai domolit. Unii dansau, alții priveau pur și simplu. Cu copii pe umeri, cu iubite de mâini sau cu amicii, toți botoșănenii care au ales Centrul Vechi în seara de joi, au părut să se fi simțit bine.
De mare succes s-au bucurat și terasele amenajate în apropiere unde deja în jurul orelor 20:00 nu se mai găseau locuri la mese. Micii sfârâiau pe grătare, comercianții umblau ca furnicile să-și servească mușterii, berea curgea gârlă. S-a bucurat și primarul Ovidiu Portariuc care a făcut un tur al centrului.
”Într-adevăr și pe noi ne-a surprins prezența din prima zi, după cum ați văzut deja nu se mai găsesc locuri pe la mese. Asta e bine și pentru comercianții care au venit și au văzut cum se desfășoară o activitate în condiții de profitabilitate pentru că și pentru ei este foarte important lucrul acesta. Am discutat cu câțiva dintre ei, erau foarte mulțumiți. cred că lumea apreciază și artiștii care au fost și vom vedea pe parcurs cum vom evolua lucrurile”, a arătat Ovidiu Portariuc.
Distracția va continua pentru încă trei zile, inclusiv vineri, 24 aprilie cu o serie de evenimente organizate în Centrul Istoric. Așa cum am fost obișnuiți însă, dacă la Flămânzi de Zilele Orașului a fost Delia iar la Dorohoi Antonia, la Botoșani ne vom mulțumi cu artiști mai puțin de succes, din cauza răfuielilor politice din plenul municipal. Seara de vineri vine cu Trupa Maxim și DJ Line.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile