În unele zone timpul pare să fi stat în loc timp de 25 de ani. Același aspect de industrie sovietică din anii 50 – 60 cu hale imense ruginite, geamuri sparte sau lipsă. Locul muncitorilor în salopetă a fost luat de câte un paznic, în halat, care mai matură și își pierde vremea într-o cașcarabetă pe pereții căreia se îngrămădesc calendare cu femei despuiate.
- La ce faceți poză?
- La fabrică.
- V-ați cerut voie?
- De la cine să cerem?
- De la patron?
- Care patron?
- Ei, haiii...
Și paznicul de la UPSS face cale întoarcă. Până la urmă, la ce-ar putea face cineva poze? Totu-i de-un ruginiu demn de o toamnă care-a venit parcă acum un sfert de veac și n-a mai plecat. Mai pe la spate, tabloul industriei ruginite este completat cu munți de moloz. Pare un cimitir... la doar câteva zeci de metri de Eternitatea. SC Utilaje Piese de Schimb și Servicii SA, percepută prin Botoșani drept ”IUPS 2” a ajuns după revoluție pe mâinile gălățeanului Cătălin Chelu, condamnat după o combinație ca-n filme, în care ar fi încercat să mituiască un secretar de stat de la MAI. A fost condamndat, a fugit din țară și i s-a terminat filmul vieții în Iordania, în așteptarea unui transplant cardiac care n-a mai venit.
La celălalt capăt al urbei, în curtea fratelui mai mare, la fostul IUPS, actualul Mecanex, bate un vânt primăvăratec și o... mătură, în mâinile unui paznic. La câțiva zeci de metri mai încolo, la stația de betoane, albul camioanelor contrastează puternic cu halele ruginite într-un tablou care reunește fidel comunismul cu democrația. "Un torent în universul fluidelor", aşa cum se prezintă pe o placă de la poartă, a intrat în portofoliul familiei Bidaşcă şi găzduieşte o staţie de betoane.
Cele două regimuri diametral opuse fac însă casă bună câțiva kilometri mai încolo. Fosta Integrata de In, ex-Armonia, a trecut hotărât de la stadiul de întreprindere comunistă la cel de simbol al economiei capitaliste. Aici este Botoșani Shopping Center, care, deși n-am vizitat chiar toată lumea în lung și-n lat, suntem siguri că-i singurul care păstrează pe frontispiciu un imens desen comunist făcut din mii de pietricele. Acolo tovarășii încă au salopete, încă trag la sapă, unul conduce un tractor, iar femeile culge rodul pământului. Cu baticurile aferente pe cap.
Da’ ăsta nu-i singurul loc în care fabricile PCR-iste au fost înlocuite cu hypermarket. La vreo două staţii de tramvai mai încolo (ăsta a fost dat în folosinţă prin 1991, deci nu-i comunist), se ridică semeţ de vreo patru ani şi jumătate un altul, de bricolaj. Între el şi Spitalul de Recuperări a fost cândva Fabrica de Cauciuc, Arca de după revoluţie, care a... dispărut. La propriu. Adică a fost aruncată în aer, un businessman cu mall (că aşa-i zice în capitalism) a cumpărat terenul cu tot cu construcţii, a scăpat de astea că doar nu era nebun să plătească atâta amar de impozit la stat şi acum aşteaptă... un investitor. Până ce-o veni totu-i un beton cu bălării.
N-a apucat să patenteze figura asta cu radierea clădirilor de pe faţa pământului, aşa că, ceva mai încolo, pe dreapta drumului spre Dorohoi, a preluat-o şi un indian. Nu vă mai obosim cu numele lui fiindcă oricum n-o să-l ţineţi minte vreodată. Cert este că, în loc de tractoare, ACE Forma, IMAIA mai pe româneşte, este acum, la propriu, un morman de moloz. Indianul era ofticat rău că trebuia să plătească impozit pe clădiri, aşa că le-a dărâmat pur şi simplu. Nu s-a obosit să care atâta amar de moloz de acolo, dar sigur nu mai are clădiri, deci nici impozit. S-au dus şi vremurile în care tractoraşul de la Forma ajungea pe la „Surprize, surprize”, iar Adrian Năstase înmâna o cheie, deşi pornea la coarbă. Tractorașul a rămas doar pe firmă, iar firma este, la propriu, în iarbă.
Peste drum, într-un roşiatic abătut, e fosta perlă a economiei botoşănene, Electrocontact, ajunsă şi ea după revoluţie în mâinile afaceristului Gabriel Chiriac. Vara trecută a fost trimis în judecată de procurorii DNA fiindcă la rândul său ar fi trimis o judecătoare într-un sejur la Paris. Aşadar, este acuzat de cumpărare de influență și infracțiuni de spălare de bani. Alături... Electromining... o colecţie de geamuri. Prin zonă, teoretic, există un parc industrial. Care există pe site-ul Primăriei şi-atât.
Că în vremea în care s-au ridicat mândreţile astea de fabrici şi uzine nu se „înfiinţase” world wide web. Exista însă Ziua Muncii... care ţinea cam tot anul.
Sergu BĂLĂŞCĂU
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
