Reportaj
Oraşul în care sucul e mai ieftin decât apa, iar blocurile se dărâmă sub greutatea parabolicelor – GALERIE FOTO
Dacă veşnicia s-a născut la sat, paradoxul a devenit probabil adolescent în oraşul-comună de pe malul Prutului. Tradiţia şi modernitatea se întrepătrund asemenea modului în care populaţia romă se contopeşte cu cea majoritată, când e integrată, când e… dezintegrată. Aşezarea de la graniţa de est a judeţului ar trebui să respire orăşeneşte măcar prin blocurile din centru.
Stefanesti orasul paradoxului 2

Blocuri sau tunuri?

120 de familii locuiesc în scări care şi la propriu, şi la figurat sunt desprinse din alte vremuri. De la distanţă par a fi uriaşe tunuri, burlanele sobelor amintindu-ţi de bancurile din regimul comunist în care Ceauşescu speria americanii cu bombele pe care fiecare locatar le-ar lansa pe respectivele tuburi. Numai că tunurile astea-s ruginite rău, decopertate, mai au puţin şi rămân în… pielea goală. Dar nu-i bai, cum mai cade o cărămidă din bloc, cum mai apare o antenă parabolică, cum mai trece o iarnă la gura sobei din dormitor, cum mai apare un aer condiţionat la geam, cum se dărâmă uşa de la intrarea în apartament, cum se mai pune o fereastră termopan. Primăria Ştefăneşti tot a încercat să convingă locatarii să îşi facă două-trei asociaţii de locatari, proprietari, ce-or fi, numai să aibă acolo o persoană juridică drept partener de discuţii, dar uite că sunt şi lucruri imposibile în orăşelul acesta. Un fost viceprimar povesteşte cu ce avânt a pornit, a adunat vreo 30 de familii în casa de cultură, totul părea în sfârşit să se îndrepte pe o cale mai… asfaltată, numai că asociaţia a murit la şedinţa de constituire.

Totul la un loc. Mai puţin ouă kinder

Adevăratul spectacol este însă la parterul blocurilor. Ce Carrefour, ce Kaufland, ce Praktiker? La magazinul din centru, pitit sub balcoanele minuscule, găseşti totul la un loc, de la „carne, congelate, dulciuri”, la „rechizite, detergenţi, cosmetice, papetărie, textile”. Aaaa, şi-un "xerox". O singură chestie nu-i de cumpărat… ouă kinder. „Da’ nu găsiţi nicăieri”, dă asigurări gestionara care îşi face veacul pe o balustradă, în faţa magazinului. Aici, nu-i însă ca la „mun’cipiu”, unde concurentul e în stare să-ţi spună ca ţi-a luat foc magazinul numai să nu-i intre clientul la vecin: „Suc? Vedeţi la magazinul de peste drum”.

Gustul libertăţii e mai ieftin decât cristalinul apei

La magazinul de peste drum, unde un nene fumează la geam păzindu-şi cu ţigara în gură bicicleta de afară, vedem cum poantele astea de Botoşani cu „apa mai scumpă decât berea” încep să prindă contur real. Aici sticla de jumătate de litru de apă plată este 2,5 lei, iar sucul, tot la juma' de litru, e doar 1 leu, că doar nu degeaba trece Prutul pe-acolo. Şi încă ce suc, îi zice „Freedom” şi e de pară, iar sloganul e de toată isprava. Auzi la ei: „Îndrăzneşte să fii liber”. Cred că mai nimerit ar fi „îndrăzneşte să bei” şi după aia mai discutăm noi şi de libertate. Oricum, eticheta e juma-juma, pe o parte-i românească, pe cealaltă-i englezească. „Freedom pear, dare to be free!” Aşa-i că sună fain? „Băutură răcoritoare carbogazoasă cu zahăr, îndulcitori şi (aici e aici!) 4% suc de fructe”.

Frizerul e la Primărie, asigurările-s pentru avalanşe

Comerţul moare însă vesel la Ştefăneşti şi asta se vede în geamurile spaţiilor de la parter. Pe undeva nu este „închis” şi „deschis”, ci doar „acum e închis”. Cât durează „acumul” ăsta e mai greu de spus. Tot aşa de greu e şi cu frizeria „unisex” din centrul urbei, care te întâmpină cu un afiş dezarmant - „sunt la primărie” – care e şi semnat, adică omul chiar îşi asumă răspunderea că în loc să execute frizuri, execută figuri în administraţia locală. Aici nu-i nici Allianz, nu-i nici Omniasig, nici Astra şi nici ce firmă de asigurări vă mai trece prin cap, aici e… Neagu Oltea, care te asigură de nu-ţi imaginezi, de la cutremur, alunecări de teren şi incendii şi până la „izbiri de către autovehicule”, „avalanşă”, „apa de conductă” şi „greutatea stratului de zăpadă”.Nu vă mai întrebaţi de unde avalanşă la Ştefăneşti, că după aia ne întrebăm şi noi unde-s funcţionarii de la Consultanţa Agricolă, de care n-a mai rămas decât o firmă trântită lângă un perete, undeva pe lângă magazinele din centru.

Problemele de afară, problemele de la fereastră

„Într-un fel se văd problemele din afara Primăriei şi altfel se văd de la geamul Primăriei”, spune primarul Ştefănel Rusu despre localitatea pe care o păstoreşte la al treilea mandat. E un fel de… „socotelile de acasă nu se potrivesc cu alea din târg”, adică atunci când nu eşti primar ţi se pare că se pot face o mulţime de lucruri, dar când ajungi în funcţie observi cum lucrurile astea se tot împuţinează. Şi asta din lipsa banilor. Din veniturile proprii de vreo şapte miliarde de lei vechi, vreo 3 se duc pe unitatea medico-socială, unul pleacă la întreţinerea copiilor instituţionalizaţi, fiindcă tare le mai place tinerelor să se iubească, lăsându-şi prin centrele statului moştenitorii, mai treci şi curentul la cheltuială şi-i cam gata bugetul. Şi uite aşa ditamai Primăria de oraş locuieşte în… gazdă. „Noi de fapt stăm acum în casa de cultură”, afimă primarul Ştefănel Rusu, aşa că s-a organizat o licitaţie pentru construirea unui sediu.

În ciuda apei

Oraşul de lângă apă îşi duce veacul ignorându-şi tocmai… apa. S-a investit în 25 de kilometri de conductă pentru alimentarea direct din Prut a unor cartiere, însă doar vreo 150 de familii au scos ceva bani din buzunar să se „înţepe” la magistrală. „Anul trecut am avut un aflux de racordare pentru că era secetă şi dispărea apa din fântâni”, declară primarul Ştefănel Rusu. Seceta a trecut, ba chiar tot plouă, plouă, plouă, iar ştefăneştenii par îndrăgostiţi pe veci de apa din fântână, care-i chiar mai ieftină şi decât sucul de 1 leu.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Bugetul unui oraş distrus de o prostituată şi de traficanţi
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Harbuz şmecher: miliardarii & şefimea la îndopat, prostimea la aplaudat

Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
IATĂ mâinile unui copil din Botoșani! POVESTEA puștiului care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații orfani de tată - GALERIE FOTO
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
REPORTAJ în comuna păzită de cadrele MAI de cel mai feroce dușman invizibil: oamenii stau treji noaptea, animalele băgate în „groapa comună” – FOTO&VIDEO
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
CÂT de mult te schimbă pușcăria: de la trafic de persoane, la quilling și lecții pentru adolescenți – REPORTAJ din Penitenciarul Botoșani – GALERIE FOTO
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
Eminescu? – „Nu știm cine a fost…” REPORTAJ în orașul poetului nepereche „uitat” de tinerii botoșăneni
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Lacrimi, îmbrățișări lungi, dar și încurajări, căci STRĂINĂTATEA îi așteaptă: Sute de botoșăneni pleacă spre alte țări după sărbători – GALERIE FOTO
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
REPORTAJ dinăuntrul durerii: Drama pacienților de la Mavromati loviți de cea mai grea boală - Forța trebuie să vină din tine
Dimineața zilei de 21 noiembrie 2018, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati... O liniște apăsătoare domnește pe holuri și în saloane. Pentru cei mai mulți dintre pacienți este liniștea dinaintea furtunii. În timp ce un bărbat tocmai și-a dat sfârșitul în salon, alți zeci de pacienți se luptă cu o boală nemiloasă – cancerul. 
Liceul „din provincie” care a făcut 500.000 de euro în trei ani: Trebuie să supravieţuim, dacă nu facem ceva, în câţiva ani noi dispărem - GALERIE FOTO
Veste mare pentru liceul din cel mai sudic orăşel al judeţului: proiectul „Optimizarea instruirii practice în context european” depus în cadrul Programului Erasmus Plus a fost admis la finanţare.
Omul – spectacol: peste 1.000 de show-uri de la Botoşani şi până la Venezia, din comunism şi până în mileniul 3 cu cei mai mari artiști ai României
Spre sfârşitul anilor ’80 făcea cursuri la Şcoala Populară de Arte. Aşa l-a cunoscut pe Ion Ilie, pe atunci director al Filarmonicii de Stat Botoşani, care observându-i ideile de spectacole şi simţindu-i înclinaţia spre impresariat i-a propus să vină pe acest post la prestigioasa instituţie de cultură.
Afaceri cu cerul! Preotul faianțar - electrician care a ridicat o casă nouă unei familii rămasă fără acoperiș deasupra capului - VIDEO & GALERIE FOTO
O poveste emoționată vine de la capătul județului. În comuna Călărași o familie a rămas fără casă în primăvara acestui an din cauza unu incendiu.
Aventură la spălătoria care-ți curăță mașina până te apucă nervii: ori interior, ori exterior că-i greu amândouă
S-a încălzit brusc, de la zăpadă am trecut repejor la ”mâneci scurte”, așa că merg și eu ca tot omul să schimb anvelopele. Și zic apoi, ”hai să o și spăl”. Gravă eroare!
REPORTAJ în România nimănui și copiii sacrificați ai județului: Două fete care vor să învețe, retrase de mamă de la școală – GALERIE FOTO
La fix 40 de kilometri distanță de municipiul Botoșani se află comuna Cordăreni. Undeva dincolo de Dorohoi, drumul cu mașina este unul anevoios, nu din cauza a cine știe ce obstacole, ci doar a gropilor care fac distanța până acolo să fie parcursă în mai bine de o oră.
Paradisul din orașul mort
Oamenii curg valuri pe poarta fabricii, iar într-o parcare imensă zeci de autocare şi microbuze îi aşteaptă să îi ducă acasă. Pare o scenă desprinsă de pe fostele platforme industriale comuniste, când la ora schimburilor totul era un furnicar, muncitorii abia aveau loc să treacă unul de celălalt, iar autobuzele aveau călători şi pe scări. Doar că aici tabloul este totuşi diferit.
REPORTAJ: Cel mai frumos moment pe Bulevardul Mihai Eminescu, câinele Basil adus la Botoșani pentru un băiat – GALERIE FOTO & VIDEO
Ceea ce s-a petrecut joi dimineață pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani a fost un moment plin de emoție și o lecție dureroasă de viață, deopotrivă.
Orașul în care trăiesc de 36 de ani! ... Și care chinuiește nevăzătorii: șoferi ignoranți , lucrări nesemnalizate, agresiuni
Reluăm astăzi publicarea textelor scrise de nevăzătorii botoșăneni în cadrul concursului „Botoșani, orașul în care trăiesc!” organizat de filiala județeană a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR). După ce am inaugurat serialul cu un text scris de cea mai tânără participantă la proiect și l-am continuat cu ”veteranul” competiției, astăzi a venit rândul președintelui ANR Botoșani.
INEDIT: Statui cu Mihai Eminescu și Veronica Micle în mărime naturală dezvelite de fostul șef al Poliției cu primar și afaceriști – FOTO & VIDEO
Moment deosebit petrecut de Sfântul Dumitru la o aruncătură de băț de municipiul reședință de județ. Fostul șef al Poliției Rutiere, Dumitru Zmău este cel care a făcut posibil ca județul Botoșani să aibă statuile poetului nepereche și a femeii pe care a iubit-o.
435wg
9 iunie 2013, 19:43
nu am nimic cu acest primar dar cu siguranta isi vede doar interesu lui.mi'e cand mi'a decedat copilul am avut de facut cateva drumuri la primarie pt niste amarati de 5 milioane,pe care i'am primit dupa 6 luni de parca ii ceruse de acasa de la nevasta'sa sa mi dea.
9 iunie 2013, 11:52
de ce nu dati toate comentariile ati primit interdictie?
5 iunie 2013, 16:11
da bai sony sunt romani care au masini mai luxoase si vile dar acestia nu au furat din banii mei sau ai tai sau au lasat copiii fara creta si fara hartie igienica la scoala.au facut si ei ce au putut ca nu au un service si nici nu li sa dat o bucata de pamant,ca pamantul nu au reusit sal imparta ei,pe langa vama si peste tot locul toti au hectare intregi de pamant de unde nu stiu ca sunt venetici.pe cand primarul a furat din banii nostril ai tuturor.
5 iunie 2013, 15:34
nu vine primarul sa va varuiasca blocurile,aratati ca sinteti gospodari si dupa aceea comentati,cine nu cunoaste chiar poate sa creada minciunile voastre.felicitari domnule primar pentru toata activitatea dumneavostra,sinteti un om integru si respectabil,normal ca nu puteti avea numai prieteni,persoanele cu realizari frumoase au si critici invidiosi.tot respectul pentru dumneavoastra!!!
5 iunie 2013, 15:29
dom`primar sta cu doamna guard in primarie,ca de de la functia de femeie de service ia dat functie de guard si stau toata ziua la cafele si tigari.el mai are timp de problemele ORASULUI.zi si noapte cu doamna guard.RUSINEEEEEEEE!!!!!!!!!!!dom`primar stie tot satul.
5 iunie 2013, 15:27
au sarit vtoti puturosii la criticat precum si unii "politicieni"nesatisfacuti.Domnul primar este o persoana admirabila,un om care s-a implicat in problemele comunitatii si c are iubeste comunitatea din care face parte,are rabdare si rezolva problemele fiecarui om care-i deschide usa,este respectat si iubit de oameni,ce prostii vorbiti frustratilor?ca are omul o casa dupa o viata de munca si care nu e nustiu ce palat,sint tigani care au case mult mai somptuoase,ca nu e genul care sa stea la crisma cum fac alti"politicieni" pt.ca el munceste nu birfeste...daca nu-l aprecia populatia nu avea 3 mandate de primar,noi cei care l-am votat avem tot respectul pentru el si familia lui care ne face onoare in fruntea primariei Stefanesti.Nu mai mincati...pe comentarii...la munca!!!!nu vine nimeni sa va bage in traista daca nu munciti!
5 iunie 2013, 15:22
aveti dreptate da cine sa-i scuture ca de cate ori vine curte de conturi sau vreun control zeci de kg. de peste ,porci taiati,mese,,regale",tot tacamul.oare domnul ponta care sustine ca este atat de correct stie ce se intampla aici?oricum degeaba comentam noi ca cu asta ramanem,nu ne baga nimeni in seama.
5 iunie 2013, 12:58
De ce s-a suparat ca I-a pozat casa?Lasati sa vada o tara intreaga cine traieste bine la stefanesti(primarul,copiii lui.administratorul de la primarie care a iesit la pensie de citiva ani dar toto mai lucreaza ca na daca este ce mulge de ce nu,contabila de la scoala),din salarii de bugetari au ditamai vilele de miliarde,iar primarul spune ca oamenii nu vor sa faca.Cu ce?Unii au salarii de cacat sau nici pe alea,ca de cand este un post undeva se angajeaza doar neamurile.iIn primarie toti sunt frati,cumetri sau slugi la ei acasa.aici in marele oras stefanesti(ca tot ei l-au facut oras stiu ei foarte bine cum )ar trebui sa-i scuture cineva ca nu se mai poate.Isi bat joc de oameni si-ti rad in nas.RUSINE SA VA FIE!!!!!!!!!!!!!!
5 iunie 2013, 12:42
stefanesti e un cacat :))
5 iunie 2013, 10:08
Da-l in judecata proprietarule. Ti-a violat intimitatea? frumoasa proprietate,precum barcelona din centru.
4 iunie 2013, 17:36
de ce nu fotografiati si comentati vilele tiganilor si a romanilor care nu au nici un venit si aveti grija celor care muncesc. Eu nu am nimic cu primarul dar probabil comenteaza cei puturosi si care astepta sa vina primarul sa le faca curat in curte sau eventual sa le repare blocul. Puneti fratilor fundul la treba si nu asteptati miloaga.Sunt neaveniti care au masini mai luxoase nu niste rable la mana a doua.
4 iunie 2013, 17:01
Daca centrala termica a fost distrusa, si in incinta ei s-a construit o magnifica statie de Pompieri,cu ce p!Nda matii ai vrea dom reporter sa ne incalzim si noi ?
4 iunie 2013, 16:29
Ah, ce ar incapea un cacalor acolo... si cum ar mai transporta popoclidul facturile...
4 iunie 2013, 15:39
primar de cacat, primarie de cacat plina de alcoolisti si tigani
4 iunie 2013, 14:56
Exact cum spune si sefu mai sus,este adevarat! Copii lui se plimba in masini luxoase si au casa mare in timp ce alti copii de acolo sunt saraci ca parintii lor nu au un loc de munca in acel ,,oras''. E mafie mare in primarie,politie,etc tot se invarte intre cei mari,cei mici sunt aratati aici ca sunt vai de ei!
4 iunie 2013, 13:42
Domnule reporter cine ti a dat voie sa fotografiezi propietatile private pe care le-ai pus in galeria foto.Te voi gasi si iti voi cere socoteala cu privire la acordul meu pt.a face fotografii.
4 iunie 2013, 13:22
Si un rus daca era primar de atatia ani,tot mai gospodar era decat stefanel puturosu!
4 iunie 2013, 12:06
Salut , nustiu cum sa incep dar sunt foarte multe lucruri de spus in legatura cu acest asa numit \"orasul Stefanesti\" aici se puteau face multe dar domnul primar rusu stefanel a ales sa isi ridice el casa , sa le cumpere la baieti masini si apartamente prin iasi etc.Acuma isi construieste un asa zis bar sunt poze mai sus oare de unde atatia banii.AAA 3 mandate la primarie asta denota tot.Salut
4 iunie 2013, 11:37
:))
4 iunie 2013, 10:29
Îndrăznesc să spun, că acest articol se aseamănă cu mărturisirile lui Cărtărescu. Tragic dar jovial. O lipsă de moralitate într-o țară europeană.Mi-a fost rușine când, aflat la o întâlnire cu oameni din alte țări ale Europei, mi s-a spus: Român? Aveți pe Inna și pe țigani.O încurajare pentru domnul primar : Asta e când se trăiește în capitalism. Lasă neică, vine an electoral.
4 iunie 2013, 10:17
fete frumoase la Stefanesti :))))))))))))))))
4 iunie 2013, 09:43
Sondaj
V-a plăcut SummerFest-ul organizat la Parcul Cornișa?
Da
Nu
Nu am participat
Declaraţia zilei
"Nu cred că Aristidis poate fi folosit pe acel post. E o glumă, e incredibil. Treaba lor ce vor să facă, dar eu știam că doar în stânga poate evolua. N-a jucat niciodată fundaș central la noi, nici măcar în pregătiri! Nici în ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7216 lei
USD
Dolarul SUA
4.2706 lei
CHF
Francul elveţian
4.3268 lei
GBP
Lira sterlină
5.2121 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0058 lei
XAU
Gramul de aur
205.4478 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2385 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4384 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8854 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2064 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1833 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6333 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.