Reportaj
Orașul în care trăiesc de 36 de ani! ... Și care chinuiește nevăzătorii: șoferi ignoranți , lucrări nesemnalizate, agresiuni

Reluăm astăzi publicarea textelor scrise de nevăzătorii botoșăneni în cadrul concursului „Botoșani, orașul în care trăiesc!” organizat de filiala județeană a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR). După ce am inaugurat serialul cu un text scris de cea mai tânără participantă la proiect și l-am continuat cu ”veteranul” competiției, astăzi a venit rândul președintelui ANR Botoșani.

Alexandru Surugiu este nevăzător gradul I și a împlinit vara aceasta 56 de ani. Timp de 28 de ani a fost maseur la Spitalul de Recuperare “Sfântul Gheorghe” Botoșani. În 2015 a fost ales președinte al Asociației Nevăzătorilor Botoșani, pentru cinci ani. Cântă, cu talent, la vioară și acordeon, e pasionat de literatură, s-a implicat în studiul a tot ce înseamnă tehnologie asistivă pentru nevăzători. Se poate considera un om bogat… cu trei copii și trei nepoți!

 

Orașul în care trăiesc de 36 de ani!


Sunt nevăzător încadrat în gradul de handicap grav. Am venit în Botoșani în anul 1981, odată cu intrarea mea în câmpul muncii. Am găsit un oraș liniștit, cu mașini puține și cu oameni - dornici oricând să te ajute. După cum se știe, pe atunci nevăzătorii nu beneficiau de însoțitori, fiind nevoiți să se descurce singuri până la serviciu și acasă, dar și pentru a-și face diferitele cumpărături necesare traiului de zi cu zi.


Și pentru mine aceste încercări s-au dovedit a fi destul de grele, chiar dacă am beneficiat de sprijinul unor persoane apropiate. Acestea m-au ajutat, explicându-mi doar teoretic dispunerea și denumirea străzilor. Având în vedere distanța mare de la domiciliu până la locul de muncă, a trebuit să-mi fac diferite repere pentru a mă descurca, întrucât datorită lipsei combustibilului din acea vreme eram nevoit să parcurg o distanță foarte mare pe jos.


După 1990, odată cu schimbarea regimului din țara noastră, și orașul Botoșani a devenit mai greu accesibil pentru nevăzători. M-aș referi aici la creșterea numărului de mașini și la faptul că șoferii nu prea mai respectă acel semn specific nevăzătorului, respectiv bastonul alb. Circulatul pe străzi de un nevăzător singur reprezintă un real pericol și din cauza lucrărilor de modernizare a străzilor, dar și înlocuirea unor conducte de apă sau termoficare. Aceste lucrări fie nu sunt semnalizate, fie sunt semnalizate necorespunzător. Este adevărat că s-au montat acele semafoare sonore, dar din păcate - datorită sunetului foarte slab - nu ajută persoanele cu deficiență de vedere. Aș mai adăuga riscul la care se expune un nevăzător care se deplasează singur, putând fi oricând agresat de diferite persoane fără ocupație, care din păcate sunt destul de multe.


Nu putem totuși să nu amintim și câteva lucruri bune și m-aș referi aici la disponibilitatea autorităților locale de a discuta cu noi și de a încerca să rezolve unele probleme și la faptul că pentru a veni în sprijinul nevăzătorilor au fost angajați mulți asistenți personali.


În concluzie, cu toate problemele care au fost și care sunt, n-am plecat și nu voi pleca niciodată din acest oraș.


Alexandru SURUGIU

 

Acesta este o secvență a Proiectului: “Scrierea Braille, punte spre cunoaștere și spre lumea artistică”, finanțat de Primăria Botoșani și de Asociația Nevăzătorilor Botoșani și coordonat de Carmen Moraru, unul dintre cei mai experimentați jurnaliști botoșăneni. Proiectul cuprinde numeroase alte activități, inclusiv achiziționarea unui Picht (mașină de scris în Braille), ajuns din vară în patrimoniul asociației. Scrierile în proză, poeziile scrise de nevăzători, la care se adaugă instrucțiuni despre cum să ghidezi un nevăzător, se regăsesc toate, într-o broșură tipărită în spațiul proiectului, dar și într-un CD audio.  

 

Loading...
Proiect unicat la nivel naţional: CUM a fost modificat, pentru nevăzători, municipiul Botoşani - FOTOGALERIE
O lansare specială: Culoarea și sclipirea creațiilor ce străbat penumbra - Cuvintele au “alergat” de la unii la alții GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
TULBURĂTOR: Botoșaniul văzut prin ochii unei tinere... nevăzătoare: Botoşani, oraşul copilăriei mele

În colaborare cu filiala județeană a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), Botoșăneanul demarează astăzi un proiect unicat în mass-media din această parte a țării. Timp de mai bine de o lună, în fiecare week-end, vom publica articole despre oraș scrise de persoane pentru care ”lumina ochilor” este doar o metaforă.

REPORTAJ: Altar de vară sfințit cu mii de oameni și un sobor de preoți care l-a mirat pe ÎPS Teofan: FOTO&VIDEO

Biserica este locul în care cerul se întâlnește cu pământul, locul unde Dumnezeu ajunge în sufletul oamenilor, luminându-le chipurile de pace duhovnicească. Mii de botoșăneni s-au adunat miercuri dimineață într-un astfel de loc, un colț de rai, pentru a fi parte la una dintre cele mai impresionante Sfinte Liturghii ce au avut loc la Botoșani.

Bijuteria altora, cadavrul nostru - 7 milioane de euro cheltuiți pentru paraziți - GALERIE FOTO

”Am cafeaua pusă la bar de dimineață, este 4 după-amiaza și încă nu am avut timp să mă ating de ea. Am avut continuu clienți, n-am stat o clipă”. O chelneriță bronzată, în pantaloni scurți, se plânge unei cunoștințe. N-are timp şi de alte lamentări şi nici să culeagă eventuale „compasiuni” fiindcă la terasa Centrului Vechi din Bistriţa la care lucrează tocmai au mai sosit doi oameni la o masă şi trebuie să le ia comanda.

Aventuri de ministru prin judeţ: Haine mai groase; ca să te apleci… înseamnă efort VIDEO & GALERIE FOTO

Venit în judeţ ca să îl ajute pe candidatul PSD la Primăria Vlăsineşti, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu s-a dezminţit. Devenit celebru pentru perlele pe care le debitează, Petre Daea nu a ”dezamăgit” nici la Botoşani.

Ce nu s-a văzut la vizita ministrului de la Botoșani, de la poale-n brâu la un decor îngrozitor – GALERIE FOTO & VIDEO

Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc a ajuns ieri în nordul țării, la Botoșani. Oficial a tot repetat că s-a decis să vină după ce a auzit de protestul de la Manoleasa. Tot oficial, colegii de la PSD Botoșani îi anunțaseră deja prezența, cu câteva zile înainte de a se ști de protest.

Revelion de legendă în Moldova unde limba română doare sub ”talpa protectoare” de la răsărit - VIDEO & GALERIE FOTO

Sub picioarele a mii de oameni, covorul roşu, care a căpătat déjà forma pavelelor în care este îndesat de ghetele domnilor şi cizmele doamnelor, rezistă totuşi cu stoicism. Că de aia e covor, să fie călcat în picioare… Ce te faci însă cu poporul care este ţinut sub “talpa protectoare” de atâta amar de ani? El nu este covor, dar pare totuşi că se cam face… preş. Şi cum spuneam, asta nu-i de azi, de ieri.

REPORTAJ : Cultură la preț modic la Muzeul Județean Botoșani - FOTOGALERIE

Istoria Muzeului Județean Botoșani începe la sfârșitul anului 1955, mai precis, pe data de 23 decembrie, cand s-a semnat “actul său de naștere”. Așa se implinea una dintre dorințele locuitorilor acestui oraș, aceea de a avea un muzeu.

”Traseul groazei” - trenul ”navetiștilor” care oprește în gări unde se omoară oameni - GALERIE FOTO

Trenul căruia unii botoşăneni îi spun ,,Căruţa” străbate jumătatea de sud a judeţului Botoşani transportând în mare parte naveşti, începând de la Dorohoi şi până la Iaşi. Şi invers. Călătorii fac parte din diverse categorii: profesori, doctori, studenţi, elevi, muncitori în diverse domenii.

Când viaţa-i floare la ureche te prinde cutremurul şi te bagă în pământ pentru totdeauna – VIDEO & GALERIE FOTO

Te-ai fi gândit că „plâng şi pietrele”, numai că în acest colţ de Românie nu prea-s pietre, drumul de la casă şi până la Biserica Sfântul Dimitrie e de-un asfalt cum tare l-ar mai vrea botoşănenii pe Primăverii. Şi pietrele oricum nu plâng, iar figura asta de stil a devenit o banalitate de când a fost băgată în atâtea texte. Iar lacrimile sunt cu precădere la căpătâiul Maricicăi Iosub, acolo unde veghează tatăl, cei trei fraţi şi cele două surori.

REPORTAJ : Moment istoric? Prima mașină de gunoi care-a descărcat la rampa ecologică – IMAGINI în premieră din interior – VIDEO

La ora 7:30 în dimineața zilei de 1 septembrie, deja două mașini încărcate cu gunoi stăteau aliniate în fața porții Centrului Integrat de Management al Deșeurilor de la Stăuceni. Erau utilajele celor de la Deea Cleaning, operator de salubrizare botoșănean. Pe drum, alunecau spre a bifa această premieră la Botoșani și camioanele firmei Pavra Com. Singurii care au achitat avansul solicitat conform contractului, pentru a fi primiți pe rampă.

”Paradisul morții” – calea fără întoarcere unde OMUL a murit pentru totdeauna – GALERIE FOTO

Marfarul trece șuierând printr-un soi de tunel care desparte și totodată unește o clădire ce se întinde de-a lungul străzii. Linia ferată traversează perpendicular șoseaua, își face loc prin mijlocul imobilului construit din cărămizi maro-roșiatice și se oprește într-o cu totul altă lume. Cât cuprinzi cu ochii vezi doar pavilioane lungi-lungi din lemn, doar cu parter și multă sârmă ghimpată.

Hristos a Înviat!... Și în cartier – VIDEO & GALERIE FOTO

Miezul celei mai luminoase nopți a anului se apropie cu repeziciune și mai spre marginea Botoșanilor... Aici unde minutele dinaintea sărbătorii religioase supreme a ortodoxiei propun un tablou al contrastelor.

”Biserica albă” se prăbușește în nepăsarea tuturor, cum tragi pe sfoară un lăcaș de cult - GALERIE FOTO

În scurt timp, pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al orașului, se va sărbători și ziua municipiului Botoșani. Din nefericire, Biserica Sfântul Gheorghe, simbolul urbei, arată groaznic, nu are pictură și parcă pe nimeni nu interesează soarta acesteia.

REPORTAJ : ÎN CE HAL arată blocurile din Parcul Tineretului – VIDEO din interior și din toalete – GALERIE FOTO

La blocurile din Parcul Tineretului oamenii își fac nevoile în lighene și apoi le aruncă afară. Unii, se urinează chiar pe scările din interior și nu se mai deplasează până în cămăruțele care se doresc a fi grupuri sanitare. Noaptea, unii își lasă chiar și fecalele pe treptele jegoase din interior.

Viață de baseballist – Povestea botoșăneanului ce se antrena pe lângă morminte și a fost la un pas de a juca în America

Botoșăneanul Eduard Pîrvu este baseballistul care, la numai 21 de ani, are în palmares șapte titluri de MVP al României, de patru ori a fost desemnat cel mai bun pitcher (nr. persoana care aruncă mingile) şi o dată cel mai bun batter (nr. persoana care loveşte mingile).

Fără lumină, fără cal, fără vacă, fără porc, dar cu o tumoră la creier care tot crește… ce viaţă-i asta Daniele?

Recia Verbia este un sat despre care, cu toată ruşinea, trebuie să vă mărturisesc că în atâţia ani de presă n-am auzit. Am aflat însă săptămâna aceasta într-o împrejurare nefericită, întâlnirea cu Daniel Scripcă, adolescentul despre care vă spuneam acum câteva zile că este chinuit de o afecţiune îngrozitoare.

Povestea fetei care răstoarnă ”munții”: S-a bronzat la piscină în decembrie, a fost în Thailanda și a renunțat la una dintre pasiuni - FOTOGALERIE

Loredana Heghiș are 22 de ani și are aproape 9 ani de când face haltere.  A fost vicecampioană europeană la categoria sa și are amintiri de prin toate țările prin care a fost la campionatele europene sau mondiale, inclusiv din Thailanda sau din Cipru.

Lucian a plonjat... bine mersi spre nemărginire în raze de februarie și râuri de lacrimi: Aici nu se comit incidente între oaseGALERIE FOTO

”L-am visat pe bunicul dinspre mamă care murise la 95 de ani, lucid, cu mintea brici. Țin minte că l-am surprins de nenumărate ori rugându-se la Dumnezeu să-l ia în Împărăția Lui; se săturase de trup. Ajunsese o umbră mișcătoare. Și acum îmi sună în urechi vorbele bătrânului: «Ia-mi Doamne ananghia asta de carne, nu vezi cât s-a împuținat, a început să putrezească pe oase, și așază-mă unde mi-i locul; dacă aici am păcătuit, am veșnicia în față, așa că am tot timpul din lumea să devin un sfânt». Cuvintele bunicului aveau ciudățenia lor, dar îmi cădeau bine la suflet, ca un balsam”.&

Povestea botoșăneanului cu rol esențial în Unirea Principatelor - alintat de Alecsandri și cu un mormânt imens la Eternitatea

S-a născut în 1812,  la Botoșani. Se trage dintr-o familie cu origini poloneze, după cum se poate observa în nume, Nicolae Pisoski.  Mare boier, a fost artizan al Unirii Principatelor, revoluționar pașoptist și, nu în ultimul rând, o personalitate marcantă a orașului.

REPORTAJ : Arta de a face karate -de la Botoșani la trupele SEAL din America, de la copil de 3 ani la profesor universitar- GALERIE FOTO

Mihai Pușcașu este tot ceea ce înseamnă clubul Kokoro Botoșani. Are 28 de ani și cu un master în inginerie, a început totul ca un hobby, în timpul facultății, la Iași. Astăzi predă copiilor de 3-4 ani, dar și adulților de 30-40 de ani, karate.

Sondaj
Se impune organizarea unui miting împotriva ”Statului paralel și ilegitim”?
Da, fiindcă există un ”stat paralel și ilegitim”, altul deci decât cel ales de popor
Nu, pentru că nu există un ”stat paralel și ilegitim”
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Toată comunitatea romilor este de acord cu dl Borcoi Gheroghe și cu Zberea Florin. Dacă comunitatea romilor este de acord să aleagă doi oameni ca să se implice și să ajute comunitatea cu toate instituțiile statului, este ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6327 lei
USD
Dolarul SUA
3.9431 lei
CHF
Francul elveţian
3.9757 lei
GBP
Lira sterlină
5.2626 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4772 lei
XAU
Gramul de aur
157.3742 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2277 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4733 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9803 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0632 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1805 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6224 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3.2 o C
Dorohoi
2 o C
Bucecea
3.2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
2 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.