Reportaj
Revelion maraton: Cinci ore de show în frig, artişti pe fugă, primar înhoră, ultime secunde cu politicieni pe scenă, program dat peste cap deun basarabean – VIDEO & GALERIE FOTO
Revelionul 2014 de la Botoşani va intra în istorie nu doar ca fiind cel mai scump, ci şi cel mai lung din istoria oraşului. Început pe la 21:00 spectacolul din Piaţa Revoluţiei s-a terminat tocmai pe la 2:00. Aceasta după un şir de peripeţii care a dat peste cap programul stabilit iniţial.
revelion botosani 2014

Doar "Ţăndărică" a mai respectat programul

Practic, în afara faptului că în debut au intrat pe scenă Ovidiu Lipan „Ţăndărică” şi Fanfara 10 Prăjini, nimic nu s-a mai respectat din programul făcut public de Primăria Botoşani pe 30 decembrie. Totul a plecat de la întârzierea moldoveanului Ion Paladi, din cauza căruia Ciro de Luca a ajuns să susţină un spectacol de o oră şi jumătate, de trei ori mai mult faţă de cât ar fi trebuit. Italianul a ieşit de pe scenă aproape fără voce după ce a cântat tot ce i-a trecut prin cap, pentru ca într-un final să reia melodiile interpretate în deschidere. Au intrat apoi pe scenă băieţii de la Ro-Mania, care de fapt trebuia să fie ultima trupă din show-ul dintre ani.

Prefect, primar şi ex-vice pe scenă

Aceştia cu coborât de pe scenă cu cinci minute înainte de finalul anului, fiind înlocuiţi de o trupă de… politiceni. Fostul viceprimar Viorel Iliuţă, prefectul Costică Macaleţi şi primarul Ovidiu Portariuc s-au adresat mulţimii. Primul a pronunţat de două ori „Florin Ţurcanu”, al doilea a fost aşa cum ne-a obişnuit de mai bine de un deceniu, adică extrem de scurt, în timp ce edilul şef a numărat ultimele 10 secunde din an alături de botoşăneni. Aceştia au fost 3.000, 4.000, la un moment dat s-a anunţat de pe scenă 5.000, pentru ca ulterior, pe modelul SummerFest, să ajungă la 7.000, număr făcut public de prezentatori.


Edilul, patru ore de îndurat frigul pentru o horă

Primele 10 minute din noul an au fost marcate de un frumos foc de artificii, după care au urcat pe scenă DJ Project, Zdob şi Zdub şi, în sfârşit, Ion Paladi. Pe la 1:30 primarul, însoţit de membri ai Tineretului Social Democrat au format o horă pe strada Cuza Vodă după cinci ore de stat în frig. De altfel, dacă la precedentul revelion a venit cu doar 10 minute înainte de finalul anului, a vorbit de pe scenă, a dansat o horă şi apoi a plecat, de data aceasta Ovidiu Portariuc a sosit la câteva minute după 21:00 şi a stat până pe la 1:30.

Coadă la băutură moca, beţivi luaţi cu salvarea

Au lipsit însă consilierii locali ai PSD Botoşani, tot aşa cum preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost prezent doar prin afişele de pe căsuţele unde s-au împărţit cârnaţi, vin şi ţuică. Dacă CJ-ul a dat aceste produse, în apropierea miezului nopţii municipalitatea a scos baxuri cu şampanie servind botoşănenii care au putut astfel cinsti şi pe banii Primăriei, nu numai ai CJ-ului.
Majoritatea artiştilor au fost atât de grăbiţi încât au plecat fugind spre maşini. Cum au avut o mulţime de angajamente de revelion, nu prea au mai avut timp de şedinţe foto cu fanii.Oricum, unii dintre ei au fost excesiv de "obosiţi" de băutura pusă la dispoziţie gratuit, fiind ridicaţi de jandarmi şi salvare din Parcul Rapsodia.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
ACUM: Debut de revelion cu îngrămădeală la cârnaţii şi vinul lui Ţurcanu – FOTOGALERIE
[[banner]]
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
REPORTAJ: Incursiune în noapte după oamenii nimănui, primarul a coborât într-un canal adânc, diversiune pentru „a scăpa” de echipajul Poliției Locale – GALERIE FOTO&VIDEO
Acțiunile prin care se încearcă convingerea persoanelor fără adăpost din municipiu să meargă într-un loc acoperit pe vremuri de ger nu au fost inventate sâmbătă seara, la finele săptămânii trecute. Au loc aproape an de an, echipajele Poliției Locale efectuând un periplu prin oraș, în locurile cunoscute, pentru a încerca să evite pierderi de vieți omenești din rândul oamenilor străzii.
30 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Paisie, marele duhovnic al românilor: MĂRTURISIRI emoționante ale preoților botoșăneni – GALERIE FOTO
Astăzi, 18 octombrie, se împlinesc 30 de ani de când Părintele Paisie Olaru s-a mutat la cele veșnice.
Litoralul negru în pandemia albă: o japcă de patru stele de la plajă până la terasă - Pentru fete părăsite avem locuri gratuite VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă vă gândiți să mergeți pe litoralul românesc ca să auziți marea, scoateți-vă rapid chestia asta din cap. Fiindcă pe mirobolantul mal românesc al Mării Negre se aude orice, numai valurile produse de Black Sea nu se fac auzite. Sunt acoperite de maneliști, vânzători ambulanți, motoare turate la maxim. Dar mai ales de multă nepăsare și nesimțire a unor oameni care au primit de la divinitate un cadou de neprețuit pe care își fac nevoile.
Viața fantastică a botoșăneanului născut într-un palat: Crescut de soldați, și-a adus acasă o prințesă și toată viața a trăit într-o poveste – FOTO & VIDEO
Pe 6 august împlinește 83 de ani. Este printre ultimii actori din Generația de Aur a teatrului botoșănean. Un destin care bate orice scenariu, o viață ca un spectacol, un actor care ne oferă o lecție de viață: dincolo de orice personaj de pe scenă există o poveste.
Orașul ASCUNS: Locul misterios din urbea Botoșanilor, iazul de poveste de la marginea străzii, despre care botoșănenii nu știu mai nimic: ”Și acum este un beci acolo, nimeni nu știe de el…” – GALERIE FOTO & VIDEO
Pitit pe o stradă micuță din Botoșani, un iaz aproape necunoscut botoșănenilor păstrează amintirile a cel puțin trei generații. Povești care, din când în când, ies la suprafață asemenea unor mesaje în sticlă, spre a fi dăruite celor care nu au aflat încă.
Publicul are nevoie de povești, cultura de bani: O pandemie care unește, dar nu înlocuiește aplauzele
În cele două luni de izolare, instituțiile de cultură din Botoșani, ca peste tot în țară și în lume, au încercat să suplinească expozițiile, concertele, spectacolele de teatru, deschizând către public un culoar virtual.
Anii 80 nu ajung la Botoșani nici în... 2020: cum să faci un concert retro cu 10.000 de oameni din toată țara și încasări de 2 milioane – VIDEO & GALERIE FOTO
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de  sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
Loading...
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
ACASĂ la Leon Dănăilă: Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie - FOTO&VIDEO
Academicianul speră ca modelul său să inspire, să dea speranţă copiilor şi părinţilor care trec pragul casei sale din Darabani.
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
Loading...
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
Eu sunt tot din tabara aiuritilor lui nellu si asteptam huiduieli mai puternice, dar cand i-am intrebat pe cine huiduie ei au spus ca tot pe pedelistii portocalii pentru ca n-au facut o telegondola si la botosani sau macar o telenovela
2 ianuarie 2014, 04:58
Sa nu credeti ca doar voi , postacii de partid, sunteti pe lume. Nu trebuie sa va suportam la nesfarsit: pe voi si emanatiile voastre, fie el turcanu, fie el portariuc, sau ailalti de la burebista-ncoace, ca sa fim drepti cu toata lumea. Cei care, prin comentariile lor ling carnatul-festiv-2014 al lui turcanu astazi si vor s-o faca tot anul, ar fi cazul sa stie, ca altii pe linga tastatura mai au si bun simt. Pentru acei care se vor regasi in comentariul asta am scris. Numa un chior n-a vazut ca Revelionul asta a fost facut pentru furt. Din 1000 de botosaneni, le-au iesit la calcule 7000. Pentru ce? Pentru deconturi? Din banii cui?
2 ianuarie 2014, 04:24
Asa e Nelu,lumea a crezut ca urca Turcanu pe scena;cand au vazut Primarul s-au linistit!Oricum e bine pentru o multime care fusese bine "antrenata" cu tuica si vin din partea CJ inca de pe la la ora 21!Cea mai neinspirata idee sa dai tuica si vin in asemenea momente pt ca multimile pot scapa de sub control.Ma intreb cum de-a acceptat Jandarmeria un asemenea lucru!Bine ca nu au fost batai si si accidente la cat alcool fusese consumat!
1 ianuarie 2014, 17:25
Cred ca s-au omis doua aspecte in acest reportaj:1)In momentul cand primarul s-a urcat pe scena,din multime s-a auzit un cor de huidueli(cca 60% din cei prezenti).2)In speech-ul sau, primarul a recomandat botosanenilor,,SA FITI CUMINTI" In rest........Eu va urez LA MULTI ANI .
1 ianuarie 2014, 12:11
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
”Sunt mereu în cartiere, am dovedit acest lucru prin comunicările pe care le-am făcut, am audiențe aici la Primărie, primesc pe toată lumea, sunt mult mai deschis decât au fost cred, primarii din celelalte mandate tocmai pentru a ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9188 lei
USD
Dolarul SUA
4.0604 lei
CHF
Francul elveţian
4.5162 lei
GBP
Lira sterlină
5.7235 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7034 lei
XAU
Gramul de aur
242.7733 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2287 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4097 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1337 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3408 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1937 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6615 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.1 o C
Dorohoi
13.4 o C
Bucecea
14.8 o C
Darabani
13.0 o C
Saveni
14.0 o C
Ştefăneşti
19.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.