”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
... Rostește în fața a sute de oameni părintele Cristian Ștefan, ani bun preot paroh al Bisericii Sfinții Constantin și Elena din Vorona Centru. Toamna aceasta a împlinit patru ani de când slujește în Biserica Doamnei din inima Bucureștiului și pentru o zi s-a întors în comuna natală pentru a-i fi alături Danielei Șfaițer la ultimul drum pe această lume.
În timp a legat o prietenie de poveste cu familia Șfaițer, iar ”doamna Daniela”, după cum îi spune părintele, a înfrumusețat și a îmbogățit an de an sărbătorile Bisericii și ale Voronei, de la hram la Anul Nou, încât devenise de neconceput să aibă loc acolo un eveniment fără ca doamna Daniela să contribuite cu tot ceea ce putea, dar mai ales cu o parte din sufletul său, la tot ce se săvârșea acolo.
Un tremurat răzbate din glasul preotului, la doar câteva minute după ce părintele protopop Petru Fercal lăcrimase în fața catafalcului:
”Iată a venit momentul spre a păși spre odihna cea veșnică, dar lasă în urma ei faptele bune ca niște candele veșnic aprinse prin untdelemnul blândeții, bunătății și a milei. Și toți cei care s-au adunat aici sunt o mărturie că faptele ei cu adevărat cheamă spre comuniune, pace și iubire. Mare este durerea despărțirii, dar și bucuria de a intra în viața cea veșnică este fără de cuvinte. De aceea, să ne îmbărbătăm că Mântuitorul ne cheamă spre fericire veșnică și chiar dacă ceilalți dragi rămân încă în lumea aceasta, niciodată nu se întrerupe comuniunea, că Sfânta Liturghie, slujbele de pomenire, sunt o realitate vie, trăite cu multă intensitate de comuniune, de împreună petrecere și de întrajutorare”.
”Cei care s-au adunat”, după cum remarcă părintele protopop, compun, în esență, lumea Danielei Șfaițer.
Sunt preoți, măicuțe care își șterg lacrimile, sunt angajatele de la magazin și restaurant podidite de plâns, sunt oamenii simpli ai Voronei pe care i-a ajutat după puteri, sunt copiii cărora le-a fost alături dincolo de vorba sa ”nu vă lasă mama”, sunt mari sportivi ai țării, sunt foști și actuali demnitari ai țării și ai Botoșanilor, sunt cunoscuți jurnaliști din capitală, de care aflăm acum că ”doamna”, așa cum îi spunea toată lumea, era apropiată pentru că în modestia sa nu își dorea să marcheze fiecare întâlnire cu o poză pe Facebook. Acum dau ochii unii cu alții și parcă citești pe chipurile lor: ”Și tu o cunoșteai pe doamna?!”. Și tu, și el, și noi, și mulți alții...
La un moment dat, pe lângă lăcașul de cult situat peste drum de Primărie încep să treacă mașinile de pompieri. La Poiana este incendiu, se taie curentul și în Vorona Centru, cade și microfonul în timpul cuvântării părintelui Cristian Ștefan astfel încât părintele paroh Andrei Anușca se face auzit doar prin propriul glas, instalația de sunet devenind nefuncțională din cauza lipsei electricității.
Dar la început de decembrie biserica se scaldă într-o lumină parcă ireală, care pleacă atunci când cortegiul funerar părăsește lăcașul de cult în răsunetul clopotelor care îți străpung pieptul.
Daniela mai merge o singură dată în casa de la Vorona, apoi se oprește și la ”Crescendo”, locul în care se grăbea să revină și înainte de a pleca din această lume, îngrijorată fiind că și-a permis în sfârșit câteva zile libere.
N-a mai ajuns să-l vadă...
Peste câteva zeci de minute, pe strada Pacea din Botoșani, în dreptul cimitirului nu mai găsești un loc de parcare. Urcată care prin mașini personale, care prin autobuze, mulțimea de la Vorona a venit și la oraș pentru a o însoți pe doamna până în ultimele clipe, până undeva într-un loc de veci situat vis-a-vis de Cimitirul Eroilor.
Oamenii se strecoară printre morminte și o conduc cu privirea.
Născută în Botoșani, unde și-a petrecut copilăria, adolescența și tinerețea, a plecat la Vorona când s-a căsătorit cu Cornel Șfaițer, omul de care era atât de mândră.
Ca un arc peste timp, și-a dorit ca la finalul călătoriei sale în lume, începută pe 2 februarie 1966, să se întoarcă la Botoșani, iar vrerea sa a fost lege pentru familie.
Privind aceste scene sfâșietoare îmi vine în minte un film în care eroina, o jurnalistă poate prea îndrăzneață, face publice niște documente secrete cu practici nu tocmai legale ale CIA-ului. Autoritățile americane se năpustesc asupra ei, o iau pe sus de acasă și o amenință cu închisoarea dacă nu dezvăluie cum a intrat în posesia actelor cu pricina. Încearcă să le explice că în jurnalism confidențialitatea surselor este o regulă de aur care nu poate fi încălcată. Într-un efort disperat de a o convinge să spună CIA-ului de unde are documentele, avocatul îi transmite: ”știi, până la urmă, indiferent de ceea ce ai făcut în viață, numărul oamenilor care îți vin la înmormântare depinde de vreme, dacă afară plouă sau este soare”.
Pe 8 decembrie 2022 la Vorona și la Botoșani a fost și soare, a fost și ceață, a bătut și vântul, a și plouat puțin.
Dar sute de oameni nu au mai ținut cont de vreme și de vremuri și i-au fost alături Danielei Șfaițer, căreia părintele Cristian Ștefan i-a transmis peste lumi: ”fericită este calea în care mergi astăzi suflete căci ți s-a gătit ție loc de odihnă la cer”.
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească alături de cei drepți, Daniela Șfaițer.
Serviciile funerare au fost asigurate de Casa Florariu.
