Schimb cultural și o potențială promovare
Din anul 2012, Asociaţia Dacia Méditerannée a început o colaborare şi cu municipiul Botoşani, mediind contacte între
Primăriile Frontignan şi Botoşani, în vederea unei cooperări în domeniul administraţiei publice locale, schimburilor culturale şi a unor potenţiale promovări în mediile economice. După discuţii şi întrevederi cu primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Cosmin Andrei, care au avut loc la Primăria Botoşani în 2012 şi 2013,
preşedintele Asociaţiei Dacia Méditerannée, Claude Pernin, a transferat planul discuţiilor şi proiectelor viitoare de colaborare la Frontignan.
Sala Voltaire din Frontignan a fost gazda acestor întâlniri care au constat în expoziţii de fotografii cu aspecte din municipiul şi judeţul Botoşani, ceramică şi obiecte tradiţionale realizate de artistul ceramist Eusebiu Iacinschi, măşti de Anul Nou, recital de poezie în lectura autoarei Angela Nache - Mamier, prezentarea unui film despre tradiţiile populare de iarnă din Moldova, precum şi un recital de muzică populară susţinut de tânărul interpret Marius Daniel Anton din Botoşani.
În cadrul întâlnirilor a fost prezentat salutul primarului Ovidiu Portariuc
Inaugurarea s-a făcut în prezenţa a doi dintre oficialii Primăriei Frontignan – viceprimarii Sabine Schürmann şi Olivier Laurent cu atribuţii specifice în domeniul înfrăţirilor, relaţiilor culturale, managementului situaţiilor de risc şi luptei împotriva calamităţilor naturale, creşterea eficienţei energetice şi folosirea energiilor neconvenţionale – domenii în care administraţia din Frontignan are experienţă deosebită .
Primăria municipiului Botoşani a fost reprezentată de managerul public
Cristian Ţebecailo şi de
Ortansa Albu, din cadrul Compartimentului de Relaţii Externe. În cadrul întâlnirilor oficiale a fost prezentat salutul primarului Ovidiu Portariuc şi dorinţa de colaborare cu autorităţile din Frontignan, răspunsul acestora fiind unul călduros şi pozitiv.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Donație de la americani: Echipamente de baseball la Primăria Botoşani FOTOGALERIE