Fostul prim ministru mai crede că botoșănenii se vor trezi totuși și vor vota ca atare, mai ales cu gândul la faptul că românii din afară nu vor avea acest ”privilegiu”.
”Avem credința nestrămutată victoriei pe care Klaus Iohannis o va repurta în turul al II-lea. Evident însă suntem pregătiți pentru o situație pe care și dv. ați văzut-o în 2 noiembrie și anume incapacitatea secțiilor de votare organizate în străinătate de a absorbi voturile exprimate de cetățenii români în diaspora, aflați în rezidență acolo”, a spus printre altele
MRU.
Fostul președinte al
Partidului Forța Civică a declarat că Ministerul Afacerilor de Externe nu mărește secțiile de votare deși are posibilitatea logistică de a o face. Ceea ca va însemna că vom avea din nou imaginea cozilor, însă probabil mai numeroase.
”Spun acest lucru aici pentru că în județul Botoșani, județ cu un pic peste 400 de mii de locuitori și cu 50.000 de salariați, locuitorii sunt susținuți în primul rând de remitențele botoșănenilor care au plecat în Spania și Italia la muncă. Lor mă adresez în primul rând. Cum poate un județ ca Botoșani să voteze PSD-ul, PSD-ul care interzice practic exprimarea votului pentru cetățenii care sunt plecați în străinătate. Și-i rog pe botoșăneni care astăzi se găsesc înafara granițelor țării nu doar să meargă la vot de la primele ore ale dimineții”, a adăugat
Mihai Răzvan Ungureanu.
El i-a oferit drept exemplu pe conaționalii noștri care au vrut să voteze în primul tur, au înfruntat vreme neprielnică, au mers ore în șir cu mașina, au stat la cozi imense, totul pentru a ajunge în final la urnă.
(G.E.)
CITEȘTE:
MRU a venit la Botoșani cu evidența fraudelor din 2 noiembrie