În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința de Guvern, iar oficialii au susținut declarații de presă.
S-a adoptat hotărârea nr 20 care vizează noi măsuri. S-au luat măsuri în funcție de rata de incidență. La o rată de infectare de peste patru îmbolnăviri la mia de locuitori, circulația va fi restricționată după ora 20:00, în zilele de vineri sâmbătă și duminică. Activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18.00.
Singura localitate din județul Botoșani care astăzi avea rata de infectare peste 4 este Todireni. Incidența ajunsese astăzi la 5,34.
Dacă incidența depășește 7,5 măsurile sunt valabile pe toată durata săptămânii.
Se suspendă activitatea în sălile de fitness, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4, și se reia activitatea când incidența scade sub 3,5 la mie.
a) Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20.00, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
b) Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20.00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori şi intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).
c) Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfăşurarea activităţii operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
d) Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfăşurarea activităţii operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18.00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 7 la 1.000 de locuitori şi intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).
e) Suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
f) În perioadele 3 aprilie – 4 aprilie 2021 şi 1 mai – 2 mai 2021 se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-02.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.
g) În datele de 27 martie 2021 şi 28 martie 2021 se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 18.00 - 22.00 pentru deplasarea şi participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
Măsurile intră în vigoare de vineri seară.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024