Tot mai multe comitete județene pentru situații de urgență încep să ia măsuri restrictive, inclusiv la Botoșani fiind anunțate, luni, o serie de măsuri.
Cinematografele, restaurantele și cafenelele se închid, iar spectacolele vor fi interzise la Iași, începând de marți, în contextul creșterii numărului de noi îmbolnăviri de COVID-19.
Potrivit deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iași, în perioada 6 - 12 octombrie se suspendă "activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor din municipiul Iaşi” şi din 11 comune.
Tot în şedinţa de luni a CJSU Iaşi s-a decis că este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
În aceeaşi perioadă se suspendă activitatea sălilor de jocuri de noroc în municipiul Iaşi şi mai multe comune. De asemenea, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul a cinematografelor şi instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în municipiul Iaşi, dar şi spectacolele şi concertele, evenimentele culturale. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi.
Decizia a fost luată deoarece în ultimele 14 zile incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus este mai mare de 1,5 la mia de locuitori.
Clujul devine al treilea județul în care devine obligatorie purtarea măștii în zona școlilor, după Galați și Botoșani.
Purtarea măştii de protecție devine obligatorie și în Cluj, începând de miercuri, în zona școlilor, pe o rază de 100 metri în jurul acestora.
Potrivit Prefecturii Cluj, începând de miercuri de la ora 7:00 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj. Nerespectarea obligației de a purta masca în zonele stabilite se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 lei.
Măsura a fost luată luni după-amiază, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 în școlile din județul Cluj.
O astfel de măsură a fost luată și de autoritățile din județele Galați și Botoșani. La Galați, măsura se aplică deja de luni, iar în Botoșani va intra în vigoare de marți.
Luni, la București a înregistrat un nou record al cazurilor de coronavirus raportate în ultima zi - 562 - urmată de județul Iași, cu 116 de noi îmbolnăviri. DSP a anunțat și la București o serie de măsuri, printre propuneri fiind și interzicerea procesiunilor religioase și staționarea în apropierea locașurilor de cult.
(Foto: Profimedia)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024