În ciuda demersurilor făcute de conducerea Cartel Alfa Botoşani pentru respectarea legii sindicatelor la Memorialul Ipoteşti, se pare că la instituţia culturală, acest lucru nu este încă luat în considerare. Mai mult, pentru respectarea legislaţiei în vigoare, o implicaţie a avut şi prefectul Cristian Roman care a constituit o comisie de control care să verifice respectarea actului normativ. Chiar şi în aceste condiţii, prezenţa reprezentantului sindicatului la şedinţe continuă să nu fie pe placul membrilor Consiliului de Administraţie de la Memorialul Ipoteşti. În aceste condiţii, preşedintele Cartel Alfa susţine că va lua măsurile care se impun pentru ca legea să fie respectată.
„
Din păcate ceea ce am crezut că s-a reglementat prin controlul comisiei constituite în urma ordinului prefectului, se pare că nu este încă clarificat, avem deja un semnal de la nivelul Memorilului Ipoteşti unde la prima întrunire a Consiliului de Administraţie, preşedintele CA, domnul Mereuţă a pus în discuţie legitimitatea prezenţei liderului de sindicat. Mai mult, spun ei că la următoarea şedinţă nu va mai participa decît un reprezentant al salariaţilor, noi sperăm să nu se ajungă în situaţia asta şi dacă se ajunge să nu fie primit la şedinţa de CA şi să nu i se înmîneze actele puse în discuţie atunci cu siguranţă vom sesiza imediat atît ITM-ul cît şi Instituţia Prefectului şi vom ataca în instanţă hotărîrile CA pentru constatarea nulităţii acestora”, a declarat
Marius Oroşanu,
preşedinte Cartel Alfa Botoşani.
Prin legea sindicatelor, Consiliul de Administraţie are obligaţia de a convoca la şedinţe reprezentantul sindicatului şi totodată de a-i pune la dispoziţie toate documentele din cadrul acestei întruniri.
Pentru a împăca totuşi şi capra şi varza, conducerea Memorialului Ipoteşti a decis ca la şedinţe să participe totuşi un reprezentant al salariaţilor, ales de aceştia. Într-o primă fază, cel desemnat a fost Valentin Coşereanu, fostul director al instituţiei, pentru ca ulterior să se revină asupra deciziei întrucît ar exista semnale că acesta ar putea fi director cultural. Însă chiar şi cu această decizie, membrii CA încalcă legea, întrucît în general sunt aleşi reprezentanţi ai salariaţilor numai în unităţile unde nu există membri de sindicat. Ori această situaţia nu este valabilă şi la Memorialul Ipoteşti.
Problema de la Memorialul Ipoteşti a fost adusă în atenţia prefectului la începutul lunii martie, cînd de asemeni reprezentantul sindicatului nu era primit la şedinţele de CA. Mai mult, în momentul în care acesta solicita documentele din cadrul întîlnirii întîmpina rezistenţă tocmai din partea juristei instituţiei, care i-a solicitat în mai multe rînduri şi bani pentru copiile actelor scoase la xerox.