Direcţia Agricolă şi pentru Dezvoltare Rurală ar putea renunţa la o parte dintre angajaţi. Şi asta, în urma unor semnale venite de la nivel central, prin care la nivel de minister au fost stabilite deja anumite măsuri de austeritate economică. Deocamdată, conducerea DADR Botoşani susţine că nu se ştie care va fi numărul restructurărilor, însă în scurt timp, probabil se vor primi precizări de la ministerul de resort. „
Ce ştim este că va urma restructurarea. Vor fi şi la noi disponibilizări. Nu ştim deocamdată la ce angajaţi va trebui să renunţăm, asta ministerul, ca şi ordonator de credite, va stabili, Dar oricum într-o săptămînă, două avem detalii”, a declarat
Gheorghe Manole, director executiv interimar Direcţia Agricolă şi pentru Dezvoltare Rurală Botoşani. Aceeaşi măsură va afecta şi posturile celor cinci directori care au fost încadraţi în fruntea instituţiei, cel mai probabil renunţîndu-se la mare parte dintre ei. „
Nici nu se mai pune problema să mai fie atîţia directori. Cel mult va fi director executiv şi unul adjunct dacă nu, va rămîne un director executiv şi un director pe probleme economice”, a mai spus
Gheorghe Manole.