Strada arăta rău și era extrem de greu de circulat pe vreme uscată însă cum din cursul zilei de ieri plouă continuu, cartierul Tulbureni arată cât se poate de distrus.
Dincolo de disconfortul creat cetățenilor care au tranșee la poartă, găuri în drumul recent asfaltat și noroi cât vezi cu ochii, sunt afectați și operatorii economici. În dimineața zilei de miercuri, muncitorii unui service din zonă se munceau cu niște lopeți să niveleze noroiul care împiedica accesul clienților în interior.
Într-un final a ajuns un utilaj care a împrăștiat piatră pentru a se evita ca vreun autoturism să rămână blocat.
Însă imaginea per ansamblu era una dezolantă.
„Acum, din nou, de la deal iar sparge șoseaua, de la troiță, de sus. Nu știu ce mai fac, eu am crezut ieri că decopertează ca să toarne asfaltul, nu știu ce mai fac, își bat joc, înțelegeți? Aici a fost cea mai bună șosea, după toate normele, perfectă a fost, era singura din Botoșani care a fost așa”
Cetățean din Tulbureni
Și așa va fi și în continuare, cel puțin cât timp din cer vor continua să cadă ploi.
”Dacă mai și lucrează pe ploaia asta… eu l-am întrebat dimineață pe managerul de proiect și mi-a spus că dacă mai și plouă și lucrează pe vremea asta poate fi și mai rău, despre asta este vorba”, explică situația Ady Petrușcă, noul director al societății Nova Apaserv.
Beneficiarul lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare pare totuși depășit de situație având în vedere ritmul lucrărilor și întârzierile apărute dar mai ales nenumăratele incidente cu străzi prăbușite și oameni nemulțumiți.
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024