(P) Dulciurile se număra printre cele mai iubite preparate din întreaga lume. Zahărul nu este un aliment considerat sănătos sau cu un aport deosebit asupra sănătăţii. Totuşi, consumul moderat, ocazional de dulciuri este acceptat de către medicii nutriţionişti dacă nu există contraindicaţii. Cheia este să alegi dulciuri preparate în casă şi nu deserturi din comerţ. Deşerturile din comerţ conţin cantităţi foarte mari de zahăr, pe lângă alte ingrediente cu potenţial nociv precum aditivii sau conservanţii.
Vestea bună este că nu trebuie să petreci ore în şir în bucătărie pentru a pregăti deserturi. Există reţete de dulciuri rapide, cu ingrediente foarte bune, pe care le poţi prepara în zece minute. Astfel, te vei putea bucura de o gustare dulce alături de familie sau prieteni, fără să trebuiască să apelezi la dulciuri procesate din comerţ, precum jeleurile sau produsele de patiserie congelate.
Descoperă câteva reţete de dulciuri rapide pe care le poţi prepara în zece minute:
Clătitele din ovăz sunt o alternativă rapidă şi sănătoasă la reţeta tradiţională de clătite. Ovăzul are valori nutriţionale minunate. Acesta este o sursă foarte bună de carbohidraţi complecşi şi fibre. De asemenea, pentru aceste clătite nu vei folosi zahăr ca îndulcitor, ci miere, o alternativă cu mai multe beneficii.
Pentru o porţie vei avea nevoie de:
• 100 de grame de ovăz măcinat;
• 2 ouă;
• 80 de grame de lapte ;
• câteva felii de banană (opţional);
• linguriţă de unt de arahide;
• linguriţă sau două de miere (după gust);
• ulei vegetal pentru prăjit;
• fructe proaspete pentru decor.
Începe prin a măcina ovăzul la blender. Alege fulgi întregi de ovăz, pe care să îi macini chiar tu. Mai apoi, adăugă în blender ouăle, laptele, untul de arahide, mierea şi feliile de banană. Amestecă până obţii o compoziţie omogenă.
Când compoziţia este gata, tot ce ai de făcut este să încingi tigaia şi să adaugi un strop de ulei vegetal. Poate fi ulei de cocos, de măsline, de floarea-soarelui, orice preferi. Formează clătite de dimensiunile dorite din compoziţie şi prăjeşte-le pe ambele părţi până devin rumene.
Le poţi servi cu un strop de miere şi fructe sau cu dulceaţă. Dacă îţi doreşti un strop de ciocolată, foloseşte praline cu ciocolată neagră pentru decor. Pralinele se pot rade pe razătoare sau se pot topi la microunde pentru a obţine un topping. De ce să alegi praline şi nu ciocolată simplă? Ei bine, în cazul pralinelor, acestea au de obicei creme diverse, care ajuta la obţinerea unui topping mai cremos şi mai aromat.
Dacă urmezi o dietă vegană, poţi adapta reţeta foarte uşor. Înlocuieşte laptele cu o variantă vegetală di dublează cantitatea folosită pentru a înlocui ouăle. În loc de miere poţi folosi sirop de aratar sau de agave.
Pentru această reţetă vei avea nevoie de doar patru ingrediente. Prepararea reţetei va dura nu mai mult de zece minute, însă batoanele trebuie să stea la rece pentru cel puţin o oră înainte de a le servi. Este o idee bună să le prepari de seară, pentru că a doua zi să le serveşti alături de cei dragi, fie după masa de prânz, fie la micul dejun sau la pachet.
Pentru o porţie de batoane cu banană şi ciocolată vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
• o banană nu foarte coaptă;
• 4 linguriţe de unt de arahide;
• 2 bucăţi de ciocolată neagră;
• un vârf de sare.
Începe prin a tăia banana pe jumătate. Mai apoi, taie fiecare jumătate pe din două. Vei obţine 4 bucăţi de banana ce seamănă cu nişte bărcuţe sau batoane. Nu îţi face griji dacă nu arata perfect sau nu sunt egale. Deşertul trebuie să fie gustos, nu neapărat arătos.
Foloseşte câte o linguriţă de unt de arahide nu foarte plină pentru a unge fiecare bucată de banană. Nu folosi foarte mult unt de arahide deoarece rişti să transformi deşertul într-un preparat amar.
Ulterior, va trebui să topeşti ciocolată neagră. Recomandarea noastră este să foloseşti cuptorul cu microunde. Va fi mult mai uşor, în special pentru o cantitate atât de mică de produs.
Toarnă ciocolată neagră topită, în mod egal, pe fiecare felie de banană. La final, vei pune batoanele de banana pe o tavă, le vei acoperi cu folie alimentară şi le vei lăsa cel puţin o oră la rece. Atunci când le serveşti, adaugă câteva granule de sare pe fiecare baton, pentru o aromă deosebită.
În loc de unt de arahide poţi folosi unt de caju, de fistic sau de migdale, în funcţie de aromă pe care vrei să o dai deşertului. De asemenea, ciocolată neagră poate fi înlocuită cu ciocolată albă sau cu lapte. Dacă îţi doreşti varianta cu cele mai bune valori nutriţionale, atunci alege o ciocolată neagră cu conţinut ridicat de cacao.
Dulciurile rapide, fără cantităţi enorme de zaharuri şi făcute în casă nu trebuie să îţi consume ore întregi. Poţi să realizezi reţete rapide de deserturi, fără să foloseşti prea mult zahăr sau ingrediente foarte procesate. Acestea sunt ideale ca gustare, pentru a le servi după masa ori la micul dejun. Mai mult, reţetele de mai sus se pot adapta în funcţie de dieta ta, în special dacă adopţi un regim vegan sau ţii post.
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile