Luni, poliţiştii B.C.C.O. Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, cu sprijinul cadrelor Serviciului de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani şi Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul Poliţiei Rutiere, au depistat la Răchiţi un Opel Omega înmatriculat în România, condus de G. Sergiu de 30 de ani, însoţit de B. Ion de 30 de ani, ambii din Republica Moldova.
Procedându-se la controlul autoturismului a fost găsită cantitatea de 50.840 ţigarete (2542 pachete), având aplicate marcaje (timbru de acciz) de provenienţă Republica Moldova şi fără a poseda documente legale de provenienţă. Cantitatea de 2542 pachete de ţigarete şi autoturismul în cauză, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, cei doi învinuiţi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Botoşani cu propunere de arestare preventivă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 ţigarete marcate necorespunzător şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile