În jurul orelor 12:00 o delegaţie din partea protestatarilor care au participat la mitingul din Piaţa Revoluţiei au înaintat prefectului Cristian Roman lista cu revendicările oamenilor. Acestea vor ajunge în cel mai scurt la nivel central, potrivit asigurărilor date de primul reprezentant al Guvernului în teritoriu.
„Noi vom respecta procedura, am stat de vorbă cu oamenii, vom transmite solicitările lor Ministerului Muncii că aşa ărevede procedura şi Ministerului de Interne. Am înţeles că sunt mai multe manifestări în mai multe judeţe astăzi, mîine şi poimîine vor avea loc în toată ţara manifestări şi probabil toate acestea se vor aduna la Guvern fiind aduse la cunoştinţă primului ministru”, a declarat
Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. De asemenea, Cristian Roman a ţinut să elimine o parte din zvonurile unor drepturi financiare despre care s-ar fi vehiculat că nu s-ar mai acorda şi care au rămas neschimbate. În speţă ar fi vorba despre pensiile sociale care rămîn la acelaşi plafon, venitul minim garantat, salariul minim pe economie, precum şi alte prestaţii sociale gestionate de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale.