Temperaturile se vor încadra, în general, în mediile normale ale perioadei la nivelul întregii ţări.
În schimb, ploile vor fi din ce în ce mai prezente începând din 8 noiembrie, în funcţie de regiune, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 7 - 19 noiembrie.
La Botoşani, în prima săptămână din interval, în medie, maximele termice se vor încadra între 9 şi 12 grade, iar minimele între 3 şi 6 grade. Scăderea ce va avea loc pe parcursul celei de-a doua săptămâni va conduce la un regim termic apropiat de normal.
Temperaturile maxime se vor situa în jurul a 7 grade, iar cele minime vor fi în scădere de la 5 la zero grade. Începând cu jumătatea acestei săptămâni vor fi ploi aproape în fiecare zi, în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 9 — 10 noiembrie şi 13 — 17 noiembrie.
La munte, vremea va fi în răcire treptată. Temperaturile maxime vor scădea de la valori în jurul a 5 grade până spre două-trei grade Celsius, iar cele minime vor fi în general negative şi vor coborî spre—3 până la—2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va mai ridicată în intervalul 8 — 16 noiembrie. (Sursa foto: Dor de Botoşani)
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024