Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice au întrerupt lucrul în această dimineaţă. Ei s-au raliat protestului de la Ministerul Finanţelor şi de la alte unităţi fiscale din ţară şi au refuzat să mai muncească.
Peste o sută de oameni s-au strîns în holul principal de la intrarea în Palatul Finanţelor, unde îşi arată fluturaşele cu salarii în jurul a 600 de lei. Andrei Paramanov, liderul sindicatului din DGFP Botoşani, susţine că protestul este unul spontan şi că nu a cerut oamenilor să îşi sisteze activităţile, însă, în acelaşi timp, nici nu îi poate obliga să reia lucrul. El nu ştie cînd şi cum se va încheia acţiunea. „La sfîrşitul lunii trecute am avut o întîlnire cu ministrul Ialomiţianu şi i-am spus că, dacă se taie sporurile, se va ajunge la grevă. Nu au trecut decît două săptămîni şi iată că am avut dreptate”, ne-a spus Paramanov. Oamenii au comutat mai multe monitoare din sediu pe Realitatea TV şi urmăresc ce se întîmplă în restul direcţiilor din ţară. Şi angajaţii Trezoreriei au încetat activitatea, astfel încît nici o instituţie din judeţ nu poate efectua nici o plată. Şi asta în condiţiile în care zilnic sunt programate la plăţi în jur de 25 – 30 de unităţi ale statului. Nu doar instituţiile sunt afectate de protest, ci şi agenţii economici care au contracte cu statul şi care au conturi la Trezorerie.
Proiectul USR care i-ar scuti pe angajații bolnavi de drumuri și birocrație, respins de PSD și PNL
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu privind măsurile pentru curățenia publică din luna aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Ziua Poliției la Botoșani cu mascați și o nouă achiziție care i-a „cucerit” pe copii – VIDEO
Oana Sava
Mar 25, 2025
Polițiști de la Botoșani avansați în grad de ziua lor
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile