Familia Elenei Buta, traumatizată deja din cauza decesului survenit pe 23 mai, primește o nouă lovitură, de această dată din partea instituțiilor statului.
În cursul zilei de luni, 25 mai 2020, Grupul de Comunicare Strategică (GCS), în baza informațiilor transmise de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a stabilit că Elena Buta, asistenta medicală de la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Mavromati NU a murit din cauza infecției cu COVID.
Și asta deoarece al doilea rezultat a venit negativ și astfel pacienta nu s-a mai încadrat în „definiția de caz”. Un tipar al bolii la care Lenuța nu a mai corespuns.
Deși, realitatea contrazice definițiile de caz ale autorităților. Pentru că Lenuța era o femeie sănătoasă care făcea sport și ducea o viață sănătoasă. S-a infectat cu SARS-COV-2 și a avut complicații pulmonare care au dus în cele din urmă la decesul ei.
Complicații pulmonare care nu ar fi existat dacă nu era pozitivat COVID-ul.
”Privind decesul asistentei de 46 ani, decedata cu două teste negative, după tratament cu Remdesivir rămân la părerea că urmările prezenţei virusului de natura distructivă tisulara sunt imposibil de remediat şi duc la deces. Aşa s-a întâmplat şi în cazul altor decese la vârste sub 65 ani.”,
prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi.
De altfel și sindicaliștii din sănătate remarcă această situație revoltătoare:
„Chiar dacă a avut două teste negative, draga noastră colegă a decedat din cauza Covid-19 și se încadrează în definiția de caz. Atitudine revoltătoare a autorităților! Distribuind, informăm toți colegii despre cum sunt umiliți eroii!”,
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România
Se solicită rectificare la... rectificarea autorităților.
Mai ales din cauza faptului că urmașul Elenei Buta nu va putea beneficia de drepturile financiare firești oferite de stat prin Legea nr.56 din 15 mai 2020 privind recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19.
Copilul asistentei medicale nu va beneficia de pensie de urmaș după mama lui, care a murit după 20 de ani în care a lucrat în sistemul medical și după o luptă de la care nu a dat înapoi, în timp ce alți medici sau asistenți au preferat să își ia concedii pentru tot felul de motive sau pur și simplu să demisioneze.
Paradoxal, într-un caz tras parcă la indigo, autoritățile s-au comportat exact invers. Este vorba de prima asistentă medicală care a decedat după o infecție cu Covid-19.
Magda Mariana Săndulachi Babii, asistent șef în cadrul Laboratorului de Explorări Funcționale al Spitalului Județean Mavromati, în vârstă de 58 de ani, a fost la rândul ei diagnosticată cu Covid-19, iar apoi din cauza stării grave, a fost internată pe secția de reanimare a Spitalului Mavromati Botoșani pe data 7 aprilie 2020.
Asistenta a fost intubată și ventilată mecanic, iar în urma tratamentului specific pentru Covid s-au obținut trei teste negative consecutive la finele lunii aprilie. Aceasta s-a ales însă cu o pneumonie specifică pacienților care sunt intubați. Pentru că teoretic fusese vindecată de Covid-19 a fost transferată la Spitalul Municipal Dorohoi în vederea continuării tratamentului pentru afecțiunile secundare, unde după câteva zile, în noaptea de 10 spre 11 mai, a decedat.
A rămas pe lista decedaților de COVID, iar soțul și fiica s-au prezentat deja la Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani unde au depus actele pentru ajutorul de deces, urmând a face dosarul și pentru pensia de urmaș.
La decesul unui cadru medical, familia primește ajutorul de înmormântare stabilit prin legea bugetului de stat, iar unitatea medicală plătește o indemnizație compusă din două salarii medii pe economie.
„Copiii urmași vor beneficia la fel ca în prevederile din legea pensiilor până la 18 ani sau până la 26 de ani dacă urmează o formă de învățământ”,
Narcis Drețcanu, director executiv adjunct CJP
Legea 56/15 mai 2020 arată că pensia de urmaș este egală cu 75% din salariul de bază avut de persoana decedată. De asemenea, legea specifică și că familia are dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății sau, după caz, ministerele cu rețea sanitară proprie, cu decontarea cheltuielilor de către acestea.
Și nu în ultimul rând, scutirea de la plata impozitului pe terenul și pe clădirea folosute ca domiciliu, aflate în proprietate sau coproprietate.
Soțul beneficiază de pensie de urmaș și scutirea de impozite, dacă nu se recăsătorește.
De aceste drepturi, familia Elenei Buta a fost privată, chiar de instituțiile statului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024