Împart aceeași pastilă după operații, iar viața le este pusă în pericol secundă de secundă. Cum le-a devenit călău spitalul unde s-au dus să se trateze?
În spitalul din Huși (Vaslui), bolnavii cu infecții severe nu pot beneficia de tratament corespunzător cu antibiotice cu spectru larg, de multe ori în asociere, antibiotice care, de regulă, se eliberează în regim special (solicitate de medicul curant și șeful de secție prin întocmirea unor referate către conducerea spitalului).
De multe ori după inițierea tratamentului corespunzător și stoparea infecției, la pacienți cu evoluție inițial favorabilă medicii sunt nevoiți, din cauza epuizării medicației să modifice schema terapeutică și să utilizeze de exemplu antibiotice cu spectru net inferior celui necesar fapt care duce în multe situații la degradarea pacientului și chiar la deces, scrie Adevărul.
Un caz concret este cel al unui bărbat în vârstă de 66 de ani, care a decedat din cauză că medicii nu au mai avut cu ce să îl trateze. C. S a suferit un șoc septic cu disfuncție multiplă de organ, sepsis cu punct de plecare pulmonar.
Pacientul a ajuns în secția Anestezie Terapie Intensivă cu mai multe afecțiuni medicale. După ce i-a fost administrat tratamentul corespunzător, el a depășit perioada critică, iar starea lui s-a îmbunătățit simțitor.
La spitalul din Huși s-a terminat însă antibioticul care îi era administrat și pacientul a fost trecut pe un alt tratament. Mai exact, medicii au fost nevoiți să-i administreze ampicilină și ciprofloxacin, antibiotice cu spectru redus și ineficiente în infecții severe așa cum avea bărbatul de 66 de ani.
Cadrele medicale susțin că acesta ar fi avut nevoie de Imipenem cu Linezolid vreme de 21 de zile. Cum nu s-a putut, starea pacientului s-a agravat și acesta a decedat.
Unitatea medicală se confruntă cu o lipsă acută de medicamente. Comenzile pentru medicamente se fac după data de 2 a lunii în curs, iar de regulă acestea se termină foarte repede. Până la următoarea comandă, pacienții sunt la mila lui Dumnezeu.
Un alt caz dramatic de la Spitalul municipal Huși este cel al unei paciente care a ajuns în Secția Anestezie Terapie Intensivă în stare critică.
„Din păcate, doamna a venit în perioada fără antibiotice. Femeia are saturația 84%. Singurele antibiotice care i s-au putut administra sunt aceleași banale ampicilină și ciprofloxacin”, a spus medicul care se ocupă de caz.
O altă pacientă, în vârstă de 53 de ani, a ajuns în comă la Compartimentul Primiri Urgențe cu intoxicație polimedicamentoasă. Ca să îi administreze tratament cu Memotal și B-uri, medicii au căutat prin toate secțiile spitalului. Unitatea sanitară nu mai are nici Osetron, ultima doză de 4 mg fiind administrată unei lehuze cu vărsături. Nu se mai găsește nici Metoclopramid.
„Dacă aș trece sub tăcere, ar însemna să fiu complice și nu vreau!! Sunt, prin natura meseriei mele, salvator, dar unul cu mâinile goale”, a scris un medic pe un grup în care sunt activi mai mulți medici ai spitalului din Huși.
Recent, medicii de la Spitalul din Huși au declarat public că operează în orb pentru că analizele nu se pot face din lipsă de reactivi. S-a ajuns ca la Secția de Reanimare a spitalului o fiolă de calmant să fie împărțită la doi pacienți de abia ieșiți din operație.
Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Prefectul Dan Nechifor, către tinerii veniți să se angajeze: Aveți o ofertă bogată – VIDEO
Oana Sava
Oct 11, 2024
Poliția Botoșani are șef cu concurs după un examen în doi la București
Oana Sava
Oct 11, 2024
Joker: Delir în doi la Happy Cinema Botoșani - PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024