Fermierii botoşăneni par să îşi îndrepte atenţia tot mai mult spre înfiinţarea culturilor ecologice în detrimentul celor tradiţionale. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole, deja la nivel de judeţ, mii de hectare de teren agricol sunt în proces de reconversie, acţiune care durează trei ani de zile.
Ce este drept şi avantajele culturilor ecologice sunt mai numeroase, întrucât produsele sunt destinate u precădere exportului, piaţa de desfacere de peste hotare fiind una mult mai largă. „
Chiar în ultima perioadă a luat un elan să zicem, acest fenomen de înfiinţare a culturilor ecologice, bineînţeles că acestea vor fi verificate pe parcurs, dacă vor îndeplini condiţiile ecologice, vor fi autorizate. Deocamdată sunt în perioada de reconversie care durează 3 ani de zile, după care se certifică aceste culturi”, a declarat
Cristian Delibaş, director executiv Direcţia Agricolă Botoşani. La Botoşani, startul înfiinţării culturilor ecologice a fost dat de firma administrată de Ovidiu Portariuc pe o suprafaţă de 1.500 de hectare cultivate în Ungureni şi Vlăsineşti. În general sunt cultivate soia, floarea soarelui sau grâu, una din ţările interesate de astfel de produse bio fiind Germania.