La mai bine de 30 de ani de la evenimentele care au dus la prăbușirea regimului comunist, un botoșănean a rămas fără titlul de revoluționar primit, cel puțin teoretic, pentru meritele avute în victoria revoluției.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 pentru 31 de persoane, având în vedere propunerea Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 şi avizul Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Printre cele 31 de persoane se regăsește și un membru al Asociației Revoluționare 22 – 25 Decembrie 1989 din Botoșani.
”Decret privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite, conferit prin Decretul nr.37/2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.100/2000, domnului Ochișor Adrian”,
Decret prezidențial.
Administrația Prezidențială nu a comunicat motivele care au stat la baza retragerii titlurilor celor 31 de revoluționari.
Cel puțin în cazul lui Adrian Ochișor de la Botoșani, lucrurile sunt însă clare. Botoșăneanul a dezvăluit în 2014 că în raportul public pe 2013 al Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), printre cei 209 români nou depistaţi ca foști colaboratori sau chiar lucrători ai fostul organ comunist de represiune se regăsește și revoluționarul Adrian Ochișor.
”Noi am primit de la Secretariatului de Stat informația că dumnealui nu este în regulă, că a colaborat cu Securitatea, în cazul său lucrurile sunt clare”,
Vasile Hălășanu, președinte Asociația Revoluționară 22 – 25 Decembrie 1989.
Adrian Ochişor, pensionar de multă vreme, a fost deconspirat în cadrul unei acțiuni mai ample a CNSAS de verificare a revoluționarilor. Actele identificate de CNSAS au scos la iveală relația sa cu Securitatea, iar trecerea oficială în rândul colaboratorilor s-a înfăptuit printr-un proces derulat la Curtea de Apel București.
Pe lista făcută publică de Administrația Prezidențială apare și revoluționarul Gheorghe Marcu. Sunt trei români care au dobândit acest titlu după înlăturarea regimului totalitar, iar cel lăsat fără certificat nu este fostul senator și deputat de Botoșani, ci un revoluționar din Brașov, care asemeni lui Adrian Ochișor a fost depistat că a colaborat cu Securitatea.
De altfel, Asociația Revoluționară 22 – 25 Decembrie 1989 nu a primit vreo informare de la Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România că ar exista vreo problemă cu Gheorghe Marcu, membru al asociației, așa cum s-a întâmplat cu Adrian Ochișor.
Ivaşcu Emil, Manea Constantin, Muntean Vasile, Ştefănescu Adrian, Strafalogea Emilia, Chicuş (Cenuşe) Ştefania Livia, Chira Mugurel, Ecmegian Marian, Gabrovschi Teodor, Gaida Francisc, Găină Negru Toader, Maglasu Mircea, Marcu Gheorghe, Mardale Niculae, Marin Dumitru, Marinescu Petre, Marius Adriana Laura, Mitrofan Gigi, Miu Virgil, Muşunoi Vasile, Noghea Victor, Ochişor Adrian, Păcurar Ioan, Plăvache Ştefan, Pricop Gheorghe, Protopopescu Ion, Pruteanu Mircea, Ştefanescu-Goettlicher Maria, Turc Ioan Marius, Ştefan Virgiliu, Negrea Vasile.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024