Dimineața zilei de joi a însemnat pentru Poliția Botoșani un număr de 23 de percheziții domiciliare.
Aproximativ 76.000 de lei, în valută şi monedă autohtonă, peste 28.000 de ţigarete şi o armă neletală supusă autorizării au fost ridicate de poliţiştii din Botoşani, în urma a 23 de percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de contrabandă.
Astăzi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Botoşani au efectuat 23 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Botoşani.
Acţiunea a vizat persoane bănuite de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În urma percheziţiilor, au fost constatate 12 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 - Codul Vamal al României, fiind ridicate, în vederea confiscării, 28.280 ţigarete (1.414 pachete), în valoare de aproximativ 17.000 de lei, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, Ucraina şi Duty Free.
De asemenea, au fost ridicați 57.789 de lei, 2.630 de euro, 1.370 de lire, 200 de dolari americani şi o armă neletală supusă autorizării, cu destinaţia de pistol de start, deţinută în mod ilegal de către proprietar.
Din cercetările efectuate rezultă că în perioada 2016 – 2017, persoanele implicate au procurat, deţinut şi comercializat ilegal aproximativ 320.000 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova, Ucraina şi Duty Free, introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 192.000 de lei.
Doisprezece persoane au fost conduse la audieri, iar în urma probatoriului adminstrat, faţă de patru dintre acestea a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul jandarmilor din Bacău şi al poliţiştilor de frontieră din Botoşani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024