Inspectoratul Şcolar Judeţean a afişat astăzi rezultatele la concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director, respectiv director adjunct la unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Botoșani.
Conform anunțului publicat pe pagina electronică a instituției, 176 de candidaturi au fost validate pentru intrarea în examen, însă admiși au fost doar 129 de candidați. Dintre aceștia 40 de aspiranți la funcțiile de conducere au fost respinși iar alți 7 nu s-au prezentat la susținerea probelor.
Lista publicată vineri de Inspectoratul Școlar Județean cuprinde rezultatele înregistrate de candidați înnainte de depunerea contestațiilor.
Contestațiile la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar din județul Botoșani se depun la registratura Inspectoratului Școlar Județean în zilele de 21 şi 22 noiembrie 2016, în intervalul orar 8.00 – 16.30 şi în data de 23 noiembrie 2016, în intervalul orar 8.00 – 12.00.
În cazul directorilor care au candidat pentru mai multe posturi de conducere și au fost și admiși, conducerea IȘJ Botoșani susține că, după soluționarea contestațiilor, ei se vor prezenta la sediul instituției pentru a da o declarație privitoare la postul pentru care optează.
Ulterior, pe data de 20 decembrie va avea loc validarea rezultatelor concursului în Consiliul de Administrație al IȘJ Botoșani.
CLICK MAI JOS PENTRU LISTA COMPLETĂ
REZULTATE CONCURS DIRECTORI SCOLI
Un botoșănean și-a pierdut telefonul pe o trecere de pietoni: CINE l-a găsit
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Ministru premiat de Valeriu Iftime la Botoșani: Am contribuit mult mai puțin decât am primit – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Ședință festivă pe modul rece de Zilele Eminescu, la Primărie – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Stelian Mețler ACHITAT în dosarul angajărilor de la Apele Române
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile