Noua echipă de la conducerea Primăriei Botoşani a demarat procedurile pentru rezilierea contractului cu SC Hi Speed Recovery SRL. Actul parafat cu firma în cauză a intrat deja în analiză şi, în plus, au fost depistate nereguli de către Curtea de Conturi.
Printre altele, firma nu şi-ar fi achitat redevenţa către municipalitate.
„Continuăm demersurile pentru a prelua acest serviciu la Eltrans”, a afirmat
Ovidiu Portariuc. Acesta a găsit şi o posibilă soluţie prin care să prevină solicitarea de daune de către firma în cauză. Astfel, edilul şef a anunţat că, în cazul în care agentul economic va face acest lucru, atunci el se va îndrepta asupra tuturor celor care au aprobat înţelegerea, de la foştii consilieri locali la angajaţi ai Primăriei.
„Există anumite contracte care au fost încheiate într-un anumit spirit şi este greu să le desfaci”, a afirmat
Ovidiu Portariuc. Acesta susţine că după ruperea contractului cu HSR nu va fi necesară organizarea unei licitaţii deoarece prin hotărâre a Consiliului Local serviciul poate fi predat către SC Eltrans SA. Astăzi şefii de la municipiu urmau să poarte o discuţie cu patronii de la HSR pe tema desfiinţării contractului.
Curtea de Conturi a găsit un potenţial prejudiciu de vreo 150 milioane lei vechi
Conform reprezentanţilor Primăriei, după efectuarea auditului financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului municipiului Botoşani pentru exerciţiul financiar 2011 s-a evaluat un potenţial prejudiciu în dauna bugetului local în valoare de 14.898 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de salubrizare efectuate în parcările publice dotate cu parcomate care sunt în gestiunea HSR. Urmează ca atât în procesul de valorificare a actului constatator, cât şi în cazul îndeplinirii măsurilor dispuse de conducerea Camerei de Conturi Botoşani, să se determine dacă există sau nu există un prejudiciu şi pe cale de consecinţă, dacă se va impune recuperarea acestuia pe calea unei acţiuni în răspundere civilă contractuală sau în răspundere materială.
CITEŞTE ŞI:
Echipă nouă la Primărie, contractul cu HSR pare pe ducă