Cei ce se află în apropierea frontierelor și care au activ serviciul de roaming riscă să se conecteze la rețelele de telefonie mobilă ale țărilor vecine.
Pentru a evita astfel de situații, Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementarea în Comunicații (ANCOM) a pus joi la dispoziția celor interesați o hartă actualizată ce conține atât zonele în care telefonul se poate conecta involuntar la rețele din afara țării, cât și nivelul semnalului în funcție de localitate și de rețeaua de telefonie.
După cum apare într-un comunicat de joi al ANCOM, “roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniță de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a rețelei. În aceste situații, echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul, chiar dacă această rețea aparține unui operator dintr-o țară vecină”.
Astfel, scrie Avocatnet.ro, cu toate că persoana se află pe teritoriul țării noastre, va fi facturată pentru utilizarea roaming-ului. După cum subliniază ANCOM, utilizarea involuntară a telefonului sau tabletei în roaming nu îi scutește pe utilizatori de plata acestui serviciu.
De aceea, ANCOM pune la dispoziția celor interesați harta aisemnal.ro, care indică locurile în care este posibil ca telefonul să intre în roaming involuntar, sub formă de puncte de diverse culori, la nivel de stradă.
În plus, utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire și nivelul de semnal 2G, 3G sau 4G, pentru fiecare dintre operatorii de telefonie mobilă activi pe piaţa din România.
Sunt consemnate în listă toate localitățile cu risc de roaming involuntar de pe teritoriul județului Botoșani. Este vorba despre Zoițani, Aurel Vlaicu, Avrămeni, Dimitrie Cantemir, Tudor Vladimirescu, Călărași, Libertatea, Pleșani, Călinești, Cândești, Talpa, Coțușca și încă multe altele.
După cum îi sfătuiește ANCOM, cei ce merg în zone de graniță “trebuie să acorde atenție mesajelor venite din partea operatorului în rețeaua căruia se află. Operatorii au obligația de a informa utilizatorii prin SMS în momentul în care telefonul s-a conectat la rețeaua unui operator străin, precizând tarifele, în valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat în statul respectiv”.
Apoi, pentru a evita accesarea involuntară a serviciilor unui operator de telefonie mobilă din altă țară, deținătorii de telefoane mobile sunt sfătuiți să:
-selecteze manual rețeaua (utilizatorii pot dezactiva opțiunea telefonului de selectare automată a rețelei);
-solicite operatorului activarea serviciului de roaming numai la cerere, când aceștia călătoresc în străinătate;
-verifice la ce rețea este conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea rețelei rămâne pe modul automat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024